Festivalului Internaţional de Folclor ”Nunta Zamfirei”, Bistriţa, Bistrita Nasuad.
Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, ajuns acum la cea de-a XXII ediţie, începe pe 28 iulie, iar pe parcursul celor patru zile de desfăşurare, interpreţi şi ansambluri folclorice de renume, atât din ţară cât şi din străinătate, vor încânta publicul care apreciază cântecul, dansul şi portul popular.
Gărâna WolfBlues Festival. Festivalul WolfBlues Garana
Festivalul WolfBlues vine să completeze lista de genuri muzicale de calitate, ce se desfăşoară în deja consacrata locaţie – Poiana Lupului din Gărâna.
Festivalul de Film Istoric, Rasnov.
Filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actorii şi regizorii, proiecţii în Cetate, atmosferă de epocă, prezentări de carte, concerte cu prime audiţii, expoziţii.
Cupa Max Ausnit, Lugoj, Timis. 29 Iulie - 30 Iulie 2017
Cupa Max Ausnit este o competiţie de ciclism şosea pe un traseu cu o lungimea de 118 km, diferenţă de nivel: 900 m şi un timp limită de parcurgere de 6 ore. Locaţia aleasă de organizatori este municipiul Lugoj şi împrejurimile. Pentru cei ce doresc să se înscrie la concurs, este bine de ştiut că singurul tip de bicicletă permis în concurs este: cursiera - bicicleta de şosea.
ARTmania Festival, Sibiu. Renumiţi artişti şi formaţii rock de talie internaţională susţin concerte live în pieţele centrale ale oraşului Sibiu.
Platforma culturala ARTmania susține artele frumoase, punând accent pe muzica formată în jurul curentelor contemporane directe și derivate din cultura rock. Alături de aliații săi de încredere și de gazdele evenimentului
Aqua challenge 2017. Primul maraton de natație în mare din România – este o competiție de masă care se adresează atât înotătorilor amatori, cât și celor elite (de performanta). Și anul acesta păstrăm cele 3 probe accesibile atât celor care abia au descoperit înotul în apă deschisă, cât și celor mai experimentați: proba super scurtă (500 m), proba scurtă (1500 m) și proba lungă (5000 m).
Chisindia, Arad - Târgul Codrenilor. Chisindia, Arad - Târgul Codrenilor
„Sărbătoarea Codrenilor” care, în acest an, are loc în perioada 29 – 30 iulie, este o manifestare cultural – artistică devenită o tradiţie a comunei Chisindia, în cadrul căreia populaţia vârstnică împărtăşeşte noilor generaţii din obiceiurile şi datinile strămoşeşti, întâmplări şi legende cu persoane din părţile locului.
Moneasa, Arad-Festivalul Clătitelor. Acest evenimentul înseamnă mai mult decât un deliciu gastronomic. Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în perioada 29 – 30 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVII-a a „Paradei Clătitelor” care, în acest an, se desfăşoară sub sloganul „Clătite adolescentine pentru T(M)INE”.
Concert 3 Sud Est, Teatrul de Vară Jupiter. Spectacole: 2 august 2017, 16 august, ora 21:00
3 Sud Est – Coloana sonoră a adolescenţei mele!
3 Sud Est împlineşte în toamna aceasta 20 de ani şi va oferă un turneu naţional.
Trofeul Tineretii 2017, Amara, Ialomita
Consiliul Judeţean Ialomiţa, Consiliul Local Amara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa şi Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ Ialomiţa organizează în perioada 1-2 august 2015 cea de-a 48-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de interpretare a muzicii uşoare româneşti “Trofeul tinereţii” – Amara.
Festivalul-concurs este deschis participării tinerilor între 16-25 ani, având drept scop afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor autentice în vederea lansării în elita muzicii uşoare româneşti şi, nu în ultimul rând, întâlnirea tinerilor interpreţi cu o serie de personalităţi ale muzicii uşoare din România.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 06-10-2024
€4.98
$4.51
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.