Undeva, la marginea geografică a României, se află un loc miraculos, dominat de superlative care vin dintr-un trecut glorios: Oraviţa.
Ameţitoarele serpentine de pe muntele Simion se-neacă parcă în pârâul Oraviţa, care străbate urbea cu acelaşi nume. Trecem pe lângă cele două lacuri de baraj, botezate „cel mare” şi „cel mic”, amenajate în prima jumătate a secolului al XVIII-lea pentru spălarea minereurilor aurifere şi păşim înbătrâna aşezare în care clădirile sunt înşirate mai bine de 7 km de-a lungul râului. Privită de pe pantă, reţeaua stradală seamănă cu o şiră a spinării. Din strada principală se ramifică, în dreapta şi în stânga, străduţe scurte pe care casele sunt aşezate în trepte până sub coama muntelui. Urmele trecutului, ce-au conferit „întâietate” urbei şi paşnicilor ei locuitori, provoacă nostalgii şi multe aduceri-aminte.
Situat în partea de sud-vest a judeţului Caraş-Severin, în preajma paralelei de 45°, cu o suprafaţă totală de 164,16 km², Oraviţa are în componenţa sa două localităţi subcomponente (Ciclova Montană, Marila) şi patru sate aparţinătoare (Broşteni, Răchitova, Brădişorul de Jos, Agadici).
Localitatea se învecinează la 21 km spre Est cu oraşul Anina, la 52 km spre Nord-Vest cu municipiul Reşiţa, la 49 km spre Sud cu oraşul Moldova Nouă, la 109 km spre Nord- Vest cu municipiul Timişoara. La 18 km spre Sud se află punctul de control vamal şi de frontieră – NAIDĂŞ – prin care se face legătura cu Republica Serbia şi Muntenegru.
Relieful, deşi preponderent premontan, se caracterizează printr-o mare diversitate. Suprafeţe întinse de dealuri şi câmpii, oferă condiţii propice dezvoltării agriculturii, viticulturii, agro-turismului. De menţionat este şi reţeaua hidrografică bogată. Pârâul Oraviţa, traversează oraşul şi satul Broşteni, împreunându-se, înainte de satul Greoni, cu pârâul Lişavei, apoi cele trei izvoare de la Ciclova Montană: Simeon, Moşului şi Călugăra care formează pârâul Ciclova. La fel de importante sunt şi cele două lacuri, amenajate între anii 1723 – 1733, odată cu dezvoltarea industrială a zonelor miniere, la intrarea în oraş, acum în curs de reamenajare.
Subtipul climatic bănăţean, specific zonei acestei zone geografice, se caracterizează prin circulaţia maselor de aer atlantic din vest şi prin invazia maselor de aer mediteranean din sud, ceea ce conferă un caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii şi cantităţi medii multianuale de precipitaţii relativ ridicate. Climatul în Defileul Dunării este mediteranean, caracterizat printr-o temperatură medie anuală mai ridicată decât în restul ţării, cea din zona Oraviţa fiind edificatoare: 11,8 ºC, cea mai ridicată valoare din ţară. Cantitatea medie anuală de precipitaţii la Oraviţa este de 806,0 mm.
Zona stepei şi silvostepei ocupă suprafeţe restrânse în câmpia de vest unde pajiştile spontane au fost ocupate de plante de cultură. În luncile râurilor cresc sălcii, plopi şi ulmi. Pe dealurile vestice creşte cu preponderenţă gorunul, alături de cer, garniţă, tei, stejar pufos, formând etajul quercineelor. Pentru faună, acest ţinut cu un climat aparte reprezintă limita nordică a arealului de răspândire a multor specii. Păsările sunt nelipsite: privighetoarea, mierla, cucul, sturzul, care abundă în toate anotimpurile. Dintre animalele specifice pădurilor de foioase frecvente sunt lupul, şoarecele gulerat, veveriţa, pârşul, jderul de pădure, mistreţul, căprioara, iepurele, cocoşul de munte, ierunca. Apele de munte sunt bogate în păstrăv indigen, lipan, mreană de munte.
Caracteristic în această zonă este vântul denumit Coşava, deosebit de intens în sectorul vestic al Defileului Dunării, pe direcţia sud-est către nord-est. Un alt curent puternic este canalizat pe valea pârâului Oraviţa, până scapă în zona de câmpie şi scade în intensitate. Rezervaţia naturală Valea Ciclovei – Oraviţa este rezervaţie botanică şi cuprinde zona Muntelui Rol, Valea Călugărului, Corcana şi o parte din Muntele Simion. Suprafaţa este de 218,90 ha.
0268.420.905
0722.910.422 
0741.657.495
