Festivalul Smochinelor, Șvinița, Mehedinți. Festivalul Smochinelor, Șvinița, jud. Mehedinți
Şviniţa, o minunată comună mehedinţeană de pe Clisura Dunării, se mai numeşte şi “tărâmul smochinelor”, deoarece aici este locul unic din ţară şi din Europa unde smochinii cresc şi rodesc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii din zona Olteniei.
Festivalul Civilizatiei Dacice Dac Fest. Festivalul Civilizatiei Dacice Dac Fest,
Măgura Uroiului. Sub Semnul Lupului.
La Măgura Uroiului, se va desfășura cea de-a XII-a ediție a renumitului festival de reconstituire istorică, Dac Fest.
Dac Fest aduce, și la ediția din acest an, ritualuri dacice și romane, demonstrații de lupte între gladiatori, dansuri, ceremonii, antrenamente militare, lecții de tir cu arcul, ateliere de prelucrare a lemnului, de pielărie, olărit, țesătorie sau fierărie, iar un important punct de atracție va fi legat de gastronomia antică.
Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara”, Castelul Corvinilor Hunedoara.
Întru slava strălucitului voievod Ioan de Hunedoara, se face știut că, la Castelul Corvinilor, între zidurile sale vechi și pline de mister, se va desfășura a IV-a ediție a Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, în zilele de 31 ale lunii lui Gustar și 1 ale lunii Răpciune ( 31 august – 1 septembrie). Așa se face că, pentru a patra oară, vom aduna oșteni și domnițe, cavaleri și trubaduri, într-o sărbătoare a vremurilor de altădată, înăuntrul zidurilor acestui castel vestit.
Mun. Sibiu - Târgul Olarilor. Mun. Sibiu, zona Piata Mare,
Meşteri olari din întreaga ţară, reprezentanţi ai celor mai renumite centre de olărit din România, îşi expun produsele în Piaţa Mare din Sibiu recreând atmosfera de târg din secolul XVIII.
organizatorii: Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale ‘’
Targul Cepelor. Cu o istorie de peste 100 de ani, Târgul Cepelor este o sărbătoare a Țării Codrului.
situata in zona de sud vest a judeţului Maramures, cuprinsa intre serpuindul Somes si modestii ca inăltime M-tii Codrului, ce o despart de meleagurile salajene si satmarene, Tara Codrului e caracterizata de o zona colinara, bine definita, de la arhitectura la folclor, datini si traditii.
Gura Riului, Sibiu-Ziua Lacului Iezerul Mare. Sâmbătă, 31 august, va avea loc festivalul „Ziua Lacului Iezerul Mare”, proiect finanţat din fonduri europene, care are ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de turişti într-o zonă încă nedescoperită cu adevărat, cu peisaje mirifice şi cu o moştenire unică din punct de vedere etnografic, cultural, istoric şi arhitectural.
Fundata, Brasov-Nedeia Muntilor. Fundata, Brasov-Nedeia Munţilor,
Sărbătoare pastorală tradiţională, denumită în trecut "târg de două ţări", ţinută la Fundata, pe hotarul dintre Transilvania şi Ţara Românească, organizată în ziua sărbătorii Sf. Ilie.
Conceptul principal al festivalului este reconstituirea unui târg tradiţional românesc din Pasul Rucăr-Bran şi prezentarea tradiţiilor populare din comuna Fundata.
Sarbatoarea Tamaioasei Pietroasele, Statiunea Viticolă Pietroasele
Concursuri, Degustare, Vizitarea cramei și vinotecii,Foc de artificii
Sârbătoarea Tămâioasei - Pietroasele - Serbare folclorica a Centrului pentru Conservarea si Valorificarea Culturii Tradiționale Buzău cu Primăria Pietroasele și ANTREC
Trofeul Ursul Carpatin, Poiana Tapului. ECO ALPIN SPORT CLUB CARAIMAN CAMPINA va invita la o noua incursiune in abruptul prahovean al muntilor Bucegi, prin participarea la a XXXIV-a editie a trofeului „Ursul Carpatin”.
Tabara de corturi va fi amplasata in localitatea Poiana Tapului, zona Zamora, 10-20 minute de mers din gara Poiana Tapului.
Amplasamentul taberei nu e acelasi ca anul trecut. Anul acesta tabara va fi amplasata intr-o alta poiana situata la cca 500 m mai spre nord
Pentru informatii suplimentare puteti apela unul dintre numerele de telefon ale persoanelor de contact.
Acolo unde dealul se îngână cu muntele, la poalele mândrilor munţi ai Siriului, de-a lungul vremii s-au ţesut multe legende…
De mii de ani, între vârfurile stâncoase cu care Siriu pare că piaptănă norii, sclipeşte ca un ochi veşnic treaz, un iezer, Lacul Vulturilor.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 22-01-2025
€4.98
$4.81
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.