Skip to main content

Tradiții și Obiceiuri de iarnă în Ţara Făgăraşului, Comana de Jos

Tradiții și Obiceiuri de iarnă în Ţara Făgăraşului,
Turca sau Ceata este unul dintre cele mai spectaculoase și complexe obiceiuri legate de Crăciun, s-a păstrat până astăzi în satele din Țara Făgărașului. Numele obiceiului provine de la ceata de feciori care merge cu colindul prin sat.
În Comăna de Jos, ceata este constituită din cinci feciori din sat, numărul lor fiind respectat cu strictețe. Fiecare flăcău are un rol bine definit. Ceata are rolul de a colinda familiile de gospodari din sat, odată cu venirea Crăciunului. Membrii cetei se adună în seara de Sfântul Nicolae. În trecut intrau în ceată feciorii trecuți de 18 ani care urmau să plece în armată în anul următor. În prezent, din lipsă de feciori, regula a devenit extrem de elastică.

Marşul luminilor, Sighişoara

Marşul luminilor, Sighişoara. 06 Decembrie 2022 ora 19:00 - Marşul luminilor – este un punct important al programului de Advent. Cu această ocazie creştini din toate bisericile din Sighişoara sunt invitaţi să se întâlnească pentru a se ruga împreună pentru binele oraşului.
În timp ce străbat cetatea cu lumânări aprinse, se opresc la cele trei biserici din cetate şi la primărie unde se fac rugăciuni şi se colindă. Traseul se încheie la Casa de pe Stâncă unde continuă atmosfera de sărbătoare şi colinde, participanţii având ocazia să se bucure şi de o băutură caldă şi prăjituri.

Festival de Colinde, Neagra Șarului

Festival de Colinde, Neagra Șarului. Festival de Colinde – Neagra Șarului, judeţul Suceava
Concert de colinde susţinut de grupuri de colindători din localitate și din afara localității.
Organizator: Primăria comunei Şaru Dornei

Ceata Junilor, Mărginimea Sibiului

Ceata Junilor, Marginimea Sibiului. CEATA JUNILOR – obicei folcloric.
Ceata Junilor-se constituie pe durata Sărbătorilor de iarnă (6 decembrie-7 ianuarie), dând practic suflu vieţii comunităţii în această perioadă. Ceata mare (formată din tineri scăpaţi de armată) şi Ceata Mică (formată din tineri fără stagiul militar satisfăcut) sunt conduse de câte un “jude”, având în componenţă şi câte un “vornic”, doi “pristavi”(cu rol de convocatori) şi doi “crâşmaşi”.

Sărbători de iarnă în Bucovina de Munte, Câmpulung Moldovenesc

Sarbatori de iarna in Bucovina de Munte - Festival de datini si obiceiuri de iarna la Campulung Moldovenesc, Campulung Moldovenesc. Centrul municipiului Campulung Moldovenesc, Sarbatori de iarna in Bucovina de munte, Artiști ai folclorului românesc. Aprinderea iluminatului, decorativ, de Craciun, Vine, vine Mos Craciun, Revelion 2023.

Crăciun în Bucovina, Şaru Dornei

Craciun in Bucovina, Saru Dornei. Festival de colinde, Festival de Datini şi obiceiuri de iarnă în Şaru Dornei.
6 decembrie 2022, ora 13:00 - Căminul Cultural Neagra Șarului,
Festival de colinde
Grupuri de colindători din localitate şi din afara localităţii
16 decembrie 2022, ora 11:00 - Căminul Cultural Neagra Șarului
Festival de Datini şi obiceiuri de iarnă în Şaru Dornei - Festivalul urmărește promovarea tradiţiilor locale și a obiceiurilor populare de Anul Nou.
Grupuri de colindători din şi urători din zonă.

