Rușii Lipoveni-oameni de la gurile Dunării

RUȘI LIPOVENI – origini

Etnie de sorginte slavă orientală, rușii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României, îndeosebi în Dobrogea, începând de la mijlocul secolului al XVII-lea, dupa schisma bisericii ortodoxe  ruse. Imediat dupa sinodul din 1654, în care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusă, au început o serie de măsuri restrictive din partea autoritaților laice și religioase ruse, care vor culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare (1682-1725) și introducerea de către acesta a unor măsuri de europenizare. Refuzul unor credincioși de a accepta înnoirea a făcut ca aceștia să fie supuși unor măsuri administrative foarte restrictive și obligați să poarte o vestimentație specifică.

Nemaiputând să suporte toate aceste restricții, staroverii (credincioșii de rit vechi) vor lua calea pribegiei, răspândindu-se în întreaga lume (Polonia, Canada, Alaska, Japonia), inclusiv la gurile Dunării, în Dobrogea. Aceasta din urmă destinație a fost preferată pentru că, la origine fiind pescari din zona rîurilor Don și Nipru, ei au putut relua practicarea acestei meserii.
Cunoscuți sub denumirea de lipoveni (lipatei), aceștia și-au păstrat limba, obiceiurile și credința, fiind divizați atât pe criterii religioase (în 1690 s-au imparțit în popovti – popiști si bezpopovti – nepopiști), cât și etnice (rușii mari-moscoviți, răscolnicii
propriu-ziși, cazaci zaporojeni, haholi, necrasovti, ucraineni).

În cele peste cinci secole în care Dobrogea a aparținut Imperiului Otoman, rușilor lipoveni le-a fost recunoscută oficial biserica și nici nu au fost supuși politicilor de islamizare. Un rol hotărâtor în păstrarea identitații proprii a rușilor lipoveni l-a avut biserica.
Slujbele religioase se țin și astăzi în limba slavona, scrierea se face cu caractere slavone, se folosește calendarul iulian (13 zile după calendarul gregorian).
Păstrarea limbii ruse vechi, în care au patruns unele cuvinte ucrainene și românești, dar și a obiceiurilor și tradițiilor străvechi, constituie un specific al acestei populații slave.

Tradiţii şi obiceiuri specifice
Toate sărbătorile religioase se ţin cu sfinţenie. Chiar şi Anul Nou, spre exemplu, are un caracter preponderant religios. În bisericile de rit vechi sunt oficiate slujbe îndelungate, iar în dimineaţa noului an pe la casele de staroveri se umblă cu semănatul.
Fiind mare sărbătoare, gospodinele pun pe masă bucate tradiţionale: jarcovia (un fel de mâncare de castraveţi muraţi cu carne), holodeţ (asemănătoare piftiei) şi multe prăjituri, de tot felul.

Poate nu fără legătură cu caracteristicile spaţiului geografic în care trăieşte majoritatea ruşilor lipoveni, baia are pentru ei o semnificaţie sacră. În mod tradiţional îmbăierea se face sâmbăta, dar şi în pragul unor sărbători care se nimeresc să fie cursul
săptămânii, cum de altfel se face şi ori de câte ori se îmbolnăveşte vreun membru al familiei. Acest gen de baie este considerat leac universal împo-triva tuturor bolilor. Lipoveanul prima dată face baie şi numai după aceea se duce la medic
De asemenea, pentru scopuri practice, în gospodăria ruşilor lipoveni baia (de tip saună) reprezintă o anexă separată, la oarecare distanţă faţă de casă, pentru a evita pericolul de incendiu, mai ales în trecut, când gospodăriile erau acoperite cu stuf sau paie.
Baia cu aburi face parte şi din ceremonialul ospitalităţii tradiţionale a ruşilor lipoveni. Musafirul dorit, oaspetele de onoare, indiferent de ce neam şi de ce religie ar fi, poposit la casa lipoveanului autentic, va fi poftit de gazdă să guste din deliciile băii cu aburi, special pregătită în onoarea sa.

După ce va primi toate indicaţiile privind tipicul şi ritualul străvechi de folosire a acestei binefăcătoare invenţii omeneşti, unică în spaţiul cultural carpato-danubian, el va participa la un act de purificare şi de iniţiere în cultura unui popor ce ştie să preţuiască
curăţenia trupească şi puritatea morală.

Portul specific al rușilor lipoveni

Până nu demult nu existau deosebiri între portul cotidian și cel bisericesc al lipovenilor.
În prezent însă portul tradițional al rușilor-lipoveni este conservat doar in viața religioasa, iar de la inființarea ansamblurilor folclorice, cu unele adaptări și modificări, și în viața cultural-artistică. Costumul bărbătesc lipovenesc tradițional era compus din
cizme sau pantofi, pantaloni largi și „rubaska” – camașa fără guler purtată peste pantalon și legată la mijloc cu un brâu de lână colorată cu ciucuri la capete, numit „pois”.

Barbații în varstă continuă sa poarte și în prezent la biserica o haina lungă, de culoare inchisă, cunoscută sub numele de „paddiovca” în Dobrogea sau „bichesca”/ „cufaica” în Moldova și Bucovina.
Odinioara acest obiect de vestimentație era obligatoriu pentru toți bărbații, atunci când se duceau la biserică.
Rânduiala bisericească cere de altfel, ca haina folosită pentru viața religioasă sa nu fie intrebuințată și pentru alte evenimente cotidiene (nuntă, petrecere, etc).

Piesa de bază a costumului femeiesc este reprezentată de fustă („iubca”) sau sarafan, largă și lungă pană la glezne. Ca și la barbați, mijlocul este încins cu un „pois”.
Capul femeilor este acoperit obligatoriu cu batic.
Fetele nemăritate iși împletesc părul într-o singură coadă, în care își prind o panglică. La cununie, părul fetei care se casatorește este împletit în două codițe (simbolizând cununia, cuplul), care se prind într-un coc în creștetul capului. Cocul este acoperit cu o bonețică („chicika”), peste care se pune „kaseac-ul”, iar apoi baticul.
Un element de rit des intâlnit mai ales la femeile in varstă este „lestovca” sau mătăniile (realizate din piele, cu diferite decorațiuni).