Vin ninsori viscolite în zonele de munte
În perioada 27 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 10, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.
Notă: Începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.