Cetatea Alba Carolina – Alba Iulia

Cetatea Alba Carolina – Alba Iulia

Amplasată pe locul a două fortificații mai vechi (castru roman Apulum-anii 106-271 d. Ch și cetatea medievală – sec. XVI-XVII).

Cetatea Alba a fost ridicată între anii 1714 -1738, după planul arhitectului italian Giovani Morando Visconti, la inițiativa împaratului Carol al VI-lea de Habsburg. De asemenea, proiectul a fost realizat sub conducerea generalului Ștefan de Steinville și, ceva, mai târziu, sub accea a generalului Weiss, în proiectul căruia cetatea purta denumirea de ”Fortificația capitală de la Alba Iulia din Principatul Transilvaniei”. Ca în cazul oricărui colos arhitectonic, clădit destul de rapid (24 de ani), ridicarea cetății ”Alba Carolina” a avut nevoie de o armată de muncitori.

Aproximativ 20 000 de iobagi au muncit la construirea perimetrului zidurilor, care măsoară nu mai puțin de 12 km. Pentru construcția acesteia a fost eliberat spațiul necesar din cetate, cu această ocazie fiind distruse mai multe monumente istorice, printre care se numără și Mitropolia lui Mihai Viteazu, situată în partea de sud-est a cetății actuale.

Cetatea bastionară de la Alba Iulia a fost ridicată în cadrul unui sistem complex de apărare împotriva turcilor și de consolidare a stăpânirii asupra teritoriilor cucerite. Noua construcție se va distinge prin amploarea și complexitatea lucrărilor de apărare, la care se adaugă bogăția și originalitatea decorului plastic.

Aspectul stelar cu șapte colțuri, specific Vauban, înseamnă totodată șapte bastioane uriașe. Pot fi observate și azi, așa cum erau la început, purtând vechile nume pomeneite în documentele de atunci: Eugeniu de Savoia, Sfântul Ștefan, Trinitatea, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta. Între acestea, Bastionul Trinității sau Trinitarienilor este cel mai mare, măsurând lungimi între 116-135 m, putând fi recunoscut ușor, după blazonul plasat în centrul său, împodobit cu câmpuri multiple și frunze de acant.

Ansamblul fortificat include o incintă apărată de trei rânduri, prevăzute cu bastioane și ravene, delimitate de șanțuri, porți de acces și cazărmi pentru adăpostul trupelor. Cetatea a fost înzestrată cu un sistem propriu de canalizare, o moară, fântâni adînci pentru aprovizionarea cu apă, două pulberii, depozite de alimente, furaje și materiale, ateliere de reparații, servicii și alte amenajări pentru necesarul unui efectiv de aproximativ 10 000 de soldați, în timp de război.

De asemenea, zidurile cetății sunt un fel de gigant roșu, alcătuit din milioane de cărămizi, pietre de carieră sau chiar din piatra ruinelor cetății romane. La bază, grosimea unui zid atinge trei metri, îngustându-se la vârf (1, 20 m); toate zidurile sunt sprijinite de contraforturi interioare pentru a stopa împingerile de pământ. Întreaga cetate se impune drept cel mai important ansamblu de plastică figurativă barocă din Transilvania și drept unicat în arhitectura militară europeană. Sculpturile decorative ce împodobesc atât zidurile, cât și porțile, prezintă o varietate impresionantă de motive mitologice.

Un steag arborat pe platforma de artilerie, amintește și astăzi de începuturile cetății. E drapelul împăratului Carol al VI-lea de Habsburg, căruia i se datorează existența cetății.

De fapt, stema Casei de Habsburg decorează toate porțile, impunând această operă arhitectonică ca depozit de armament și centru militar al Transilvaniei, vreme de 200 de ani (XVIII-XIX).

Alba Carolina este cea mai mare cetate din România cu o suprafață de 110 ha, 1,1 kmp, zidurile având lungimea de 12 km.

Fiecare nouă fortificație ridicată o include pe cea veche, castrul roman Apulum (106 d Ch), cetatea medievală (sec. XVI-XVII), Cetatea Alba Carolina (sec XVIII), păstrându-se dovezi ale fiecăreia dintre acestea.

În România s-au realizat în total 3 cetăți în sistemul inspirat de Vauban, cea mai mare și singura păstrată fiind Alba Carolina. Celelalte două au fost Timișoara și Ada Kaleh.

Șanțurile cetății reprezintă în prezent cel mai mare parc urban dintr-un sit istoric din România.

