Vanatoarea la turturele

Numele stiintific al turturelei este Streptopelia turtur turtur. Aceasta este cea mai mica din familia porumbeilor ce cuibaresc pe meleagurile noastre. Turturelele sosesc dupa 20 aprilie si pleaca la sfarsitul lunii septembrie. Femela scoate doua randuri de pui intr-un sezon: primul in luna mai si al doilea la inceputul lunii septembrie. Poate fi intalnita, mai frecvent, pe malul apelor, unde arborii cu craci uscate reprezinta locuri de veghe. Aceste crengi uscate constituie „momeala naturala” pentru panda de pranz si de seara, unde orice vanator, oricat de neexperimentat ar fi, tot reuseste sa captureze 3-4 exemplare.

Pentru reusita la acest tip de vanatoare, trebuie sa va stapaniti pulsul, care incepe sa creasca emotiile, sa fiti calmi, atenti, cu mers usor, fara zgomot, fara sa trosniti crengi sub talpi, sa va strecurati cu abilitate dupa tufe.

Daca nu cunoasteti padurea, crangul, unde urmeaza sa va incepeti partida, ar fi de preferat sa fiti insotiti de un vanator. In nici un caz nu trageti la orizontala dupa ce pasarea a gasit culoar de zbor la inaltimea unui om. Asteptati o alta turturica sa-si ia zborul la o inaltime ce va da certitudinea ca manunchiul de alice va ajunge cat mai sus si nu va reprezenta vreun pericol pentru dumneavoastra si ceilalti tovarasi de vanatoare.

Vanatoarea la sarite se aseamana cu tirul la talere aruncate din turn (skeet). In general, aceste pasari zvelte isi au zborul lateral fata de directia noastra de mers. Cand padurea este dominata de exemplare inalte, atunci cautati turturele mai mult in arborii de la margine sau foarte putin in interior.

Incheiem cu un vers al lui Ienachita Vacarescu: „Amarata turturea, cand ramane singurea…”