Skip to main content

Împreunatul oilor, Cornești

Împreunatul oilor, Cornești.
Împreunatul oilor, va avea loc în localitatea Bârlea, vineri, 1 mai, începând ora 18:00, în pășunea satului Bârlea, fiind organizată de primăria comunei Cornești, împreună cu Centrul de Informare Turistică Lujerdiu. Aici se va forma turma de oi ce aparțin locuitorilor, aproximativ 300 de animale, care va fi dusă la pășunat.
Sâmbătă, 4 mai, turma va fi scoasă din nou la pășunat, iar la orele amiezii oile vor fi mulse și laptele va fi măsurat după metode tradiționale.

Paștele în Bucovina, Câmpulung Moldovenesc

Paștele în Bucovina, Câmpulung Moldovenesc,
Expoziție de ouă încondeiate și pictură pe sticlă, ”Târgul de vise al Iepruașului„
Concert Pascal - Loc de desfășurare: Catedarala ”Adormirea Maicii Domnului„ Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” și Biserica ”Sfântul Dumitru”

Sinaia în Lumină

Sinaia, Prahova-Sinaia in Lumina. Sinaia in Lumina. Procesiune în Joia Mare, organizator Primăria orasului Sinaia.

Obiceiuri de Paști, Maramureș

Maramures-Obiceiuri de Pasti. După un post lung, maramureşenii sărbătoresc Sfintele Paşte aşa cum se cum se cuvine. Inroşitul şi încondeiatul ouălor, slujba de Inviere, mersul cu pasca la sfinţit sunt obiceiuri pe care nimeni nu le lasă deoparte.

Joia Mare, Obiceiuri tradiționale

Joia Mare. Obiceiuri tradiționale. Joia Mare, Obiceiuri tradiționale,
Organizează: Consiliul Județean Gorj prin Muzeul Județean „Al. Ștefulescu”, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara

Joia Mare, Poiana Stampei

Joia Mare, Poiana Stampei.
Joi, 02 mai 2024, ora 10:00, Slujbă religioasă; Biserica „Sf. Mihail şi Gavril”;
- ora 13:00, Deschiderea Târgului de Paşte
- ora 19:00, Focul din Joia Mare, Parcul din centrul localităţii.

Ofrandă la poalele Crucii, Rădăuţi

Ofrandă la poalele Crucii, Rădăuţi. Joi, 02 Mai 2024, ora 17:00,
Ofrandă la poalele Crucii,
Concert de muzică corală religioasă. Rădăuţi, Casa de Cultură 

Drumul Crucii, Lupeni – Straja

Drumul Crucii” Lupeni - schitul „Straja” – pelerinaj ortodox în Vinerea Mare a Sfintelor Paşti. Staţiunea turistică Straja mai este de asemenea cunoscută şi datorită procesiunii "Drumul Crucii" organizată în Vinerea Mare a Sărbătorilor Pascale.

Tradiții și obiceiuri de Paște, Țănțăreni, Gorj

Tanatereni, Gorj-Traditii si obiceiuri de Paste. Festivalul de muzica religoasă ,,Te Deum Laudamus”. Concurs de ouă încondeiate, creație literară și gastronomie.
Organizează: Consiliul local, Căminul cultural, Biblioteca publică și instituțiile școlare, la Țânțăreni.

Demonstrații de încondeiat ouă, Vama, județul Suceava

Demonstrații de încondeiat ouă, Vama, județul Suceava. Demonstrații live de încondeiere a oăulor în localitatea Vama și pensiunile turistice de pe raza localității.
Tradiții și obiceiuri premergătoare Paștelui.
În această perioadă oaspeții prezenți în Bucovina sunt așteptați să viziteze cea mai numeroasă colecție de ouă încondeiate din cadrul Muzeului Ouălor Încondeiate din localitatea Vama, preilej cu care vor avea ocazia să învețe arta meșteșugului încondeierii ouălor, care a făcut înconjurul lumii.

Târg meșteșugăresc cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Satu Mare

Târg meșteșugăresc cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Satu Mare. Târg meșteșugăresc cu ocazia Sărbătorilor Pascale”- Satu Mare, județul Satu Mare
În cadrul târgului, în căsuţele rustice de lemn vor fi expuse mărţişoare artizanale meşteşugăreşti, acestea fiind executate de meşteşugari şi artişti sătmăreni din materiale naturale (lut, lână, pănuşă de porumb, mârgele, lemn, etc.).

Paşti în Maramureş, Sighetu Marmaţiei

Paşti in Maramureş, Sighetu Marmaţiei,
Gospodăriile din cadrul Muzeului Satului Maramureșean de la Sighetu Marmației, vor găzdui în data de 22 aprilie 2023, ediţia cu numărul VII, a evenimentului ,,Paşti în Maramureş”, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, ”Învierea lui Hristos”, un bun prilej pentru locuitorii orașului și a oaspeților prezenți în județ pentru petrecerea vacanței, de a trăi clipe de bucurie sfântă și sărbătoare în cadrul unei comunități primitoare.
Acest eveniment a fost creat de organizatori, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, având ca scop promovarea satul tradițional maramureșan cu tot ce are mai frumos și autentic: muzica, portul popular, meșteșugurile și gastronomia locală tradițională specifică acestei perioade.

Top