Skip to main content

Noaptea Viflaiemurilor, Vișeu de Sus

Noaptea Viflaiemurilor, Viseu de Sus. In Viseu de Sus, Noaptea de Ajun e Noaptea Viflaiemurilor.
Viflaimul (Viflaiemul) este o forma de teatru religios, o dramă liturgica asimilata de imaginarul colectiv traditional, ce amintește de Nașterea Mântuitorului. Apar personaje biblice precum Iosif şi Maria, îngerii, magii şi cei trei păstori, cărora li se alătură personaje ca Moartea şi dracii, al căror rol nu este acela de a înfricoșa publicul, ci, dincolo de caracterul spectacular, de a înfricoșa duhurile necurate, făcându-le să se îndepărteze de gospodării și de întreaga zonă.

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj.
Perioada de douăsprezece zile, cuprinsă între 24 decembrie şi 7 ianuarie, este una dintre cele mai bogate în practici ceremoniale, unele dintre ele de o arhaicitate şi de o complexitate remarcabile. În întreg spaţiul românesc această perioadă, cuprinsă între Ajunul Crăciunului şi Sf. Ioan, înseamnă timpul colindelor, timpul mitic al Naşterii Domnului, încărcat cu semnificaţii rituale deosebite.

Crăciun în Bucovina, Cornu Luncii

„Iată, vin colindătorii!", Concert de colinde, Spectacolul obiceiurilor de Crăciun, Balul gospodarilor, cântece şi dansuri populare, „Carnavalul tinereţii”, Concurs de măşti şi dansuri,
Caprele din Păiseni, Obiceiuri de Anul Nou,

Umblatul cu ţurca, Răbăgani

Rabagani, Bihor-Umblatul cu turca,
"Umblatul cu Turca" - in perioada 25 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025, ziua şi seara.
"Bâlciul Sărbătoarilor de Iarnă"

Sărbătoarea de Crăciun, Sânzieni

Sanzieni, Covasna-Sarbatoarea de Craciun. Sanzieni, Caminul Cultural „Petőfi Sándor”, Scoala Generala „Apor Istvan”, Grupul de Dans Folcloric „Perko”.

Datini şi obiceiuri de iarnă, Meseşenii de Jos, Sălaj

Mesesenii de Jos, Sslaj-Datini si obiceiuri de iarna.
La Meseșenii de Jos se umblă cu Călușul: multe obiceiuri de Crăciun se mai păstrează în Meseșeni, printre care și Călușul. În noaptea de Crăciun, gospodăriile din comuna Meseșenii de Jos, ce au fete de măritat, se pregătesc să primească în case, cu uratul, pe calușari, obiceiul fiind unic în Sălaj și având o vechime de peste 100 de ani.
Dansul călușarilor este primul după postul Crăciunului și a fost adus în comună de un fecior înregimentat în armată prin Ținutul Pădurenilor din județul Hunedoara.

Bal de Crăciun şi Anul Nou, Bahnea

Bahnea, Mureș-Bal de Crăciun și Bal de Anul Nou,
Balurile sărbătorilor de iarnă,
Organizator: Primăria comunei Bahnea,
Loc de desfăşurare: Căminul Cultural din Bahnea,

Balul Crăciunului, Chibed, Mureş

Chibed, Sarateni, Mures-Balul Craciunului. decembrie, Sarateni, Balul Craciunului, Primaria comunei Sarateni, Caminul Cultural Sarateni

Viflaimul Teatrul popular, Vişeu de Sus, Maramureş

Viseu de Sus, Maramures, Viflaimul -Teatrul popular. Obiceiuri de Crăciun- Teatrul folcloric religios ,,Viflaimul”- în localitățile: Vișeu de Sus, Botiza, Ieud, județul Maramureș
Una dintre cele mai populare tradiții de iarnă este Viflaimul, care este totodată, și unul dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate în vatra satului
maramureșan. Viflaimul reprezintă un teatru folcloric religios jucat de cete de feciori (20-30 ) , în care se prezintă momentul apariției magilor și al păstorilor, cei care vestesc nașterea lui Iisus Hristos și conflictul cu împăratul Irod. Acest obicei ține din Ajunul Crăciunului până la ziua Sfântului Ioan Botezatorul.
Organizatori: Primăriile: Vișeu de Sus, Botiza, Ieud în colaborare cu cetele de colindători

Top