100 de ani de istorie, Marşul vânătorilor de munte
Pentru cinstirea memoriei vânătorilor de munte care, la 3 noiembrie 2016, împlinesc 100 de ani de istorie, Statul Major al Forţelor Terestre organizează, în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie, reconstituirea marşului de la Bucureşti la Tîrgu Neamţ, efectuat de primul batalion înfiinţat prin transformarea Şcolii de schiori din Bucureşti, prin Ordin al Marelui Cartier General.
Marşul se va desfășura pe parcursul a 9 etape, pe jos în localităţile de staţionare şi pe roţi în afara acestora, de către militari din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa“, Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu" şi din Batalionul 26 Vânători de Munte “Avram Iancu”, pe itinerariul: Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Mărăşeşti – Bacău – Tîrgu Neamţ – Topliţa – Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Braşov.
Activitatea va începe în Bucureşti marți, 25 octombrie, de la ora 08.30, în cadrul ceremoniei organizate în Parcul Carol I, la Monumentul Eroului Necunoscut. Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” vor primi Drapelul Naţional ce va fi purtat de către militari pe întreg itinerariul şi predat, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din fiecare localitate de pe traseu, următorului detaşament.
În Ploieşti, drapelul va fi preluat miercuri, 26 octombrie, de militari din Batalionul 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi", în cadrul ceremoniei care va avea loc, începând cu ora 10.00, pe Esplanada Palatului Administrativ, urmând să se deplaseze către Buzău, unde îl vor preda, în data de 27 octombrie, ora 10.00, în Piaţa Dacia, militarilor din Batalionul 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”.
Vineri, 28 octombrie, la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti, drapelul va fi preluat, după o ceremonie militară şi de depuneri de coroane de flori, de la ora 10.00, de detaşamentul Batalionului 22 Vânători de Munte “Cireşoaia” care îl va preda, pe 29 octombrie, la ora 11.30, în Piaţeta Casei de Cultură „Vasile Alexandri” din Bacău, militarilor Batalionului 17 Vânători de Munte “Dragoş Vodă”.
La Mausoleul Vânătorilor de Munte din Tîrgu Neamţ se va organiza, în data de 30 octombrie, începând cu ora 13.00, o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, drapelul fiind preluat de militari din subunitatea de cercetare a Brigăzii 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu".
În data de 31 octombrie, ora 12.00, Drapelul Naţional va fi primit la Mausoleu Eroilor din localitatea Secu, județul Harghita, de către militari din Batalionul 24 Vânători de Munte “Gheorghe Avramescu”, care îl vor preda, marți, 1 noiembrie, la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Miercurea Ciuc, militarilor din Batalionul 26 Vânători de Munte “Avram Iancu”. Aceştia, vor purta drapelul până în Piaţa Ostaşului Necunoscut din Sfântu Gheorghe, unde, în data de 2 noiembrie, ora 11.00, va fi înmânat militarilor din subunitatea de cercetare a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa“ care îl vor aduce în Piaţa Sfatului din Braşov, la ceremonia ce marchează “Centenarul Vânătorilor de Munte“, de miercuri, 2 noiembrie, ora 12.00.
La 3 noiembrie 1916, Marele Cartier General prin Ordinul nr. 294, a decis ca Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în "Corpul Vânătorilor de Munte", organizat pe 3 batalioane a 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi. Această decizie se impunea cu stringenţă deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat fără putere de tăgadă că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obţinerea succesului în campanie. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni – Bucureşti, au început să se adune viitorii vânători de munte, recrutaţi din întreaga armată.
În Primul Război Mondial, Trupele de vânători de munte au participat la apărarea Moldovei cu Corpul Vânătorilor de Munte, care în funcţie de misiuni, a avut în compunere 3-4 batalioane de vânători de munte şi o companie de mitraliere.
La 3 decembrie 1916, vânătorii de munte şi-au început marşul pe jos spre Tîrgu Neamţ, parcurgând aproape 500 de km. Au ajuns la destinaţie la 3 ianuarie 1917, fiind întâmpinaţi cu bucurie de populaţia şi de oficialităţile oraşului.