Porțile Cetății Alba Carolina

În urma unei îndelungate perioade de restaurare, întreg ansamblul porților Cetății Alba Carolina a fost finalizat, acum fiind proprus turiștilor un interesant itinerar, care străbate cetatea de la est la vest (porțile I-VI) și apoi la nord (poarta a VII-a).

Poarta I a cetății.

Poarta I a cetății este situată în extermitatea estică a ansamblului, iar celelalte porți sunt dispuse succesiv spre vest, cu excepția Porții a VII-a, situată pe latura de nord a fortificației.

Poarta I a cetății asigură acesul în cetate din direcția est, disnpre Orașul de Jos, fiind situată în dreptul Bastionului Sf. Capistrano. Poarta este construită din blocuri cu piatră cioplită, având forma unui arc de triumf prevăzut cu trei deschideri. Aspectul monumental este dat de cele patru pilaștri masivi, articulați cu semicolonete inelate, în stil doric.

Deasupra porții, în centru se află stema Casei de Austria (vulturul bicefal cu sabia și sceptrul) încadrată de statuile lui Venus și Marte. La extremități se găsesc două bombarde în poziție de tragere, iar fațadele sunt decorate cu reliefuri inspirate de mitologia antică- la exterior este repezentant Eneea salvându-l pe tatăl său, Anchise, cu flăcările Troiei și lupta lui Hercule cu Anteu, iar la interor, Perseu ținând capul Meduzei și Hercule în luptă cu leul din Nemeea.

Poarta a II-a a cetății.

Poarta a II-a a cetății este constituită din doi stâlpi laterali pătrați, încastrați în zidul de cărămidă din fața șanțului principal, decorați în partea superioară cu ghirlande de flori și frunze, deasupra lor aflându-se câte o ghiulea surprinsă în momentul exploziei. Poarta are și doi stâlpi interiori, decorați cu 2 atlanți, repezentanți ca susținând greutatea porții. Partea superioară a stâlpilor interiori este decorată în același fel ca și la cei exteriori, iar deasupra acesteia tronează doi lei.

Poarta a III-a cetății.

Poarta a III-a a cetății este cea mai importantă dintre acestea și totodată poarta principală de intrare în fortificație. Partea superioară a acesteia este dominată de statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea, iar în soclul acesteia este amenajată o celulă, în care se consideră că ar fi fost închis Horea, conducătorul Răscoalei Țărănești din 1784, deși acesta a fost de fapt închis într-o încăpere din ansamblul Porții a IV-a.

Cele patru panouri principale ale porții înfățișează scene de inspirație politico-militară: investirea lui Eugeniu de Savoia ca și comandat al oștirii, zeița Victoria predând lui Eugeniu de Savoia macheta cetății, sarja cavaleriei creștine și atacul infanteriei imperiale asupra artilieriei otomane. Pe fațada interioară se pot vedea 4 statui simbolizând Temperanța, Înțelepciunea, Dreptatea și Forța. Celelalte decoruri ale porții prezintă motive figurative, antropomorfe, zoomorfe și vegetale, simbolizând scene de luptă, arme, steaguri, trofee, blazoane, scene și motive antice sau medievale.

Poarta a IV-a a cetății.

Poarta a IV-a a cetății, aflată în apropierea Catedralei Romano-Catolice, este decorată doar pe fațada interioară, cu motive mitologice și militare, elemente comune decorului plastic al întregii fortificații.

Poarta a V-a a cetății

Poarta a V-a a cetății nu este ornamentată, având un aspect cazon, se prezintă ca un tunel semicircular construit în zidul din cărămidă al fortificației. Aceasta comunică cu Poarta a IV-a printr-un pod din lemn și o alee pietonală.

Poarta a VI-a a cetății.

Poarta a VI-a a cetății este formată din doi stâlpi din piatră, decorați în partea superioară cu câte o ghiulea surprinsă în momentul exploziei. Legătura cu poarta a V-a se realizează printr-un culoar îngust, mărginit de zidurile cetății.

Poarta a VII-a a cetății.

Poarta a VII-a a cetății a fost descoperită recent, în cadrul lucrărilor de restaurare a cetății. Poarta este situată pe latura de nord a fortificației și se prezintă sub forma unui tunel boltit din cărămidă. Aceasta se pare că avea un rol secundar, fiind utilizată pentru trecerea trupelor imperiale și pentru depozitul armamentului.