NORDIC WALKING in Bucovina-Vatra Dornei
Nordic Walking a apărut în Finlanda la începutul secolului trecut, când schiorii finlandezi au început să folosească în antrenamentele de vară şi beţele de schi. Acest sport a fost “redescoperit” în 1992 în S.U.A. (Pole-Walking). În scurt timp, rezultatele uimitoare ale acestui sport au declanşat, la finele anilor ’90, o adevărată explozie în rândul finlandezilor şi nu numai. Beneficiile rezultate din practicarea NW au făcut ca acesta să devină un sport de masă într-o serie de ţări din lume, cu precădere în Austria, Germania şi ţările scandinave.
Tendinţa actuală arată că Nordic Walking este considerat sportul cu cea mai mare creştere în Europa de Vest. Datorită caracteristicilor de întreţinere a sănătăţii, acest sport poate fi practicat de persoane de vârste diferite, de la copii până la bătrâni, inclusiv de cei cu deficienţe de sănătate. Asigurările de sănătate din multe ţări încurajează acest sport, rambursând costurile rezultate din practicarea acestuia.
Lungimea totală traseelor amenajate la Vatra Dornei este de aproximativ 45 km. Traseele R1 – R4 sunt destinate Nordik walking-ului iar R5 şi R6 pentru mountain bike.
R 1. DEALU NEGRU –foto 4
Lungime : 9,2 km
Diferenţă de nivel : 464 m
R 2. RUNC – foto 5
Lungime : 4,7 km
Diferenţă de nivel : 305 m
R 3. DRĂNCANI – foto 6
Lungime : 5,6 km
Diferenţă de nivel : 309 m
R 4. PARC – foto 7
Lungime : 2 km
Diferenţă de nivel : 39 m
R 5. DRUMUL TĂTARILOR –foto 8
Lungime : 10,8 km
Diferenţă de nivel : 107 m
R 6. CĂPRIOAREI – foto 9
Lungime : 12,1 km
Diferenţă de nivel : 440 m