Skip to main content

Destinat promovării turistice a orașului, Centrul de Informare Turistică a fost înființat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului local, pentru a pune în aplicare strategia de valorificare a numeroaselor oportunități de care beneficiază municipiul Cluj-Napoca, atât ca destinație turistică și centru de dezvoltare a mediului de afaceri, academic, medical etc., cât și ca punct de plecare spre alte obiective și trasee turistice din județ.
 
Situat în centrul istoric al orașului, în apropierea sediului vechi al primăriei, pe una din cele mai importante artere pietonale și comerciale, Centrul de Informare Turistică se adresează vizitatorilor municipiului Cluj-Napoca, dar și clujenilor care vor să-și cunoască mai bine orașul și posibilitățile de petrecere a timpului liber, precum și unităților cu profil turistic într-o abordare deschisă, echidistantă și obiectivă.
 
Informațiile oferite se referă atât la obiectivele și traseele turistice din oraș și vecinătate, cât și la baza turistică (hoteluri, pensiuni, restaurante, cluburi, agenții de turism, închirieri auto) și posibilitățile de agrement. CIT pune gratuit la dispoziția turiștilor pliante, hărți și ghiduri turistice în mai multe limbi de circulație internațională, dar și acces la internet pentru informații de interes turistic, harta turistică interactivă etc..
 
ORAR DE VARĂ:
(aprilie – octombrie):
Luni – Vineri: 8:30 – 20:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00
 
ORAR DE IARNĂ
(noiembrie – martie):
Luni – Vineri: 8:30 – 18:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 18:00
 
 
B-dul Eroilor nr. 6-8, 400129, Cluj-Napoca
Tel.: +4 0264 452244 / +4 0264 450090
Fax: +4 0264 452249
office@visitcluj.ro
visitclujnapoca.ro
visitcluj.ro

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top