Ziua Universală a IEI satul Hobița, comuna Peștișani, județul Gorj
Autoritatea Națională pentru Turism promovează Festivalul Romania Autentică!
Conform organizatorilor acesta este primul mare festival de tradiții și meșteșuguri românești care are ca principal obiectiv promovarea tradițiilor și meșteșugurilor românești, a frumuseții țării noastre și cu predilecție, a zestrei lăsată moștenire neamului românesc de către Constantin Brâncuși.
Participanții care doresc să încerce cele mai frumoase meșteșuguri românești, vor avea această oportunitate, întrucât vor însoți sărbătoarea, o serie de meșteri în arta populară precum olărit, sculptat, tors lână sau cusut semne populare. Astfel, sunt așteptați meșteri din țară, dar și din Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova.
Programul evenimentului cuprinde: târgul meșterilor populari de la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, expoziția de pictură Mirela Trăistaru, ateliere de confecționat oale și farfurii cu ajutorul meșterilor olari, spectacol de muzică cu participarea ansamblurilor folclorice din diverse zone ale României dintre care amintim, ansamblul Doina Gorjului, dansuri tradiționale, teatru de păpuși pentru cei mici, expoziție de costume populare, etc.
Organizatori/Parteneri: acest eveniment va fi realizat cu sprijinul Asociației Naționale a Antreprenorilor împreună cu Asociația Tradiții de pe Valea Bistriței – Peștișani, Autoritatea Națională pentru Turism, Consiliul Județean Gorj și Primăria Comunei Peștișani.