Nu departe de Bisericani, urmând șoseaua Piatra Neamț – Bicaz (DN15), un drum colateral urcă până în apropierea hidrocentralei Dimitrie Leonida de la Stejaru, unde se află un ansamblu monumental care poate fi reperat de la mare distanță.
Aici, la răsărit de Muntele Notoșanu, pe care constructorii l-au străpuns cu un tunel de aducțiune lung de aproape 5 km, pe malul stâng al pârâului Pângărați, se află Mănăstirea Pângărați, un așezământ de veche tradiție de pe valea Bistriței. Istoricul Mănăstirii Pângărați este în multe privnițe asemănător cu cel al Bisericanilor.
Aici, pe coasta dealului Păru, s-a constituit o veche sihăstrie a unor călugări veniți de la Mănăstirea Pângărați în timpul scurtei domnii a lui Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun. Monahul Simion, căruia i se atribuie constituirea acestei sihăstrii, s-a străduit ca și Iosif de la Bisericani să ridice o biserică de lemn după obiceiul deja împământenit și va reuși, conform tradiției-cu ajutorul lui Ștefan cel Mare, în primii ani de domnie ai acestuia, construind lăcașul pe locul unde se află și astăzi.
Mânăstirea Pângărați este una dintre vetrele de spiritualitate și cultură creștin-ortodoxă din județul Neamț, își ia denumirea de la numele Eremitului Pangratie, trăitor pe aceste locuri în secolul XIV.
Prima atestare a numelui Pângărați, apare în documentul emis de Cancelaria Voievodului Ștefan cel Mare la 10 ocotombrie 1458, acest nume îl va lua mai târziu și comuna în care este astăzi mânăstirea.
Primul întemeietor duhovnicesc al acestui loc de rugăciune a fost sihastrul Simeon, care însoțit de câțiva călugări, s-a retras în anul 1432 din Mânăstirea Bistrița, aici la poalele muntele Păru, pe un platou mai ridicat al malului pârului Pângărați.
Pădurile dese de brad și fag, departe de orice așezare omenească, ofereau acestor sihaștri un loc minunat de liniște, unde să-și aline dorul arzător după Hristos, prin privegheri, posturi și rugăciuni neîncetate.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare i-a dăruit, în 1461, bani și ajutor Cuviosului Simeon, să înalțe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Biserica a fost sfințită la 26 ocotmbrie de Mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit preot pe sihastru Simeon, care a devenit astfel, primul întemeietor și egumen al Mânăstrii Pângărați, ce s-a numit până la 1508 Schitul lui Simeon.
Sihastru Simeon devine unul dintre povățuitorii Sfântului Voievod Ștefean cel Mare, care l-a cinstit după trecerea sa la cele veșnice, din anul 1476, aducând cu cinste moaștele sale în Cetatea Sucevei spre sfârțitul anului 1484.
La anul 1476, în timpul luptelor de la Valea Albă, biserica și chiliile construite cu ajutorul Voievodului Ștefan cel Mare sunt arse de turci iar părinții călugări se retrag în Ardeal la Mănăstirea Cașva (Reghin).
În anul 1508 obștea de sihaștri aleg egumen al Schitului lui Simeon pe Cuviosul Amfilohie de la Mânăstirea Moldovița, ce păstorește cu vrednicie 52 de ani. În timpul păstoriii sale se zidește actuala biserică de piatră ”cu bunăvoirea lui Dumnezeu și cu sporirea Prea Sfântului Duh și cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-au zidit și s-au sfințit Sfânta Mânăstire întru numele Sfântului Mucenic și s-au sfințit de acesta Grigorie Mitropolit al Sucevei la leat 7068 (1560) din porunca lui Alexandru Voievod.
Ctitorie de piatră (1560) a lui Alexandru Lăpușneanu, pe locul unui schit de lemn ridicat de monahul Simion, de la Mănăstirea Bistrița (1435).Construcția constituie un unicat, aici fiind două biserici suprapuse cu intrări și hramuri diferite (Sf. Dimitrie, 26 Octombrie și Duminica tuutror sfinților, a 9-a după Sf. Paști), ce comunică prntr-o scară în sprială. Se pare că paraclisul de la parter a fost inițial o tainiță.
