Skip to main content

Târgul de Ţară, Sibiu

Targul de Tara, Sibiu. Muzeul in aer liber Complexul Muzeal Astra,
Târgul de Ţară, va reveni în Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului.
Sibienii sunt aşteptaţi, în fiecare weekend între orele 10:00 – 17:00, să achiziţioneze de la standurile producătorilor, produse tradiţionale precum: brânzeturi, miere și produse apicole, sucuri naturale, dulceţuri, plăcinte de casă, pâine şi produse de panificaţie, ţuică de Bistriţa şi vin din Dobrogea sau Recaş.

Ceremonialul Schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina

Ceremonialul Schimbului Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii. Spectacole si demonstratii militare: Legiunea a XIII-a Gemina si Lupii Apoulonului. Retragerea cu torte a Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii cu Salve de Tun,

Schimbul de gardă, Timișoara

Schimbul de gardă in Timișoara, Regimentul de Gardă al Timișoarei, Asociația Eugeniu de Savoya.
Regimentul de Gardă al Timișoarei, va susține spectacolul schimbării de gardă în fiecare duminică între orele 18:00 și 19:00.
Plutonul condus de un ofițer ajunge în Piața Unirii, unde instalează santinelele în posturile de pază și pregătește tunul, după care se întoarce în marș la sediul regimentului.

Festivalul Musica Barcensis, Brașov

Festivalul Musica Barcensis, Tara Barsei. Brasov, Codlea, Ghimbav, Cristian, Sanpetru, Prejmer
A XV-a ediție a Festivalului Musica Barcensis, propune și în anul 2023, în toate weekendurile lunilor iulie și august, întâlniri muzicale inedite cu artiști locali, regionali sau internaționali renumiți, dar și cu tineri muzicieni, diversitate stilistică și bogăție coloristică.

Ghioroc Summer Fest, Arad

Ghioroc Summer Fest 2024, Arad. Mută litoralul mai aproape de tine ! Plaja lacului Ghioroc îi aşteaptă şi în acest an în fiecare weekend pe cei cu pofta de distracţie şi bună dispoziţie.
Organizatorii pregătesc pentru toată vara distracţie, concursuri cu premii, competiţii sportive, muzică şi multe alte surprize pentru tinerii şi nu numai.

Seri de Vară, Mamaia

Seri de Vară cu muzică live Mamaia, Hotel VegaMamaia, Restaurantul Akolade Mamaia
Intre 1 iulie si 31 august formatia hotelului, Vega Band, va sustine un concert in fiecare seara pe terasa restaurantului Akolade al hotelului Vega. Mai multe astfel de seri vor avea un specific deosebit:

Sârbătorile fânului în Maramureş

Maramureș-Sarbatorile fânului în Maramureș.
Din 20 pana in 27 iulie, in Maramures se tin sase "zile cu prilej", sarbatori populare in care Doamne feri sa lucri, ca se napusteste mania naturii asupra ta: Santilie (Sf. Ilie), in 20 iulie, Palie in 21 iulie, Maria Magdalena in 22 iulie, Foca in 23 iulie, Sf. Ana in 25 iulie si Pintileiu (Sf. Pantelimon) in 27 iulie. Dintre toate, numai Sfantul Ilie este sarbatoare cu rosu in calendar. Insa chiar daca Biserica da slobod la lucru pentru celelalte zile, taranii tot au frica tunetelor si a trasnetelor.

Zilele orașului Oravița

În inima orașului Oravița a fost construit primul teatru din România, în anul 1817, după macheta Burgtheater‐ului din Viena. Denumit astăzi Teatrul Vechi, purtând și numele poetului Mihai Eminescu, el este o bijuterie arhitectonică. Dar un teatru nu este doar o clădire, ci şi un lăcaș al Artei. Dorim ca prin toate concertele din cadrul Festivalului Internațional Zilele Muzicii la Oravița să dăinuiască un Teatru viu, care emană lumină spirituală
Manuela Iana‐Mihăilescu, Director artistic al festivalului

Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea

Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea. Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea
Festivalul de muzică, dans şi film a debutat în 2006. În această vară evenimentul ajunge la a VIII-a ediţie; de la prezentarea unor filme fără subtitrare la care se uitau o mână de spectatori, „Săptămâna Filmului Interetnic“ a devenit astăzi un spectacol al convieţuirii interetnice care atrage peste 12.000 de spectactori.

Festivalul Mureșule, apă lină, Luduș

Ludus, Mures-Mureşule, apă lină!. Luduş,
Festivalul concurs "Mureşule, apă lină!", ed. a III-a - încurajarea tinerelor talente (tineri cu vârste între 16-25 de ani) din domeniul muzicii populare în scopul păstrării şi valorificării potenţialului folcloric al zonelor din care provin (concurenţii vor beneficia de consultanţă de specialitate gratuită şi mediiatizare)

Festivalul Sighişoara Medievală

Festivalul de Arta Medievala "Sighisoara Medievala", editia a XXIXa.
Asociatia Turistica Sighisoara va invita la festivalul cu a XXIX-a editie.
28 Iulie 2024. Tema editiei: Legende medievale.

Târg de artă și antichități, Constanta

Târg de artă și antichități Constanța Revival,, Constanta, Piața Ovidiu,
Targ de antichitati: arta, colectii vintage & antiques.
Targ de antichitati - Constanta - Piata Ovidiu - editia estivala 2024.
În cadrul acestui eveniment, artiști și colecționari din toată țara, vor oferi spre vânzare o gamă foarte variată de obiecte de artă, bijuterii de epocă, bijuterii și decorațiuni handmade, viniluri, colecționabile și antichități din toate colțurile lumii. 

Top