Skip to main content
Ongoing

Ceremonialul Schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina

Ceremonialul Schimbului Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii. Spectacole si demonstratii militare: Legiunea a XIII-a Gemina si Lupii Apoulonului. Retragerea cu torte a Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii cu Salve de Tun,

“Schimbul de gardă”, Timișoara

Schimbul de gardă in Timișoara, Regimentul de Gardă al Timișoarei, Asociația Eugeniu de Savoya.
Regimentul de Gardă al Timișoarei, va susține spectacolul schimbării de gardă în fiecare duminică între orele 18:00 și 19:00.
Plutonul condus de un ofițer ajunge în Piața Unirii, unde instalează santinelele în posturile de pază și pregătește tunul, după care se întoarce în marș la sediul regimentului.

Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus

Trenuri speciale de Paşti pe Valea Vaserului – Vișeul de Sus, județul Maramureș. Paștele pe Valea Vaserului, Vișeul de Sus
În perioada sărbătorilor Pascale, ale credincioșilor, în Vișeul de Sus la renumita ,,Mocăniță” se organizează trenuri speciale pe Valea Vaserului.
Turiștii aflați în această perioadă în județul Maramureș sunt așteptați să descopere această zonă minunată.

Ghioroc Summer Fest, Arad

Ghioroc Summer Fest 2022, Arad. Mută litoralul mai aproape de tine ! Plaja lacului Ghioroc îi aşteaptă şi în acest an în fiecare weekend pe cei cu pofta de distracţie şi bună dispoziţie.
Organizatorii pregătesc pentru toată vara distracţie, concursuri cu premii, competiţii sportive, muzică şi multe alte surprize pentru tinerii şi nu numai.

Seri de Vară, Mamaia

Seri de Vară cu muzică live Mamaia, Hotel VegaMamaia, Restaurantul Akolade Mamaia
Intre 1 iulie si 31 august formatia hotelului, Vega Band, va sustine un concert in fiecare seara pe terasa restaurantului Akolade al hotelului Vega. Mai multe astfel de seri vor avea un specific deosebit:

Târg de artă și antichități, Constanta

Târg de artă și antichități Constanța Revival,, Constanta, Piața Ovidiu,
Targ de antichitati: arta, colectii vintage & antiques.
Targ de antichitati - Constanta - Piata Ovidiu - editia estivala 2021.
În cadrul acestui eveniment, artiști și colecționari din toată țara, vor oferi spre vânzare o gamă foarte variată de obiecte de artă, bijuterii de epocă, bijuterii și decorațiuni handmade, viniluri, colecționabile și antichități din toate colțurile lumii. 

Joc la Şură, Hoteni, Maramureş

Joc la sura, Hoteni, Maramures.  In curtea lui Ioan si a Anutei Pop, se incinge joc adevarat. 
Info: Ioan Pop -Tel. 0262 374 546,
Joc cu ceterași la care participă tot satul, În august, în trei zile consecutive de duminică, dupa Sfanta Marie, are loc in Breb, Sat Șugatag și Hoteni.

Focus Festival, Sibiu

Focus Festival, Sibiu, Focus in the Park 2022,
Focus Festival va reuni și anul acesta trupe de genuri muzicale diferite (mix de punk, rock, indie, alternative, muzică electronică, până la pop melodramatic) și se va desfășura, ca și la ediția precedentă, în afara centrului orașului, preferându-se mediul natural al parcului Subarini, aceasta fiind o locație mult mai potrivită pentru genurile muzicale necomerciale pe care evenimentul le promovează.

Festivalul ”ProEtnica”, Sighisoara

Sighișoara va găzdui, din nou, după doi ani de pauză, Festivalul ”ProEtnica”, eveniment artistic organizat de Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret. În perioada 25-28 august 2022, vor fi prezente ansambluri folclorice reprezentative pentru cele 20 de comunități etnice din România. De asemenea, se vor desfășura simpozioane și întâlniri cu scriitori de literatură în limba maternă. Tradiția se va păstra inclusiv în ceea ce privește prezența standurilor de prezentare ale comunităților etnice, prilej pentru a fi expuse produse meșteșugărești.
“Considerăm că acest festival contribuie, în mod concret, la consolidarea păcii, într-o societate pluralistă și democratică. Festivalul este un semnal că popoarele și etniile nu mai acceptă sisteme dictatoriale, care promovează teza că un popor este superior altora, care promovează războaie și genocide drept instrumente legitime, pentru îndeplinirea unor vise de hegemonie etnică”, a declarat inițiatorul festivalului, Volker Reiter.

Zilele Orașului Hațeg

Zilele Orașului Hațeg, Hunedoara. Zilele Orașului Hațeg 2021,
Hateg 770 de ani,

Top