Skip to main content

Festivalul Național de Folclor Cântece Oltului, Călimănești

Festivalul Național de Folclor Cântece Oltului, Călimănești. Festivalul Național de Folclor Cântece Oltului, Călimănești, județul Vâlcea.
Evenimentul este organizat de peste 40 de ani, în luna august de Sfânta Maria, de către primăria orașului Călimănești, fiind cea mai semnificativă manifestare de acest gen, considerat rampă de lansare a tinerilor interpreți ai cântecului popular românesc.

Târgul meşterilor populari şi Parada portului popular, Moneasa

Târgul meşterilor populari şi Parada portului popular, Moneasa. „Târgul meşterilor populari” şi ”Parada portului popular”, Moneasa.
Artiştii populari, olari, ţesători şi pictori îşi prezintă cu această ocazie obiectele realizate în atelierele şi gospodăriile proprii. Vizitatorii pot creaţie a vaselor din ceramică, a covoarelor ţesute la război sau a costumelor populare decorate cu migală şi pasiune de către meşteri împreună cu copiii şi nepoţii lor sub privirea celor interesaţi, aflaţi în aceste zile în frumoasa staţiune din Ţara Zărandului.

Zilele Municipiului Bistriţa

Zilele Municipiului Bistrita. TARGUL MARE AL BISTRITEI 2017
PROGRAM TÂRGUL MARE AL BISTRIȚEI 2017
19-27 August 2017

Zilele Municipiului Târnăveni

ZILELE MUNICIPIULUI TĂRNĂVENI. Târnăveni, Mures-ZILELE MUNICIPIULUI TĂRNĂVENI

Sărbătoarea portului popular, Gura Râului

Sărbătoarea portului popular, Gura Râului. Sărbătoarea portului popular românesc din Mărginimea Sibiului organizată în sfârșitul de săptămână după Sfânta Maria.

Sărbătoarea Buzduganului, Drăguș, Brașov

Sărbătoarea Buzduganului, Draguș, Brașov. SSărbătoarea Buzduganului, obicei laic-religios ce marchează încetarea unui ciclu agrar al anului și pregătirea ciclului următor printr-o fertilizare magică a pământului și a recoltei viitoare. La sfârșitul secerișului, tinerii organizează o petrecere pentru a celebra terminarea muncilor agrare de peste an. Din cele mai frumoase spice se confecționează Buzduganul, în formă de cruce dublă și împodobit cu bețe, după care este purtat până în sat, la casa stăpânului clăcii. Acolo este așteptat de săteni și udat cu apă.

Festival concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, Moneasa

Festival concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, Moneasa.
Staţiunea Moneasa va găzdui  tradiţionalul concurs al tinerilor interpreţi de muzică populară, împreună cu orchestra de muzică populară „Rapsozii Zărandului”. Aceştia vă promit un regal folcloric de neuitat, celor sosiţi la această manifestare de tradiţie în lansarea tinerilor solişti ai cântecului popular.

Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși”, Hobiţa

Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși”, Hobiţa. Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși” (sculptură lemn, film documentar), ediția III.
• Organizează: Consiliul Județean Gorj prin CJCPCT Gorj.

Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși�?, Hobiţa

Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși�?, Hobiţa. Festivalul Cultural „Acasă la Brâncuși�? (sculptură lemn, film documentar), ediția III.
• Organizează: Consiliul Județean Gorj prin CJCPCT Gorj.

Vara asta fac ce simt, Teatrul de Vară Jupiter

Vara asta fac ce simt, Teatrul de Vară Jupiter, Iuliana Beregoi,
Vara asta faci ce simti! alaturi de senzatia noii generatii, Iuliana Beregoi, la cel mai mare concert al ei de pe litoral “Vara asta fac ce simt Live Concert!”
Vino si tu pe 23 august ora 20.30 la Teatrul de Vara din Jupiter, sa canti si sa te distrezi la maxim alaturi de Iuliana si invitatii sai.

Festivalul Dulceții, Izvoarele, Prahova

Festivalul dulceții, Izvoarele, Prahova. Festivalul Dulceţii, compotului şi sucului natural este un eveniment naţional unde România îşi etalează bogăţia gastronomică, turistică şi etnografică şi la care sunt aşteptaţi producători şi gospodine din România care vor face demonstraţii de hărnicie şi pricepere în dulceţuri, compoturi şi sucuri naturale.

Top