Preferinţele turistice ale românilor de 1 Mai în anul 2013
COMUNICAT DE PRESĂ FPTR
PRIVIND PREFERINŢELE TURISTICE ALE ROMÂNILOR DE 1 MAI
Doar pentru prima parte a minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, zilele libere şi tarifele mai mici comparativ cu perioada similară din 2012 au condus la o creştere a numărului total de turişti de 1 Mai în România cu 26% faţă de anul trecut. Aceştia au cheltuit peste 19 milioane lei doar pentru servicii turistice, cu 9% mai mult decât anul trecut. Cu ocazia sărbătorilor Pascale, urmează un al doilea flux de turişti care vor petrece această sărbătoare alături de cei care se află deja în minivacanţă.
În primele 3 nopţi ale minivacanţei, în unităţile de cazare clasificate de pe litoralul românesc s-au cazat circa 27.500 de români, cu 10% mai mulţi fată de anul 2012. Pe lângă aceştia, peste 10.000 de turişti au înoptat în unităţi neclasificate.
Staţiunile montane au fost şi ele solicitate de românii care au ales să petreacă ziua de 1 Mai în mijlocul naturii. Aproximativ 20.000 de turişti au ajuns la munte, la fel ca anul trecut. Astfel, unităţile de cazare de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 60-70%, în timp ce în celelalte statiuni montane gradul de ocupare a fost de până la 60%.
Un alt segment solicitat este cel al staţiunilor balneare, unde au mers în jur de 10.000 de turişti, număr similar cu cel înregistrat în anul 2012. Aceştia au preferat să-şi petreacă zilele libere în aceste staţiuni, deoarece aici tarifele sunt mai mici, iar piscinele reprezintă alternativa mai ieftină a litoralului.
Există şi o categorie de turişti care preferă să-şi petreacă zilele libere în Delta Dunării. În această perioadă au sosit în Deltă peste 2.500 de români, pescari pasionaţi sau turişti dornici de inedit. Numarul acestora este de doua ori şi jumătate mai mare decât anul trecut.
Contrar estimărilor vehiculate în ultimele zile despre numărul de turişti care au preferat Bulgaria cu ocazia zilei de 1 Mai, de 15-16.000 de turişti români, în realitate au fost de şase ori mai puţini, aproximativ 3.000 de români trecând graniţa pentru a face o vacanţă în ţara vecină în această perioadă.
Cu toate acestea, din cauza resurselor financiare reduse alocate pentru petrecerea sărbatorilor de primăvară, majoritatea românilor au preferat anul acesta să petreacă separat cele două evenimente. Astfel, de Paşte, va urma un alt flux de turişti, cu această ocazie ei preferând tradiţiile autentic româneşti şi vor alege ca destinaţie de vacanţă tot zonele rurale din România.