Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Programul manifestărilor 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Iaşi

ianuarie 20, 2017 @ 12:00 am - ianuarie 24, 2017 @ 12:00 am

Programul Manifestărilor 158 de ani de la Unirea Principatelor Române

Iași, 24 Ianuarie 2017

PROGRAM MANIFESTĂRI ANIVERSARE DEDICATE ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE – IAȘI 24 IANUARIE 2017

1859 – 2017: 158 de Ani  de Istorie

Desfăşurarea manifestărilor omagiale dedicate împlinirii a 158 ani de la Unirea Principatelor Române

20 Ianuarie 2017

Complexul Muzeal Național „Moldova” și Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu „Flori de ie” vă invită vineri, 20 ianuarie, de la ora 18.00, la o prezentare inedită a iei românești, care va avea loc la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor. Evenimentul este organizat în preajma aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, împlinită pe 24 ianuarie 1859.

După numeroase prezentări de succes, realizate în anii trecuți în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi sau Shanghai, „Flori de ie” – unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri naționale, ce promovează tradiția, arta și valorile românești în lume – începe anul 2017 adăugând o primă filă de poveste de la Iași.

Evenimentul are ca scop promovarea portului tradițional românesc, prin expunerea unor costume populare din colecția „Flori de ie”, în cadrul unei prezentări unice de ii românești. Prezentarea va fi realizată în parteneriat cu Brândușa Bordeianu, make-up artist.

Colecția „Flori de ie” cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, modele unicat, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Motivele tradiționale provin din toate regiunile țării și fiecare piesă vine alături de propria-i poveste.

 

23 IANUARIE 2017

Locul: Palatul Culturii Iași

Ora 12.30 – Sala Henri Coandă – Fundația Colegiului Național de Apărare – Seminar dedicat aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române „Românii, Europa și Unirea”.

Locul: Muzeul Unirii din Iași

ora 15.30 vernisaj expoziție Ecouri din trecut – arta textilă, autor prof. Univ. Miruna Hașegan

ora 16.00 Lansare albume aniversare: ”Iași Capitală a României 1916-1918” și ”Alexandru Ioan Cuza – demnitate publică și repere familiale 1866-1873-1909”

ora 17.00 Vernisaj expoziție – „Unirea Principatelor române în partiturile muzicale” 

ora 17.30 Concert aniversar – Unirea Principatelor, partituri inedite, susţinut de profesori şi studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu”

Locul: Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași
18.00 Concert extraordinar „Unirea prin muzică” – maestrul Nicolae Botgros și Rapsozii Botoșanilor, împreună cu invitații lor.
Acces liber la public, în limita locurilor disponibile

 

24 IANUARIE 2017

Locul: Piața Unirii

ora 10.00-11.00 Concert folcloric „Noi suntem români”, partea I 

vor concerta: Daniela Condurache, Ion Paladi, Petrică Mâțu Stoian, Cristian Pomohaci

ora 11.00-12.00 Manifestările oficiale: Te Deum, Depunere coroane de flori la statuia ”Al.I.Cuza”, Parada Militară

ora 12.00-13.00 Concert folcloric Piața Unirii „Noi suntem români”, partea a II-a

vor concerta: Ștefan Pintilie, Nina Cuciuc, Nicușor Iordan, Niculina Stoican, Gheorghe Turda 

ora 12.30 Masa populară (plăcinte)

Locul: Mănăstirea Trei Ierarhi

12.30 Slujba şi depunerea de coroane la mormântul Domnitorului Al. I. Cuza.

Locul: Universitatea Al.I.Cuza Iași – Facultatea de istorie

ora 17.00 Simpozion național ediția a 7-a „Omagiu făuritorilor Unirii” – în colaborare cu Academia Română – Institutul de istorie A. D Xenopol Iași,.

ora 18.00 – Retragerea cu torțe (pe traseul Piața Unirii – pietonal Ștefan cel Mare – Palatul Culturii)

Alte manifestări prilejuite de sărbătorirea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române:

Locul: Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău 

orele 19.00 Unire prin cultură – timp de 3 zile, spectacole aniversare cu ocazia Unirii de la 1859: 

– Casa Mare de Ion Druță, 24 ianuarie 

– Aveți ceva de declarat? de Georges Feydeau 25 ianuarie 

– În ochii tăi fermecători, după Gib Mihaescu 26 ianuarie 

– lansare volume privind istoria Teatrului Chișinău: „Geneza Teatrului Național Chișinău 1818-1960” și „O cronică a Teatrului Național din Chișinău 1918-1930” – volume îngrijite de actorul și regizorul Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național Chișinău.

Despre importanta evenimentului, citește mai multe aici

Detalii

Începe:
ianuarie 20, 2017 @ 12:00 am
Se termină:
ianuarie 24, 2017 @ 12:00 am
Categorie Eveniment:
Top