S-a deschis sezonul de schi La Slănic Moldova
Începând de luni, 2 ianuarie 2017, ora 11. 00, pârtia de schi ,,Nemira” din stațiunea Slănic-Moldova s-a deschis pentru prima oară în acest sezon.
Starea pârtiei este bună. Se schiază pe zăpadă artificială. Conform procedurilor, au fost verificate toate instalațiile și utilajele din dotare, sunt folosite cele trei tunuri la capacitate maximă, s-a bătătorit zăpada, astfel încât pârtia să se poată încadra în parametrii normali pentru schiat. Administrația pârtiei roagă schiorii să respecte regulile de conduită și recomandările echipelor Salvamont și Jandarmeriei Montane.
Pârtia de schi ,,Nemira” este una dintre cele mai moderne din țară, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezire artificială și nocturnă. Cu o lungime de 1. 414 metri, o lăţime medie de 38 de metri şi o diferenţă de nivel de 240 de metri, pârtia este încadrată în categoria celor uşoare şi, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat.
Informații suplimentare cu privire la starea pârtiei, programul de funcționare și tarifele aplicate pot fi obținute prin accesarea site-ului www.partianemira.ro (rubricile ,,Stare pârtie” și ,,Informații/Noutăți”), a paginii de Facebook, permanent actualizate, precum și la numărul de telefon 0371. 023. 073.
Imaginile preluate de webcam-ul instalat sunt transmise live și pot fi vizualizate accesând www.jurnalul.ro, rubrica ,,Webcam” și www.romaniaturistica.ro/live – ,,Live de pe pârtiile de schi din România” sau accesand linkul direct Webcam Live Slănic Moldova
Programul de funcționare și tarifele pentru accesul cu telescaunul, sezonul 2016 – 2017
Pentru sezonul de iarnă 2016 – 2017, Consiliul Județean Bacău, prin Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, a stabilit următorul program de funcționare a pârtiei de schi ,,Nemira” Slănic-Moldova:
Luni – Joi, orele 10.00 – 18.00;
Vineri – Duminică, orele 10.00 – 20.00;
Program turiști fără schiuri, zilnic între orele 10.00 – 16.00
Programul poate fi modificat de către administratorul pârtiei în funcție de:
1. starea pârtiei/calitatea stratului de zăpadă de pe pârtie
2. evenimentele organizate pe pârtie
3. condițiile meteo nefavorabile
4. apariția unor întreruperi în alimentarea cu energie electrică
Tarife
Schiorii pot opta pentru un sistem de tarifare în funcție de numărul de urcări cu telescaunul, având și posibilitatea de a face abonamente pe o zi, două zile, sau pe sezon. Sistemul de tarifare este defalcat pe schiori, respectiv turiști (adulți/copii, elevi, studenți). Tarifele au fost gândite în funcție de urcări, dar și în regim de abonament pe o zi, două zile sau pe sezon.
Schiori
1 urcare (2 puncte) pt. schiori adulți 7, 00 lei / pers.
1 urcare (2 puncte) pt. schiori copii/elevi/studenți 5, 00 lei / pers.
6 urcări (12 puncte) pt. schiori adulți 35, 00 lei / pers.
6 urcări (12 puncte) pt. schiori copii/elevi/studenți 20, 00 lei / pers.
12 urcări (24 puncte) pt. schiori adulți 65, 00 lei / pers.
12 urcări (24 puncte) pt. schiori copii/elevi/studenți 40, 00 lei / pers.
Abonament 1 zi pt. schiori adulți 80 ,00 lei / pers.
Abonament 1 zi pt.schiori copii/elevi/studenți 50, 00 lei / pers.
Abonament 2 zile pt. schiori (adulți) 150, 00 lei / pers.
Abonament 2 zile pt. schiori (copii/elevi/studenți) 80, 00 lei / pers.
Abonament sezon pt. schiori (adulți) 2. 000, 00 lei / pers.
Abonament sezon pt. schiori (copii/elevi/studenți) 1. 000, 00 lei / pers.
Turiști
Urcare/coborâre pt. turiști adulți 14, 00 lei / pers.
Urcare/coborâre pt. turiști (copii/elevi/studenți) 8, 00 lei / pers.
Tarif parcare 10, 00 lei / zi
Notă:
a) 1 urcare reprezintă 2 puncte;
b) Punctele sunt valabile 30 de zile;
c) Abonamentele sunt valabile doar pentru zilele emise;
d) Program turiști fără schiuri 10.00 – 16.00.
Tarifele au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 174 din 29 .11. 2016. Informațiile cu privire la starea pârtiei, programul și tarifele aplicate sunt permanent actualizate pe site-ul pârtiei, www.partianemira.ro (la rubricile ,,Informații/Noutăți” și ,,Tarife și program”) precum și pe pagina de Facebook a pârtiei.