Skip to main content
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Festivalul Bujorul de Munte, Gura Râului, Sibiu

iulie 3, 2022 @ 12:00 am

Festivalul Bujorul de Munte, Gura Raului, Sibiu

Ediția a XVI-a, 2022

 

Festivalul Național „Bujorul de munte” este organizat anual, în ultimul sfârşit de săptămână al lunii iunie sau primul weekend din iulie.

În 3 iulie 2022, Gura Râului e în sărbătoare, căci bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești vor fi celebrate la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte”.

Este singurul festival din judeţ ce asigură o vedere unitară, de ansamblu, asupra tuturor segmentelor vieţii tradiţionale, de la port tradiţional la obiceiuri, de la cântece şi dansuri populare la meşteşuguri şi gastronomie tradiţională. 

Festivalul se deschide sâmbătă, 4 iulie 2020, ora 18.00, cu o cină ca la stână, organizată în aval de baraj, la poalele Munților Cindrel. Vor fi degustate preparate tradiționale, precum bulzul ciobănesc și tocană la ceaun, iar spectacolul culinar va fi completat cu ritmuri populare, grație recitalurilor susținute de Ansamblul „Bujorul de munte” din Gura Râului și invitați de marcă ai cântecului popular românesc. Seara se încheie cu un foc de tabără, ce va fi aprins la ora 22.00.

Duminică, 3 iulie 2022, ora 11.30, are loc primirea oficială a oaspeților la poarta de intrare în comună, urmată de Jocul Junilor gureni, în fața bisericii, la ora 12.00. Apoi, localnicii și oaspeții urcă la baraj pentru a se bucura de gastronomia tradițională și spectacolul muzical-coregrafic, în compania Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a unor soliști de renume.

Odată ajunși la Gura Râului nu ezitați să descoperiți fascinanta lume a păstoritului pe Drumul brânzei. Străbateți potecile Munților Cindrel pentru a vă bucura de mireasma smârdarilor înfloriți.

Detalii

Dată:
iulie 3, 2022
Oră:
12:00 am
Categorie Eveniment:
Top