Skip to main content

Crăciun în Bucovina, Siret

Craciun în Bucovina, Siret, Concert tradiţional de colinde, Moş Crăciun pentru toţi, Spectacol de Anul Nou.
Orăşelul Copiilor (Spectacol de obiceiuri de iarnă)

Crăciun in Bucovina, Dornești

Tradiţii şi obiceiuri de iarnă. Program de colinde, scenete, tradiţii şi obiceiuri - capra, ursul, pluguşorul, sorcova şi dansuri populare.
Colinde, colinde!, 25 decembrie 2022, Ora: 12:00-12:30, Locaţia: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
Tradiţii si obiceiuri de Anul Nou, 31 decembrie 2022.

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj

Sărbătorile de iarnă în Oltenia, Dolj.
Perioada de douăsprezece zile, cuprinsă între 24 decembrie şi 7 ianuarie, este una dintre cele mai bogate în practici ceremoniale, unele dintre ele de o arhaicitate şi de o complexitate remarcabile. În întreg spaţiul românesc această perioadă, cuprinsă între Ajunul Crăciunului şi Sf. Ioan, înseamnă timpul colindelor, timpul mitic al Naşterii Domnului, încărcat cu semnificaţii rituale deosebite.

Crăciun în Bucovina, Cornu Luncii

„Iată, vin colindătorii!", Concert de colinde, Spectacolul obiceiurilor de Crăciun, Balul gospodarilor, cântece şi dansuri populare, „Carnavalul tinereţii”, Concurs de măşti şi dansuri,
Caprele din Păiseni, Obiceiuri de Anul Nou,

Festivalul Datini și Obiceiuri de iarnă la Moldovița

Festivalul Datini si obiceiuri de iarna la Moldovita.
Festivalul urmărește promovarea tradiţiilor locale și a obiceiurilor populare, a obiceiurilor legate de viaţa religioasă și a portului popular bucovinean.
Balul gospodarilor, „Noi umblăm să colindăm!”
Pe la noi de Sărbători, spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă, Spectacole itinerante, dedicate sărbătorilor de iarnă. Formaţii artistice din Ostra, Stroieşti, Vorovăţ, Vatra Moldoviţei.

Balul Gospodarilor, Cornul Luncii

Balul Gospodarilor, Cornul Luncii. Balul Gospodarilor, Comuna Boroaia-Cornul Luncii, Comuna Iaslovăț, Orașul Frasin, Comuna Forăști, Comuna Stulpicani, Orașul Liteni, Județul Suceava
La Balul Gospodarilor sunt invitaţi să participe toţi gospodarii satului precum şi gospodari din satele din zonă.
Toţi participanţii poartă costume populare iar voia bună este întreţinută de ansambluri şi formaţii de muzică populară. Balul gospodarilor este un eveniment care contribuie mult la păstrarea tradiţiilor, portului şi obiceiurilor din zonă.

Umblatul cu ţurca, Răbăgani

Rabagani, Bihor-Umblatul cu turca,
"Umblatul cu Turca" - in perioada 25 decembrie 2022 - 7 ianuarie 2023, ziua şi seara.
"Bâlciul Sărbătoarilor de Iarnă"

Crăciun în Bucovina, Suceviţa

Craciun in Bucovina, Sucevita, 25 decembrie 2022 ora 18:00 - Pensiunile turistice din Sucevita. Colindați și vă bucurați, Grupuri de colindători din comuna Sucevița.
26 decembrie 2022 ora 14:00 - Parcarea Mănăstirii Sucevița „Am pornit să colindăm”, Festival de datini și obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă, ediția a XIII-a, Grupuri de copii și adulți din comuna Sucevița și din comunele învecinate,
31 decembrie 2022, ora 18:00 - Pensiunile turistice din Sucevița, „Trageți brazda, măi flăcăi!”
Deplasarea formațiilor tradiționale la casele de gospodari, pensiuni, hoteluri. Grupuri de copii și adulți din comuna Sucevița și din comunele limitrofe.
6 ianuarie 2023, ora 12:00 - Crucea de gheaţă din faţa mănăstirii , Tradiţii de Bobotează - Cetăţenii din comuna Sucevița și din comunele învecinate, 7 ianuarie 2023, ora 20:00 - Casa Avram, Balul Bucovinei - ediția a XIII-a.
Cetăţenii din comunele învecinate, invitați din judetul Bistriţa Năsăud şi Republica Moldova

Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă Porniți Plugul Feți Frumoși, Vatra-Dornei

Vatra-Dornei, Suceava-Festivalul National de Datini si Obiceiuri de Iarna Porniti plugul feti frumosi.
Pe 29 decembrie 2022, ora 11:00 , la Vatra Dornei se va desfăşura a XXIV-a ediţie a Festivalului naţional de datini şi obiceiuri populare de iarnă „Porniţi plugul, feţi-frumoşi!”, festival care reuneşte în fiecare an zeci de ansambluri, grupuri de colindători și formații de urători din județele Suceava, Iași, Botoșani, Maramureș şi Bistrița-Năsăud.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, Slănic Moldova

Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, Slănic Moldova. 29 Decembrie 2022, ora 13:00.
Festivalul de traditii si obicieiuri de iarna de pe Valea Trotusului. În fiecare iarnă, pe data de 29 decembrie are loc în parcul staţiunii Slănic Moldova „Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de pe Valea Trotuşului”.
Frumoasele tradiții și datini strămoșești vin și la Slănic-Moldova în data de 29 Decembrie cu cete de Ursi, Calusări, Capre și Jieni.

Parada mălăncilor, Șcheia

Parada mălăncilor, Șcheia. ,,Parada mălăncilor”- localitatea Mihoveni, Comuna Șcheia, judeţul Suceava.
La acest eveniment vor participa formații artistice și grupuri de urători din comună.
Vor fi prezentate datini și obiceiuri de iarnă. La final va avea loc o bătaie cu puf.

Revelion ca-n Poveşti în Bucovina cu Mocăniţa, Moldovița

Revelion ca-n povesti în Bucovina cu Mocăniţa Hutulca. Anul Nou cu Mocăniţa Hutulca la Moldovița. Pachetul cuprinde: Plimbare cu Mocănita, Gustari bucovinene, Bauturi calde, Cina festivă, Foc de tabără, Artificii, Șampanie, program de divertisment și alte surprize.
Preț:  Adulţi: 550 Ron, persoana; Copii 6-16 ani: 250 Ron, persoană. Pachet disponibil pentru 250 persoane, transport Mocanița Huțulca, 7 vagoane încălzite.

Top