Skip to main content

Vacanţele Muzicale, Piatra Neamț

Vacanţele Muzicale, Piatra Neamț. Ediţia a XLIV-a, 2 – 8 iulie 2017
Reprezintă o manifestare unică în ţara noastră, unde, pe lângă activitatea pur concertistică susţinută de studenţii şi formaţiile participante, au loc şi: cursuri de măestrie muzicală, simpozioane, manifestări muzicale cu caracter educativ, seminarii de muzicologie, nconcursuri de interpretare, creaţie şi cercetare muzicologică, ateliere dezbatere, expoziţii de artă plastică, lansări de carte, spectacole de teatru. La aceste activităţi şi-au adus contribuţia mari personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale.

Moneasa Mountain Bike Maraton 2017

Staţiunea turistică Moneasa va găzdui o serie de competiţii sportive dedicate cicliştilor, respectiv concurs de mountain bike, trail running, precum şi secţiunea pentru copii intitulată “micul biciclist”.
MONEASA MOUNTAINBIKE MARATON 2017, ajuns la editia VI-a, este un concurs de mountainbike tip maraton (XCM) care are loc în statiunea turistică Moneasa din judeţul Arad, fiind deschis tuturor bicicliştilor amatori, începători, sau avansaţi precum şi celor profesionişti.

Turul Ciclist al Sibiului 2017

Turul Ciclist al Sibiului 2017.
Turul cuprinde 4 etape ce se desfășoară pe trasee diferite din județul Sibiu.

Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival”, Gărâna, Caraş-Severin

Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival”, Gărâna, Caraş-Severin.
Gărâna Jazz Festival este cel mai important eveniment de gen din această parte a Europei, principalul vector de imagine al jazz-ului românesc şi unul din cele mai rezonante manifestări culturale din Banat. Pentru ediţia din acest an sunt programate un număr de 25 de concerte, expoziţii foto, expoziţii de pictură, lansări de carte şi alte manifestări adiacente.
Şi-au manifestat disponibilitatea de a participa, pe lângă artişti de marcă ai jazz-ului românesc din ţară şi din diaspora şi reprezentanţi de seamă ai jazz-ului mondial.
Organizator: Fundaţia Culturală Jazz Banat - Timişoara

Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival�?, Gărâna, Caraş-Severin

Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival�?, Gărâna, Caraş-Severin.
Gărâna Jazz Festival este cel mai important eveniment de gen din această parte a Europei, principalul vector de imagine al jazz-ului românesc şi unul din cele mai rezonante manifestări culturale din Banat. Pentru ediţia din acest an sunt programate un număr de 25 de concerte, expoziţii foto, expoziţii de pictură, lansări de carte şi alte manifestări adiacente.
Şi-au manifestat disponibilitatea de a participa, pe lângă artişti de marcă ai jazz-ului românesc din ţară şi din diaspora şi reprezentanţi de seamă ai jazz-ului mondial.
Organizator: Fundaţia Culturală Jazz Banat - Timişoara

Obor Fest, Sibiu

Obor Fest, Sibiu. Obor Fest, Sibiu, județul Sibiu
Obor Fest, un parc de distracţii care oferă siguranţă şi relaxare pentru părinţi, dar în acelaşi timp distracţie şi voie bună pentru copii. Inițiativa , deloc ușoară, de a da viață unei părți a Sibiului uitată de lume, a avut roade încă de la prima ediție, când în cele patru zile cât a avut loc Obor Fest, peste 30.000 de mii de oameni au participat la eveniment, pentru a se distra.

Zilele Humorului 2017, Gura Humorului

Zilele Humorului 2017, Gura Humorului.
Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică Umor la… Gura Humorului, ed. a XXVII-a
Festivalul Gastronomic Barabula de Aur – ed. a VI-a – gătit în aer liber
Patinoarul Ariniş
Concerte: Delia, Semnal M, Heaven Voltaj, Loredana, Robert Pascari
Prezintă: Cristian Greţcu şi Florin Constantin-Stamină – membri ai Grupului Umoristic Divertis. Foc de artificii

Festivalul In Transylvania, Drăguș, Brașov

Festivalul In Transylvania, Drăguș, Brașov.
IN TRANSYLVANIA Festival - zona turistă Dragus, Sambata, Brasov
In Tara Fagarasului, in mijlocul naturii, pe o partie de schi desprinsa parca dintr-o poveste si inconjurata de padure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania.

Butoiul cu fericire, Teatrul de Vară Jupiter

Butoiul cu fericire, Teatrul de Vară Jupiter
VINERI E SEARĂ DE TEATRU LA TVJ
“Butoiul cu fericire” povesteste intalnirea dintre doi oameni complet diferiti si aparent incompatibili.

Gașca Zurli – CHINGHILINGHI, Teatrul de Vară Jupiter

Gașca Zurli - CHINGHILINGHI, Teatrul de Vară Jupiter
Gaşca Zurli prezinta cel mai nou spectacol  “Chinghilinghi”.
Timp de o oră, copiii şi părinţii cântă şi dansează împreună cu cele mai iubite personaje din România- Tanti Prezentatoarea, Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel, Truli,  Zâna Bună şi Tura Vura.

“Nedeia Ţării Hălmagiului�?, Hălmagiu

“Nedeia Ţării Hălmagiului�?, Hălmagiu.  “Nedeia Ţării Hălmagiului�?, Hălmagiu județul Arad.
Nedeia ,,Ţării Hălmagiului' este o manifestare a tradiţiei, obiceiurilor şi vieţii artistice zonale de pe Valea Crişului Alb, care se desfaşoară în fiecare an în Ţara Moţilor. "

“Nedeia Ţării Hălmagiului”, Hălmagiu

“Nedeia Ţării Hălmagiului”, Hălmagiu.  “Nedeia Ţării Hălmagiului”, Hălmagiu județul Arad.
Nedeia ,,Ţării Hălmagiului' este o manifestare a tradiţiei, obiceiurilor şi vieţii artistice zonale de pe Valea Crişului Alb, care se desfaşoară în fiecare an în Ţara Moţilor. "

Top