Fărșangul

Fărșangul (fășanc la români și la sârbi).

Denumirea vine din limba germană, de la FASCHING care înseamnă carnaval. Sărbătoarea a fost preluată de la germanii stabiliți în zonă în secolul XVIIIcu ocazia colonizărilor habssburgice. La Moldova Nouă și în alte localități cu populație românească sărbătoarea Fășancului numită și” Alaiul cu măști” are loc cu  6 săptămâni înainte de Postul Paștelui, în prima duminică după Lăsata Secului.

 Fășancul satirizează relele din viața omului. În același timp marchează victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a vietii asupra morții.

  În cele 3 zile de sărbătoare se parodiază 2 momente importante din viața omului: nunta și înmormântarea și diferite vicii:  lenea, lăcomia, necinstea etc.

  Prima parte a sărbătorii este nunta. Participanții poartă măști și imbracă costume reprezentând diferite  persoane. Cu toții formează cortegiul nunții care oficiază căsătoria într-un loc special amenajat. Cu această ocazie se fac aluzii satirice la miri. A doua zi se încheie cu o petrecere.

  Adoua parte a sărbătorii o reprezintă înmormântarea care semnifică sfârșitul vieții lumești și despărțirea de ceea ce a fost rău în viața omului. Participanții formează  un cortegiu funerar cu mortul mascat așezat în sicriu sau o ladă, preoți mascați și rudele cu prietenul defunctului. Mortul este plimbat prin localitate până la cimitir și satirizat în fel și chip de mascați/Pe drum se fac opriri  (odihne) și se satirizează mortul. Același lucru îl fac și bocitoarele. În final are loc înhumarea măștii.

  La sârbii din Moldova Veche și Măcești sărbătoarea Fărșancului are unele particularități măștile participanților sunt mai expresive, tinerii participă în număr mare, au formații muzicale care însoțesc cortegiul, nu se folosesc nuiele.