Skip to main content

Ceremonialul Schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina

Ceremonialul Schimbului Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii. Spectacole si demonstratii militare: Legiunea a XIII-a Gemina si Lupii Apoulonului. Retragerea cu torte a Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii cu Salve de Tun,

“Schimbul de gardă”, Timișoara

Schimbul de gardă in Timișoara, Regimentul de Gardă al Timișoarei, Asociația Eugeniu de Savoya.
Regimentul de Gardă al Timișoarei, va susține spectacolul schimbării de gardă în fiecare duminică între orele 18:00 și 19:00.
Plutonul condus de un ofițer ajunge în Piața Unirii, unde instalează santinelele în posturile de pază și pregătește tunul, după care se întoarce în marș la sediul regimentului.

Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus

Trenuri speciale de Paşti pe Valea Vaserului – Vișeul de Sus, județul Maramureș. Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus
În perioada sărbătorilor Pascale, ale credincioșilor, în Vișeul de Sus la renumita ,,Mocăniță” se organizează trenuri speciale pe Valea Vaserului.
Turiștii aflați în această perioadă în județul Maramureș sunt așteptați să descopere această zonă minunată.

Ghioroc Summer Fest, Arad

Ghioroc Summer Fest 2022, Arad. Mută litoralul mai aproape de tine ! Plaja lacului Ghioroc îi aşteaptă şi în acest an în fiecare weekend pe cei cu pofta de distracţie şi bună dispoziţie.
Organizatorii pregătesc pentru toată vara distracţie, concursuri cu premii, competiţii sportive, muzică şi multe alte surprize pentru tinerii şi nu numai.

Seri de Vară, Mamaia

Seri de Vară cu muzică live Mamaia, Hotel VegaMamaia, Restaurantul Akolade Mamaia
Intre 1 iulie si 31 august formatia hotelului, Vega Band, va sustine un concert in fiecare seara pe terasa restaurantului Akolade al hotelului Vega. Mai multe astfel de seri vor avea un specific deosebit:

Festivalul Îngheţatei, Constanța

Festivalul Îngheţatei, Constanța
Festivalul Îngheţatei Constanţa se va desfăşura în Piaţa Ovidiu, în perioada 9-11 iulie între orele 10.00 – 22.00.
Cei prezenţi vor putea alege din sute de sortimente de îngheţată fabricată şi pregătită special de producători din toată ţara.

Târg de artă și antichități, Constanta

Târg de artă și antichități Constanța Revival,, Constanta, Piața Ovidiu,
Targ de antichitati: arta, colectii vintage & antiques.
Targ de antichitati - Constanta - Piata Ovidiu - editia estivala 2021.
În cadrul acestui eveniment, artiști și colecționari din toată țara, vor oferi spre vânzare o gamă foarte variată de obiecte de artă, bijuterii de epocă, bijuterii și decorațiuni handmade, viniluri, colecționabile și antichități din toate colțurile lumii. 

Târgul de Vară, Eforie Nord

Targul de Vara, Eforie Nord. Targul de Vara”, Eforie Nord,
13 iulie - 12 august 2022, Str. Panselelor, Aleea Cristal

Out Of Doors Fest, Costinești

OUT OF DOORS FEST, Costinești. White Horse Rock’n Roll Costinești,
Hey, rock lovers! Out of Doors Fest 2022 înseamnă mai mult, mai bun, mai rock! 4 zile de festival și 24 de trupe îți vor oferi o experiență rock-tastică,
ALTERNOSFERA, BOSQUITO, FULL TONES, LUNA AMARA, EL NEGRO, SUIE PAPARUDE, MARKY RAMONE’S BLITZKRIEG, OCS, THE ROCK (AC/DC TRIBUTE), SKA-NK, BLANA BOMBA, PHOENIX,

Festivalul UNTOLD, Cluj Napoca

Untold Festival 2022, 4 - 7 Septembrie 2022 - Cluj-Napoca, Romania, Europe.
Cluj-Napoca, Transylvania, Romania, Cluj Arena

Ziua Minerului, Lupeni, Hunedoara

Lupeni, Hunedoara-Ziua Minerului. Lupeni, Hunedoara-Ziua Minerului.
Ziua Minerului este marcată,  în Valea Jiului, prin ceremonii organizate la Petroşani, Vulcan şi Lupeni al căror scop este să readucă în memoria oamenilor victimele acţiunilor de protest ale minerilor la grevele din 1929 şi 1977, dar şi pe cei care şi-au pierdut viaţa în accidentele de muncă din subteran.

Top