Skip to main content

Festivalul de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă, Valea Largă

Valea Larga, Mures, Festivalul de Colinde si Obiceiuri de Iarna, Primăria comunei Valea Largă.
Colinzi si dansuri populare.
Oragnizatori: Primăria comunei Valea Largă şi Şcoala Generală Valea Largă

Festivalul de Obiceiuri de Iarnă, Tăureni

Taureni, Mures-Festivalul de Obiceiuri de Iarna 23.12.2022,
Festivalul de Obiceiuri de Iarna - dansuri, interpretare si prezentare de traditii (colinde si strigaturi),

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj.
Perioada de douăsprezece zile, cuprinsă între 24 decembrie şi 7 ianuarie, este una dintre cele mai bogate în practici ceremoniale, unele dintre ele de o arhaicitate şi de o complexitate remarcabile. În întreg spaţiul românesc această perioadă, cuprinsă între Ajunul Crăciunului şi Sf. Ioan, înseamnă timpul colindelor, timpul mitic al Naşterii Domnului, încărcat cu semnificaţii rituale deosebite.

Crăciun în Bucovina, Cornu Luncii

„Iată, vin colindătorii!", Concert de colinde, Spectacolul obiceiurilor de Crăciun, Balul gospodarilor, cântece şi dansuri populare, „Carnavalul tinereţii”, Concurs de măşti şi dansuri,
Caprele din Păiseni, Obiceiuri de Anul Nou,

Alaiul Colindătorilor Buzoieni, Cislău

Judetul Buzau-Alaiul Colindatorilor buzoieni. Manifestari folclorice organizate in comunele buzoiene de catre Centrul pentru Conservarea si Valorificarea Culturii Traditionale Buzau.

Viflaimul Teatrul popular, Vişeu de Sus, Maramureş

Viseu de Sus, Maramures, Viflaimul -Teatrul popular. Obiceiuri de Crăciun- Teatrul folcloric religios ,,Viflaimul”- în localitățile: Vișeu de Sus, Botiza, Ieud, județul Maramureș
Una dintre cele mai populare tradiții de iarnă este Viflaimul, care este totodată, și unul dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate în vatra satului
maramureșan. Viflaimul reprezintă un teatru folcloric religios jucat de cete de feciori (20-30 ) , în care se prezintă momentul apariției magilor și al păstorilor, cei care vestesc nașterea lui Iisus Hristos și conflictul cu împăratul Irod. Acest obicei ține din Ajunul Crăciunului până la ziua Sfântului Ioan Botezatorul.
Organizatori: Primăriile: Vișeu de Sus, Botiza, Ieud în colaborare cu cetele de colindători

Festivalul Datini și Obiceiuri de iarnă la Moldovița

Festivalul Datini si obiceiuri de iarna la Moldovita.
Festivalul urmărește promovarea tradiţiilor locale și a obiceiurilor populare, a obiceiurilor legate de viaţa religioasă și a portului popular bucovinean.
Balul gospodarilor, „Noi umblăm să colindăm!”
Pe la noi de Sărbători, spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă, Spectacole itinerante, dedicate sărbătorilor de iarnă. Formaţii artistice din Ostra, Stroieşti, Vorovăţ, Vatra Moldoviţei.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, Ciocănești

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, Ciocănești,
Noi umblăm și colindăm, Scenete, urături, solişti de muzică populară.
Tradiţii şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou

Balul Gospodarilor, Cornul Luncii

Balul Gospodarilor, Cornul Luncii. Balul Gospodarilor, Comuna Boroaia-Cornul Luncii, Comuna Iaslovăț, Orașul Frasin, Comuna Forăști, Comuna Stulpicani, Orașul Liteni, Județul Suceava
La Balul Gospodarilor sunt invitaţi să participe toţi gospodarii satului precum şi gospodari din satele din zonă.
Toţi participanţii poartă costume populare iar voia bună este întreţinută de ansambluri şi formaţii de muzică populară. Balul gospodarilor este un eveniment care contribuie mult la păstrarea tradiţiilor, portului şi obiceiurilor din zonă.

Umblatul cu ţurca, Răbăgani

Rabagani, Bihor-Umblatul cu turca,
"Umblatul cu Turca" - in perioada 25 decembrie 2022 - 7 ianuarie 2023, ziua şi seara.
"Bâlciul Sărbătoarilor de Iarnă"

Top