Crăciun în Bucovina, Putna

Craciun in Bucovina, Putna. Colinde de Craciun, Concert de colinde, Datini și obiceiuri de iarnă - Urături și malancă tradițională, Colind Sfântului Ştefan cel Mare - Teatrul popular „Ștefan cel Mare”
„Pe la noi de Sărbători”. Spectacol de datini și obiceiuri de iarnă - Spectacole itinerante, dedicate sărbătorilor de iarnă. Colind Sfântului Ştefan cel Mare - Teatrul popular „Ștefan cel Mare”
Piesă de teatru popular cu călăreți, personaje costumate de epocă, buciume și obiceiuri de iarnă, prezentate de grupuri de amatori din Vicovu de Sus și din Putna, de formații artistice din Corlata, Dolheştii Mici, Preuteşti, Ostra, Botești – Horodniceni, Botoşana.
Datini și obiceiuri de iarnă - Urături și malancă tradițională

Sărbătoarea Moșoaielor, Luncavița

Sărbătoarea Moșoaielor, Luncavița. Moșoiul este marcă înregistrată a Comunei Luncavița și un simbol al județului Tulcea. 
Decembrie vine la Luncavița din cele mai vechi timpuri, lăsând o amprentă intrată în genele și sângele fiecărui cetățean fie el adult sau copil.
Luncavița trezește în decembrie tradiția, prezentul și viitorul, alături de simbolurile ei cele mai de preț, care renasc mereu, în casele ei, pline de freamăt, bucurie, rude, miros de sarmale și plăcinte.
Pregătirea măștilor, a colindelor, a dansului ritualic, a paradei de ajun, reprezintă etapele acestei mari sărbători. Ansamblul de colindători ”Moșoaiele” al Comunei Luncavița participă anual la cele mai mari evenimente, spectacole de radio și televiziune ale țării, reprezentând România la numeroase manifestări internaționale, Consiliul Europei, expoziții internaționale, au cunoscut frumusețea acestui obicei unic în Dobrogea.
Zgomotul produs de talanga moșoaielor pregătește noul an care se apropie, îl curăță de rele, îl primenește. Moșoiul este marcă înregistrată a Comunei Luncavița și un simbol al județului Tulcea. Organizator: Primăria Luncavița

Alaiul Datinilor Din bătrâni, din oameni buni, Craiova

Alaiul datinilor Din bătrâni, din oameni buni, Craiova. Alaiul datinilor „Din bătrâni, din oameni buni”, Craiova, județul Dolj.
La această amplă manifestare le sunt oferite craiovenilor si doljenilor în general pe lânga colinde şi muzică sacră şi alte obiceiuri şi datini cum ar fi: „Irozii” sau „Vicleiul”, „Piţărăii” sau „Brezaia”, „Sorcova”, „Pluguşorul”, „Datul la grindă”, „Mersul la moaşă” sau „Iordănitul” etc.

Târgul de Crăciun la Neamț

Târgul de Crăciun la Neamț, 8 decembrie 2022 și 8 ianuarie 2022, în inima municipiului Piatra-Neamț - Curtea Domnească.
Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului,

Zilele Ion Creangă, Târgu Neamţ

Zilele Ion Creanga, Targu Neamt
Odată cu înfiinţarea muzeului memorial în casa de naştere a povestitorului, Humuleştii au devenit şi punct de destinaţie, în mijlocul unei regiuni etno-folclorice deosebite – cu un frumos precedent literar –, încă insuficient exploatate, deşi îşi leapădă pe zi ce trece din vechile trăsături. În fond, numărul deosebit de mare al turiştilor care trec porţile Muzeului Memorial „Ion Creangă” Humuleşti se datorează nu doar aprecierii de care se bucură acest clasic al literaturii române, ci şi vadului în care se află obiectivul.

Atelierul lui Moș Crăciun, Hunedoara

Atelierul lui Moș Crăciun, Hunedoara,  Atelierul lui Moș Crăciun, Hunedoara
Primăria Municipiului Hunedoara organizează cea de-a VII-a ediție a „Atelierului lui Moş Crăciun - atelier de creaţie pentru copii"!
Acesta se va desfășura timp de 10 zile, în perioada 09-20 decembrie 2018.

Top