Polovragi, Gorj-Nedeia de Sf. Ilie. Gorjul traditional. Nedeia de Sf. Ilie,
Organizeazå: Consiliile locale și Cåminele culturale, la Schela, Samarinești, Jupânești, Polovragi.
După înțelesul popular, nedeile reprezintă vârfuri goale, fără păduri, acoperite cu pășuni întinse de ierburi și mușchi„. Acolo, sus, pe nedei în
mod tradiţional, se făcea schimbul de mărfuri între locuitorii deferitelor provincii, astfel de întâlniri, târguri, fiind manifestări pastorale cu date precise de desfăşurare, legate de regulă de sărbătorile religioase.
Festivalul cuprinde tradiţiile satelor dintre Baia Sprie și Cavnic.
Unul dinntre cele mai importante festivaluri folclorice din Țara Chioarului care cuprinde tradiţiile satelor dintre Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic și Râul Lăpuș. Loc bogat în tradiţii şi obiceiuri, Țara Chioarului deţine un patrimoniu material și imaterial bogat
Festivalul folcloric „Din stejar, stejar răsare”, Cajvana. Festivalul folcloric „Din stejar, stejar răsare”, Cajvana.
Festivalul folcloric ,,Din stejar, stejar răsare’’ a reușit să adune de fiecare dată formații folclorice atât din județul Suceava, cât și din alte județe și chiar din Republica Moldova. De fiecare dată au fost invitați artiști consacrați, care au atras un număr mare de spectatori, care au apreciat evoluțiile acestora.
SkirtBike Arad. SkirtBike aduce bucurie, prietenie, culoare, libertate! SkirtBike este cu şi despre doamne şi domnişoare pe bicicletă.
Cu acest prilej, se vor desfășura o serie de activități: food & drinks, concursuri cu premii, activări sponsori și tombole ad-hoc, photo corner – portret de biciclistă, SkirtBike Arad Pool Party, Bike Fashion Show, prezentări de produse, Women bike expo, Photo booth & corner și alte surprize frumoase.
Basm Festival, Bistrița.
Basm este primul festival interdisciplinar de cultură alternativă din Bistriţa. Festivalul prezintă o selecţie de concerte, filme, expoziţii şi alte evenimente conexe prin care pune contemporană internaţională şi creează un pilon de promovare a oraşului şi a judeţului.
Feeric Fashion Days, Sibiu. eeric Fashion Days este cel mai inovativ festival de modă din România, un eveniment care transformă anual Sibiul într-un imens „cat walk”. Creativitatea designerilor invitaţi şi frumuseţea creaţiilor vestimentare sunt dublate de atmosfera fiecărui spaţiu în care sunt prezentate colecţiile. În cele mai multe cazuri, defilările au loc în spaţii atipice pentru lumea modei.
Zilele Orasului Slănic Moldova, Bacău- Zilele Slănicului, Slănic Moldova, Bacău.
Concerte live de Jazz, Folk, Pop, Muzica clasica.
Festival de folclor - Muzica populara, dansuri si traditii populare,
Sinaia, Prahova-Trofeul Sinaia va avea loc in perioada 19-21 iulie 2024 in organizarea CS Carpati Sinaia.
Etapa a IV-a contand in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop.
Festivalul National Flori de pe Dorna, Poiana Ștampei. 19 iulie 2024,
Festivalul Traditional Flori de pe Dorna, Poiana Ștampei
Sarbatoarea comunei Poiana Stampei
Festivalul Internațional de Folclor ,,Întâlniri Bucovinene”, Câmpulung Moldovenesc, Suceava.
Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene” este unic în Europa și are drept scop prezentarea bogăției culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, al trecerii în revistă a formaților artistice care prezintă cântecul, jocul, muzica, portul și obiceiurile în scopul protejării, conservării și promovării folclorului bucovinean în Bucovina și în zonele locuite de emigranții bucovineni, stimularea procesului de formare a conștiinței comunității bucovinene regionale, mai ales în rândul tinerilor, prezentarea valorilor bucovinene reflectate în înțelegere și respect, toleranță și bună conviețuire a diferitelor grupuri etnice.
Zilele Olanestiului 2024, Zilele Olanestiului 2024.
497 de ani de atestare documentară.
19 Iulie 1527- 19 iulie 2024.
Primăria Băile Olănești și Consiliul Local Băile Olănești organizează Zilele Orașului Băile Olănești. Evenimentul se va desfășura între 19 și 20 iulie 2023. Organizatorii au pregătit concerte pentru toate gusturile, precum și o discotecă în aer liber. ”Am fi deosebit de onorați de prezența dumneavoastră la a XIII-a editie a «ZILELOR ORAȘULUI BĂILE OLĂNEȘTI», prilej de consultare, dialog și cunoaștere a potențialului turistic al localității noastre. Vă așteptăm cu drag!”, a anunțat primarul Sorin Vasilache pe pagina de facebook a primăriei.
Festivalul ,,MedievArtFest Ardud”., Festivalul ,,MedievArtFest Ardud”.
În această perioadă orașul va îmbrăca haine de sărbătoare iar în cadrul acestui eveniment vor avea loc concerte de muzică medievală,
Consiliul Județean Satu Mare în colaborare cu Primăria oraşului Ardud alături de alți colaboratori organizează în perioada iulie 2023 turnirul cavalerilor, prezentare de arme şi seminarii.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 19-01-2025
€4.98
$4.83
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.