Skip to main content

Daca sunteti pasionat de sporturile nautice si vreti sa va bucurati de natura sau sa petreceti clipe frumoase alaturi de cei dragi, atunci o solutie la indemana si totodata inedita este plimbarea cu caiacul.

Plimbarea cu caiacul este o activitate foarte placuta, ce nu tine cont de varsta sau de stadiul de pregatire.

Expeditiile cu caiacul variaza in functie de locatie si buget.

Plimbari cu caiacul si canoe pe Dunare

Se pot organiza diferite trasee pentru caiac si canoe si pe Dunare. O tura de o zi poate consta in plecarea din portul Oltenitei si plimbari cu caiacul prin padurea din amonte de varsarea Argesului in Dunare.

O plimbare cu caiacul prin Cazanele Dunarii – o aventura, pe care o puteti transforma, in functie de buget si timp, intr-o adevarata expeditie, cu dormit la cort, povesti la foc de tabara, gatit la ceaun… etc.  Peisajul spectaculos din Cazane merita tot efortul.

Plimbari cu caiacul si canoea in Delta

Este locul perfect pentru plimbarile cu caiacul sau canoea, pentru ca puteti admira apusuri si rasarituri spectaculoase, pasari, flora… Un loc parca rupt din realitate. Gradul de dificultate al turei cu caiacul sau canoea in Delta Dunarii este unul usor. Experienta va fi unica, asa ca nu uitati aparatul foto sau camera de filmat acasa.

Puteti opta pentru o excursie de o zi sau pentru o expeditie de 3-4 zile, in care sa explorati lacuri si canale specifice celei mai salbatice zone a Deltei Dunarii.

Plimbari cu caiacul in Delta Neajlovului

Daca nu ai fost niciodata in Delta Dunarii, Delta Neajlovului este o alternativa mult mai accesibila. Aflata la 30 de km de Bucuresti, Delta Neajlovului este un loc superb in care linistea este predominanta. Plimbarea pe balta, prin stufaris, nuferi si foarte multe specii de pasari este o adevarata incantare.

Plimbari cu caiacul in Bucuresti

Daca locuiti in Bucuresti si vreti sa va petreceti o dupa-amiaza intr-un mod relaxant si inedit, o plimbare pe lacurile din si din jurul Bucurestiului este o alegere la indemana.

In Bucuresti, poti da o tura cu caiacul pe lacurile: Herastrau, Colentina, Titan sau Floreasca.

Lacul Mogosoaia se afla la 15 de km distanta de Bucuresti, in localitatea cu acelasi nume. Are o suprafata de 66 hectare si o adancime maxima de 4 m. Lacul este situat in vecinatatea Palatului Mogosoaia, o bijuterie arhitecturala in stil brancovenesc, construita in jurul anului 1702 de catre Constantin Brancoveanu. Lacul este superb, perfect amplasat intr-un asemenea loc plin de istorie si bogatie naturala. Aici se organizeaza de doua ori pe an Mogosoaia Water Sports Event, un eveniment destinat tuturor celor pasionati de sporturi nautice. Vor avea parte de cursuri gratuite pentru caiac, Stand Up Paddle, Windsurf etc. Pe toata perioada verii aici se organizeaza concursuri nautice, precum si cursuri de caiac. Este ideal pentru o dupa-amiza perfecta, departe de nebunia orasului.

Lacul Snagov este un loc ideal pentru o plimbare cu caiacul, un loc deosebit, intinat de istorie. Fiind amplasat in vecinatatea Bucurestiului, este locul perfect pentru cei care sunt in cautarea unui refugiu. Lacul Snagov are o suprafata de 5.75 km patrati si o adancime maxima de 9 m. Rezervația naturala Snagov, cuprinde o serie de specii rare de fauna si flora, fiind perfect pentru plimbarile de agrement cu canoea si caiacul.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top