Skip to main content

Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus

Trenuri speciale de Paşti pe Valea Vaserului – Vișeul de Sus, județul Maramureș. Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus
În perioada sărbătorilor Pascale, ale credincioșilor, în Vișeul de Sus la renumita ,,Mocăniță” se organizează trenuri speciale pe Valea Vaserului.
Turiștii aflați în această perioadă în județul Maramureș sunt așteptați să descopere această zonă minunată.

Târgul de Ţară, Sibiu

Targul de Tara, Sibiu. Muzeul in aer liber Complexul Muzeal Astra,
Târgul de Ţară, va reveni în Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului.
Sibienii sunt aşteptaţi, în fiecare weekend între orele 10:00 – 17:00, să achiziţioneze de la standurile producătorilor, produse tradiţionale precum: brânzeturi, miere și produse apicole, sucuri naturale, dulceţuri, plăcinte de casă, pâine şi produse de panificaţie, ţuică de Bistriţa şi vin din Dobrogea sau Recaş.

Săptămâna Mare în Bucovina

Saptamana Mare in Bucovina,
Incepand de Luni, 10 aprilie 2023, pana Vineri, 22 aprilie 2023,
Slujbele din Săptămâna Mare, Toate bisericile şi mănăstirile din judeţul Suceava,

Drumul ouălor încondeiate în Bucovina

Drumul ouălor încondeiate, Drumul ouălor încondeiate in Bucovina, Paste in Bucovina.
Luni, 10 aprilie 2023 –  Vineri, 14 aprilie 2023, Săptămâna Patimilor, 10 aprilie 2023 –  Vineri, 14 aprilie 2023.
Ruta 1: Suceava - Vama - Câmpulung Moldovenesc - Sadova - Paltin - Vatra Moldoviţei - Moldoviţa - Suceviţa - Marginea - Vicovu de Jos - Straja - Brodina - Brodina de Jos - Izvoarele Sucevei - Moldova Suliţa - Breaza - Fundu Moldovei - Pojorîta - Suceava;
Ruta 2: Suceava - Rădăuţi - Marginea - Suceviţa - Moldoviţa -Vatra Moldoviţei - Vama - Suceava;
Ruta 3: Suceava - Ciocăneşti - Cârlibaba - Izvoarele Sucevei - Moldova Suliţa - Breaza - Fundu Moldovei - Pojorâta - Suceava;
Ruta 4: Suceava - Vama - Vatra Dornei - Coşna - Poiana Stampei - Vatra Dornei - Dorna Arini - Crucea - Holda - Ostra - Stulpicani - Frasin - Suceava.

Joia Mare, Obiceiuri tradiționale

Joia Mare. Obiceiuri tradiționale. Joia Mare, Obiceiuri tradiționale,
Organizează: Consiliul Județean Gorj prin Muzeul Județean „Al. Ștefulescu”, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara

Joia Mare, Poiana Stampei

Joia Mare, Poiana Stampei.
Joi, 13 aprilie 2023, ora 10:00, Slujbă religioasă; Biserica „Sf. Mihail şi Gavril”;
- ora 13:00, Deschiderea Târgului de Paşte
- ora 19:00, Focul din Joia Mare, Parcul din centrul localităţii.

Sinaia în Lumină

Sinaia, Prahova-Sinaia in Lumina. Sinaia in Lumina. Procesiune în Joia Mare, organizator Primăria orasului Sinaia.

Invitație de Paște la Viscri

Cât îi de fain de Paşte la Viscri,
Aflat în nordul județului Brașov, Viscri este un sat săsesc viu și bine păstrat, înconjurat din toate părțile de natură. Dacă ajungeți la Viscri și, mai ales dacă aveți copii, treceți și pe la fierar, care vă va face pe loc o potcoavă pentru cel mai mic cal din lume, și pe la cărămidar, pentru o demonstrație a acestor meșteșuguri străvechi. La plecare, e păcat să părăsiți satul fără să luați acasă o pâine mare și gustoasă de la cuptorul de pâine tradițional, aflat aproape de biserica evanghelică.

Drumul Crucii, Lupeni – Straja

Drumul Crucii” Lupeni - schitul „Straja” – pelerinaj ortodox în Vinerea Mare a Sfintelor Paşti. Staţiunea turistică Straja mai este de asemenea cunoscută şi datorită procesiunii "Drumul Crucii" organizată în Vinerea Mare a Sărbătorilor Pascale.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti în traditia şi creaţia buzoiană

Buzău, Sărbătoarea Sfintelor Pasti in traditia si creatia buzoiană. Expoziție a meșterilor populari buzoieni.
Aici sunt expuse icoane, arta populara, ceramica, oua incondeiate si produse pascale, anuntand Sarbatoarea Sfintelor Pasti in traditia si credinta buzoiana.

Obiceiuri de Paști, Maramureș

Maramures-Obiceiuri de Pasti. După un post lung, maramureşenii sărbătoresc Sfintele Paşte aşa cum se cum se cuvine. Inroşitul şi încondeiatul ouălor, slujba de Inviere, mersul cu pasca la sfinţit sunt obiceiuri pe care nimeni nu le lasă deoparte.

Top