Festivalul de literatură Dorel Sibii, Săvârşin. Festivalul de literatură Dorel Sibii, Săvârşin județul Arad
Scriitorului Dorel Sibii, unul dintre cei mai fermecători şi talentaţi scriitori arădeni, validat în poezie, proză şi teatru pentru copii, al cărui umor ingenios şi trăznit părea inepuizabil.
Toamna Odobesteana, Toamna Odobeşteană, Odobești, Festivalul Tradițional Toamna Odobeșteană,
Primăria și Consiliul Local Odobeşti organizează în perioada 10 - 12 Septembrie 2021, ediția a XV-a a Festivalului Tradițional Toamna Odobeșteană.
Festivalul Țuicii, Coșești, jud. Argeș
Acest eveniment este la cea de-a XII-a ediţie şi are loc pe Valea Păcurarului, din Coşeşti. Locaţia este situată la 30 km de Piteşti, pe traseul Piscani - Domneşti, comuna Coşeşti fiind situată pe valeaRâului Doamnei. Aici, veţi putea admira cele mai frumoase obiecte din lemn şi ceramică, realizate de meşteri populari din zonă. De asemenea, cei prezenţi vor urmări şi un spectacol folcloric susţinut de nume de referinţă ale cîntecului popular românesc, acompaniate de ansamblul Doina Argeşului din Piteşti.
Ruga Timişoarei, Timişoara. Ruga Timişoarei, Timişoara, județul Timiş.
Editia a XXIV-a
„Ruga Timişoarei” este o sărbătoare importantă pentru Timişoreni. Ea se ţine cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. Religia şi cultivarea tradiţiilor locale sunt două elemente care se regăsesc la tot pasul în oraşul de pe Bega.
Mamut Bike Race, Alba Iulia. Mamut Bike Race, Alba Iulia, Valea Popii
Un nou concurs de ciclism? Nu. E mai mult de atât. Este un nou mod de a împrieteni mișcarea cu explorarea unei noi piste numită de pasionați Transalpina bicicliștilor, de a îmbina distracția cu protejarea mediului înconjurător și de a contopi aventura cu autodepășirea. Toate într-o competiție din categoria cross-country, destinată în principal sportivilor amatori, suficient de bine pregătiți în abordarea traseelor montane.
Festivalul Concurs Național de Folclor Momârlanii, gazde bune, Petrila.
Evenimentul se află la a IV-a ediție și spre deosebire de edițiile anterioare în acest an se va organiza și o paradă a portului popular.
Sarbatoarea Nationala de la Tebea. Baia de Cris, Hunedoara. Serbarile Nationale Țebea 2022.
Sărbătoarea de la Ţebea este una de omagiere a eroului naţional Avram Iancu.
În acest an se împlinesc 149 de ani de la moartea “Crăişorului Munţilor”, eroul naţional Avram Iancu.
Inceput de toamna la Zarnesti. Zărnești, Buzău-Început de toamnă la Zărnești
Centrul judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale BUZAU
Ziua Crucii- Cârstovul viilor. Ziua Crucii - Cârstovul viilor
Muzeul Satului - Dimitrie Gusti
Muzeul Naţional al Satului"Dimitrie Gusti", organizează în 14 septembrie 2022, Ziua Crucii. Cârstovul viilor, eveniment cultural ce marchează conform calendarului popular viticol începutul culesului viilor la români. Ca în fiecare an, prin diversitatea activităţilor propuse, evenimentul reprezintă un bun prilej de a petrece un sfârşit de săptămână relaxant pe uliţele "Satului de la Şosea" şi de a redescoperi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor româneşti.
Contese şi conţi, baroni şi baronese, muschetari şi personaje mai mult sau mai puţin de poveste, îți dau întâlnire sâmbătă, 18 septembrie în grădina reşedinţei de vară a baronului Samuel von Brukenthal de la Avrig, pentru a participa la a V-a ediție a Festivalului „Toamnă barocă la Avrig”.
Va fi o zi minunată, cu adevărat deosebită, petrecută într-un decor ce te pote duce foarte uşor cu gândul la poveste, o zi în care complexul de la Avrig, singurul complex baroc de acest fel din România, se va deschide spre vizitatori.
Sarbatoarea Sfintei Cruci, Cristuru Secuiesc. Sărbătoarea Sfintei Cruci 14 Septembrie 2022.
In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci
- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;
- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 05-11-2024
€4.97
$4.56
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.