Satul Dealul Frumos este aşezat pe Valea Hârtibaciului, în spatele unor colini împădurite. Aflat la o dsitanţă de 5 km de Agnita, Dealu Frumos este pentru prima dată menţionat în documnete în anul 1321. Denumirea satului este o traducere din limba germană „Scheinberg”, mai demult în dialectul săsesc „Schineberg”. „Schein haben” înseamnă a avea atitudine.
Biserica fortificată este construită în mijlocul satului, la răscrucea a trei uliţe principale. Datorită amplasării ei strategice, în timp de restrişte locuitorii satorului puteau ajunge cu uşurinţă la biserică.
Particularităţi ale locului.
Biserica fortificată a fost construită în anul 1500 când datorită invaziilor turce, populaţia a trebuit să îşi caute adăpost. Astfel în jurul bazilicii romanice trinavate, construită în secolul al XII-lea a fost ridicat un zid de fortificaţie.
Acest lucuru s-a făcut în etape. Într-o primă etapă biserica a fost înconjurată de un zid de apărare cu patru turnuri, având formă rectangulară. Zidul de apărare a fost construit pe trei nivele şi era prevăzut cu ambrazuri pentru tragere. Ulterior incinta a fost lărgită cu alte cinci turnuri de apărare. Aceste modificări etapizate ale bisericii fortificate pot fi identificate şi astăzi.
Interesant
Legendele populare spun că satul Dealu Frumos se număra printre cele mai înfloritoare aşezării ale regiunii. Cu toate acestea istoria nu a fost prea blândă cu acest sat. Au existat de-a lungul anilor numeroase războaie şi catastrofe naturale care i-au afectat puternic pe locuitori. Astfel, o epidemie de holeră făcuseră deja foarte multe victime. Din această perioadă provine o istorioară care relatează povestea unei fete pe nume Kathren, care trăia singură în gospodăriA ei. Kathren se logodise cu puţin timp înainte şi dintr-o dată se răspândi zvonul că ar fi murit de holeră, Logodnicul ei nu îi veni să creadă pentru că o văzuse doar cu o seară în urmă şi atunci fusese încă sănătoasă.
Când fugi într-un suflet la ea să o mai vadă odată, observă ca încă mai era cald corpul. După ce se uită mai îndeaproape la ea, descoperi un ghem de stofă vârăt în gâtul ei. Fata nu era deci o vicitimă a holerei, ci aceea a unor gropari rău-voitori. În acele timpuri era încetăţenit obiceiul că averea celor care nu au moştenitori să le revină groparilor. De accea groparii cei lacomi încercară să omoare fata înainte de măritiş. Kathren însă leşinase doar. După ce logodnicul i-a îndepărtat ghemul de stofă din gâtlej, fata s-a trezit din nou la viaţă.
De la Dealu Frumos la Mediaş – 45 km, cca 40 min cu autoturismul
De la Sighişoara la Dealul Frumos – 45 km, cca 40 min cu autoturismul
De la Sibiu la Dealu Frumos – 70 km, cca 1 h cu autoturismul
De la Brașov la Dealu Frumos – 104 km, cca 1 oră și 40 min cu autoturismul