Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Serbările Zăpezii, Slănic Moldova

ianuarie 20, 2017 @ 12:00 am - ianuarie 29, 2017 @ 12:00 am

Serbările Zăpezii, Slănic Moldova

Timp de 2 weekend-uri la rând var avea loc pe pârtia Nemira o serie de evenimente dedicate iubitorilor sporturilor de iarnă.

Pe scena amplasată la baza pârtiei vor avea loc în weekend-urile 20-22 ianuarie și 27 -29 ianuarie o serie de recitaluri de muzică ușoară și populară.

În perioada 20-29 Ianuarie 2017 la Slănic-Moldova, la baza pârtiei Nemira vă aşteptăm la Serbările Zăpezii: concerte în aer liber, concursuri cu premii, coborare spectaculoasă a salvamontiştilor pe schiuri cu torţe aprinse, jocuri de lumini, animaţie si multă,multă distracţie.

Manifestările se vor desfășura zilnic, între orele 14.00 – 22.00, în spațiul special amenajat la baza pîrtiei de schi ,,Nemira”, pe o scenă profesională, dotată cu echipament de sunet și de lumini, ecrane video front proiecție, video proiectoare, regie video.

Conform programului prezentat de autoritățile locale, vor fi organizate numeroase activități distractive, precum concursuri de tăiat bușteni, de dans în clăpari, de mîncat carnați etc, urmate de concerte de muzică și dans în aer liber, dar și de o spectaculoasă coborâre pe pârtia ,,Nemira” a salvamontiștilor pe schiuri, cu făclii aprinse. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără ,,Selfie”, ,,Timpuri Noi”, ,,Annes”, Andrei Ciobanu și Mălina Avasiloaiei, Ansamblul folcloric ,,Gospodarii de pe Valea Asăului”, ,,DJ Cip & Larisa”, ,,Rock Atom”, Andrada Bratoveanu, Ansamblul folcloric ,,Moineșteanca”, ,,My Music Art” Moinești etc.
,,Unul dintre principalele noastre obiective îl constituie dezvoltarea și promovarea potențialului turistic al stațiunii noastre, a obiceiurilor și tradițiilor locale, astfel încât rezultatul final să se concretizeze în atragerea unui număr tot mai mare de turiști.

Sperăm ca acest eveniment să devină un brand, un moment de vârf al sezonului turistic de iarnă. Estimăm că în această perioadă vor vizita stațiunea Slănic-Moldova un număr de peste 10.000 de turiști. Așadar, vă invităm să participați alături de noi la această primă ediție a manifestărilor dedicate iernii, care vă vor oferi surprize dintre cele mai plăcute”, a declarat Mihaela-Elena Anton, viceprimarul orașului-stațiune Slănic-Moldova.

În atenția schiorilor și a turiștilor! Anunțuri pentru zilele de 28 și 30.01.2017

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de ,,Serbările Zăpezii – Slănic-Moldova 2017”, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, ora 18.00echipa Salvamont din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, împreună cu jandarmii montani din stațiunea Slănic-Moldova, vor oferi un inedit spectacol pe pârtia de schi ,,Nemira”, printr-o coborâre spectaculoasă pe schiuri, cu torțe aprinse. Vă invităm să ne fiți alături!

Administrația pârtiei de schi ,,Nemira” Slănic-Moldova                                                                                                                                      

Luni, 30 ianuarie 2017, pârtia de schi ,,Nemira” va fi închisăîntrucât echipa Salvamont din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău, vor realiza un amplu exercițiu de  pregătire a personalului pentru intervenții de salvare în zona montană

Administrația pârtiei de schi ,,Nemira” Slănic-Moldova vă mulțumește pentru înțelegere!

 

Orașul Slănic Moldova se transformă în timpul ultimei luni a anului 2016 și primele două luni a anului 2017 într-un tărâm de poveste prin activitățile desfășurate, specifice acestui iubit anotimp:

– Concert de colinde

20 Decembrie de la ora 18, Corul Liceului Teologic Fericitul Ieremia Onesti, ne va încânta cu un concert de colinde minunate aducându-ne in suflet bucuria Crăciunului!

– Festivalul de tradiții și obiceiuri de iarnă – organizat între Crăciun și Anul Nou

29 decembrie 2016, ora 12:00

Frumoasele tradiții și datini strămoșești vin și la Slănic-Moldova în data de 29 Decembrie cu cete de Ursi, Calusări, Capre și Jieni.
Din bătrâni, din moși strămoși
Vrem șoric și caltaboși
Și să-l tragem de codiță pe stimabilul porc „Ghiță”.
Cine vrea, în preajma gheții, ora 8 a dimineții,
Vom pârli și curăța cum ne spune datina,
C-așa e de Sărbători! 
Așteptăm și urători!

– Patinoarul „Magie pe gheață!” deschis în fiecare zi

În fiecare marți între orele 12:00 -17:00, intrarea la Patinoar Slanic Moldova este gratuită pentru copiii din localitate/stațiune.

Detalii

Începe:
ianuarie 20, 2017 @ 12:00 am
Se termină:
ianuarie 29, 2017 @ 12:00 am
Categorie Eveniment:
Top