Biserica zidită în anul 1560 de iubitorul de Hristos-Voievodul Alexandru Lăpușneanu-este unicat în Europa, fiind de fapt două biserici supraetajate, cea de jos fiind o fundație puternică a celei de sus, formată din trei arce cilindrice.
Voievodul Alexandru Lăpușneanu a zidit și Turnul Clopotniță, a împroprietărit mănăstirea cu ”întărire peste toate poienile ce sunt în jurul acesteia”. Cronicarul Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei ne spune despre zidirea Mânăstirii Pângărați: ”mai apoi și Pângărațul au făcut, mai mult de frică decât de bunăvoie, că de multe ori arătându-i-se în vis Sfântul Mucenic Dimitrie, de-l îngroziia ca să-i facă biserică pe acest loc, s-au apaucat cu toată osârdia și au făcut.
În anul 1570 cuviosul Amfilohie se mută la cele veșnice în ziua de 7 Septembrie, lăsând ca egumen al mânăstirii pe Ieromonahul Teodorit.
În secolul al XVI-lea la Mânăstirea Pângărați s-a dezvoltat o școală de iconari, unele icoane pictate atunci se păstrează astăzi în Colecția de artă a mânăstirii.
Restaurări s-au mai făcut în secolul XVII de către voievodul Vasile Lupu, iar în secolul XIX de către Starețul Varnava, care mărește cu mult incinta vechii mânăstiri.
Viața monahală a fost înfloritoare la Pângărați, până în anul 1872. În timpul primului război mondial aici a fost instalat un spital militar, ce a fost înlocuit cu un sanatoriu în 1918.
Din 1923 este redeschisă Mânăstirea Pângărați, dar ca schit dependent de Mânăstirea Secu, în 1939 ia din nou statut de mânăstire, până în 27 aprilie 1960, când este închisă.
Regimul comunist a afectat comunitatea viețuitorilor de la Pângărați care a avut de suferit aceleași rigori ca și călugării din alte mânăstiri.
Ultimul stareț al mânăstirii Pângărați înainte de închiderea și preluarea ei definitvă de către insituțiile ateu-comuniste ale statului a fost ieromonahul Irinarh Drăgan.
În secolul XX, mănăstirea fiind în declin și călugării retrăgându-se în alte locașuri, chiliile și anexele au devenit, pe rând, până în 1990, penitenciar, sanatoriu TBC, sediu de stațiune de cerectări și depozit de plante medicinale.
S-a reușit cu mari eforturi, să se redeschidă Biserica Voeivodală, dar ca biserică de mir în anul 1981 și din 1983 a fost redeschisă mânăstirea, de această dată ca schit dependent de Mânăstirea Bistrița, Egumen fiind numit Pr. Ierom Visarion Barcău.
Prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR din data de 23 mai 1991 (adresa 2871) s-a reînființat Mânăstirea Pângărați ca mânăstire de călugări. Obștea mică de părinți a reușit cu puterea lui Dumnezeu și prin rugăciunile Sfântului Mucenic Dimitrie să câștige procesul cu cei ce ocupau abuziv Mânăstirea Pângărați. Din 1996, 1 iunie este numit și confirmat de obște în urma sinaxei hotărâtă de acesta, stareț Potos Teofil Lefter.
Cu darul lui Dumnezeu obștea povățuită de printele straeț Teofil se străduiește să readucă în vechea vatră de la Pângărați frumusțea de odinioară a acestui așezământ împodobind această mănăstire cu o nouă biserică mare în care să fie slăvit Dumnezeu să fie pomeniți ctitorii, slujitorii și viețuitorii care s-au ostenit în această mănăstire.
Prin lucrările de modernizare începute aici din 1 iunie 1996 se pot vedea plăcut îmbinate cele trei secole: al XVI-lea, XIX-lea și mai nou al XXI-lea, prin construcția noii bisericii cu hramul, Toți Sfinții Români, prăznuiți în a doua Duminică după Rusalii și Sfinții Cuvioși Simoen și Amfilohie de la Pângărați, prăznuiți pe 7 Septembrie .
Biserica nouă a fost sfințită în anul 2010, când s-au împlinit 450 de ani de la târnosirea bisericii zidite de voievodul Alexandru Lăpușneanu.