• Adevărata provocare de vînător

Canis Lupus este o sălbătăciune inteligentă şi solid instalată în legendă, de unde nici nu va mai putea ieşi vreodată. Deşi este cea mai controversată ,”jivină “nu i s-au contestat niciodată bărbăţia, isteţimea şi puterea-n colţi. Cu o fire de fiară cruntă, vicleană, si setoasă de sânge, lupul este considerat a fi purtătorul răului, fiind“eroul” nelipsit din basmele noastre populare.

Ţara noastră prin biotopul puţin alterat al păduriilor Masivului Carpaţi , este singura din Europa, unde lupul a găsit un ecosistem favorabil supravieţuirii. Că vrem să recunoaştem sau nu, el este situat în vârful piramidei ecologice, ca prădător-ul cel mai complex şi regulator în asigurarea echilibrului ecosistemelor, distrugând cadavrele, animalele bolnave, dar şi pe cele degenerate.

Lupul este un mamifer de talie mijlocie, asemănător unui câine, de care se deosebeşte uşor după poziţia părţii anterioare care este mai înaltă decât acesta şi după coada totdeauna atârnândă, picioare mai lungi si gît scurt, lungimea “surului” variază de la 110-140cm pentru adulţi şi 160-190 cm – exemplarele bătrâne. Greutatea de asemeni este diferenţiată la cei adulţi 25-30 kg, iar la cei în vârstă 30-50kg. Corpul este acoperit cu blană deasă, care se schimbă de la un anotimp la altul, de unde şi celebrul proverb “Lupul îşi schimbă părul dar năravul ba”. Bineînţeles că se referă la atitudinea sa, care de multe ori din păcate este întâlnită şi la mulţi oameni. În zona de munte şi deal părul este cenuşiu-negricios, iar la câmpie este de un galben mai deschis. ”Surul întunericului” se împerechează în intervalul decembrie-februarie, şi la doar 2 luni naşte 4-6 pui, excepţii de 12 pui. Familile de lupi locuiesc una de cealaltă la distanţă de 6-12 km, culcuşurile improvizîndu-le în râpe împădurite şi la loc ferit. Media de viaţă a unui lup este de 12 ani, atingînd maxim vârsta de 15 ani. România deţine cel mai mare efectiv european, fiind estimat la 3000 de indivizi.

Lupul este un animal sociabil, îndeosebi iarna când formează adevărate haite sau hăitişu-ri constituite din 5-8 exemplare. Principala pradă a acestui feroce si neîmblânzit animal o reprezintă căpriorul şi mistreţul. Cea mai numeroasă haită de pe meleagurile noastre a fost observată în anii 60 numărând 18 indivizi, reprezendând un record în materie greu de egalat şi de întâlnit pe alte meleaguri. Totuşi pe plan mondial cea mai mare haită număra 20 de indivizi şi a fost reperată pe teritoriul Canadei, find mult timp monitorizată.

Haita conferă o siguranţă mai mare individului, atât din punct de vedere trofic cît şi al protecţiei faţă de om. Cel integrat în haită are mari sanşe de supravieţuire spre deosebire de cel izolat, găsind mai uşor hrană proaspătă, fiind şi mai decis în a declanşa atacul asupra pradei. Lupul atacă brutal cai, oi, capre , cerbi, porci, dar se hrăneşte şi cu iepuri, rozătoare şi găndaci. La o singură masă consumă în medie 10-15kg de carne, însă poate rezista fără mâncare şi o săptămână. După ce înteaga haită serveşte masa, doarme în preajma cadavrului pentru a-l feri de alte sălbăticiuni şi a se putea întoarce oricând va vrea să devoreze restul. Iarna haita pentru a–şi procura hrana parcurge chiar 40 km, şi nu se dă înlături de-a răspândi groaza prin păduri şi peste câmpuri, stârnind istorisirile şi închipuirile de la gura sobei. Comportările lupului sunt destul de variate, iar pentru noi oameni adesea surprinzătoare şi neînţelese. Vânarea acestui haiduc este admisibilă numai în situaţii extreme când prejudiciul provocat este mare şi ameninţă integritatea oamenilor. Cea mai indicată metodă de vânătoare este hărţuirea. Dacă a-ţi reuşit să-l înconjuraţi în goană, singur şi fără scăpare, vine resemnat “la puşcă” fără a schiţa , sau a apela la o manevră şireată de ultim moment, cum îi şade bine cumetrei vulpe. Însă lupul este greu de păcălit şi dacă nu pregătiţi minuţios pânda, riscaţi ca din vânător să deveniţi vânat. Lupul se teme de om iar dacă nu este turbat şi provocat, nu-l atacă.La auzul strigătelor stridente,vederii luminei şi focului se retrage. Lumea judecă lupul doar după un vechi clişeu, de răpitor crud şi sângeros. Dar oare cîţi ştiu că falnicii noştri cerbi carpatini sunt datoraţi într-o oare care măsură severei selecţii naturale pe care acest haiduc o face periodic printre ei. Şi cine mai ştie că lupoaica a stat la temelia creării Romei, ea îşi creşte puii cu un devotament matern, alcătuind o” familie model”pentru mulţi semeni umani care pretind că sunt superiori altor vietăţi.

Oare câţi pot spune că l-au văzut pe acest haiduc sur, crud, trist şi flămând? Mare aliat al întunericului şi adevărat principe al nopţii, când generaţii de vânători-purtători de flintă n-au avut norocul de-al întălni, darămite să-l vâneze, rămînând pentru mulţi o adevărată himeră.

Hoinar desăvărşit, azi aici,  mâine aiurea” Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

MIHAI DĂNĂILĂ