Festivalul Vanatorilor, Bata, Arad.
Probe specifice :
- „Proba ceaun“ – fiecare grupă face prezentarea unor preparate culinare specifice;
-Proba „Pontare“ – adică lucrul cu câinii de vânătoare: depistarea vânatului mic şi „încremenirea“ câinelui până la comanda ori sosirea stăpânului;
- Proba „Mistreţ în ţarc“ – adică proba de hărţuire a mistreţului (în ţarc);
- Proba „Urmărire pe urma de sânge“ – rasa de câini dresaţi pentru aceasta pot găsi urma şi după 12 ore şi chiar după ploaie;
- Proba „Vânătoarea virtuală“ – o probă pentru care a fost adusă aparatura necesară;
- Proba de „Boncăit“ – imitarea respectivului sunet scos de cerb;
- Proba „Poveşti vânătoreşti“ – cea mai celebră şi cea mai aşteptată probă.
Ziua Mondiala fara Masini, Sighisoara. Săptămâna Mobilităţii Europene
în data de 22 septembrie Ziua europeană fără maşini, să lase autoturismele în garaj şi şi să folosească transportul în comun, bicicleta sau să pur şi simplu să circule pe jos.
Ziua Turismului, Alba Iulia, județul Alba.
În județul Alba, Ziua Turismului e celebrată prin demonstrații spectaculoase ale salvamontiștilor, expoziții foto și dezbateri pe teme turistice, întâlniri între cercurile școlare de turism din județul Alba și exploratori de renume, concerte de muzică folk.
Zilele Municipiului Doroho 2024 Zilele Orasului Dorohoi, judetul Botosani.
Timp de 14 zile, între 24 septembrie și 10 octombrie, în municipiul Dorohoi s-au pregătit o serie de evenimente interactive și diversificate și acțiuni aparte, atent proiectate pentru toate gusturile: spectacole de teatru, spectacole de muzică populară, muzică ușoară, spectacole de film, întâlniri cu actori, spectacole de dans, ateliere, jocuri și concursuri interactive proiectate pe categorii de vârstă, expoziții de pictură, acțiuni dedicate tradițiilor și artei populare, conferințe, activități pentru seniori.
Ziua Mondiala a Turismului. World Tourism Day 2024, Ziua Mondială a Turismului 2024, Turismul şi munca: un viitor mai bun pentru toţi.
OMT (Organizatia Mondiala a Turismului), denumita oficial UNWTO este agentia Natiunilor Unite care isi propune promovarea TURISMULUI responsabil, sustenabil si universal accesibil.
Targul de Toamna, Sfantu Gheorghe, Covasna. Eveniment de traditie, A XII-a ediție a Târgului de Toamnă și al Recoltei Culturale de la Sfântu Gheorghe
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe împreună cu Casa de Cultură „Kónya Ádám” organizează Târgul de Toamnă, la care vor participa mici producători, meșteri populari, producători tradiţionali din împrejurimi, care realizează produsele specifice zonei şi unităţile mici de alimentaţie publică (cozonac secuiesc, popcorn, castane prăjite) din împrejurimi, care realizează produse specifice zonei secuiești, în mod tradiţional.
Sarbatoarea Vinului 2024 Valea Calugareasca.
Primarul si Consiliul Local al comunei Valea Calugareasca va invita în perioada 30 Septembrie - 1 Octombrie 2024, in Parcul de Agrement la Sarbatoarea Vinului 2024 - Valea Calugareasca.
Sărbătoarea Vinului are menirea de a promova obiceiurile şi tradiţiile producătorilor autohtoni de produse specifice toamnei, precum pastramă, cârnați, brânzeturi, cașcavea, carne macră, kurtos, struguri, vin, must și mititei. Fără pic de bere!
Maratonul Piatra Craiului, Zarnesti.
Maratonul Pietrei Craiului reprezintă începutul alergării montane in România și se află la a XVII-a ediție. Este cea mai cunoscută cursă de alergare montană din țară. An de an numărul alergătorilor a crescut, de la 50-60 în primii ani (2006), pana la peste 700 de sportive anul trecut la ediția jubiliară de 10 ani, dintre aceștia peste 100 fiind din alte țări.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 12-01-2025
€4.97
$4.83
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.