Tânjaua Hotenarilor

Tânjaua Hotenarilor

Unul dintre cele mai vechi, şi atractive pentru turişti, obiceiuri maramureşene, conservate până în prezent, în a cărui structură se împletesc mai multe elemente de străvechi rituri agrare şi care, în evoluţia sa istorică, primeşte şi funcţii noi, îmbogăţindu-şi valoarea, este cunoscut sub denumirea de „Tânjaua”, care se mai practică şi azi în Maramureşul istoric.

Tânjaua se desfăşoară în satul Hoteni, comuna Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, la poalele Munţilor Gutâi lângă pârâul Dărasca. În esenţă, are în prim plan sărbătorirea celui care a ieşit primul la arat, în anul respectiv.

Obiceiul are corespondenţe în sărbătorirea vechiului An Nou (de primăvară), marcat de fapte specifice muncilor agropastorale, cărora li s-a adăugat în timp o notă de festivism şi ceremonial: „Este mai mult decât probabil, ca, de exemplu, întâia brazdă ce se trăgea odinioară, la vechiul An Nou, era o brazdă reală, cea dintâi din acel an, în ogorul ce era apoi semănat, fiind urmat apoi de altele, trase cu toate plugurile comunităţii, până la încheierea aratului şi semănatului” .

Primăvara este învierea vieţii, iar obiceiurile de Sf. Gheorghe şi Înviere sunt unele dintre cele mai importante în ciclul agrar. Plugarul pătrunde într-o zonă sacră, iar gesturile, faptele sale au profunde semnificaţii şi pot influenţa recolta viitoare, în bine sau în rău. La arat, bărbaţii trebuie să fie curaţi la haine şi la trup „să crească verdeaţa şi să se facă de toate”.

Desemnarea sărbătoritului – primului om care a ieşt la arat – se făcea cu câteva săptămâni înainte. Tinerii satului observă care este omul harnic care iese primul la arat, iar apoi este anunţat întregului sat. În ziua de Sângeorz sătenii îşi înstruţau porţile cu mesteacăn. După înbrăcatul de sărbătoare, sosesc feciorii cu jugurile împodobite cu ramuri de mesteacăn, clopote şi panglici colorate acasă la sărbătorit, fiind înstruţat primul jug, de care se leagă prin „tânjaua”, teleguţa plugului, pe care se pune o cergă sau un ţol. Feciorii sunt însoţiţi de rude, prieteni, oamenii din sat, ceteraşi. Când totul este pregătit se afumă tânjelele cu tămâie – simbol al purificării. În acelaşi timp se pun cărbuni sub prag, pentru purificarea sărbătoritului.

Gospodarul este aşezat pe teleguţă, feciorii se înjugă, câte doi la un jug şi se formează alaiul, care se îndreaptă spre locul unde s-a făcut prima arătură, care este înconjurată de trei ori, după sensul de rotire al Soarelui.

Alaiul se opreşte, sărbătoritul se ridică în picioare, iar „bidăraşul” (conducătorul alaiului) rosteşte invocaţia: Mândru Soare călător / Apleacă-te pe ogor / Să-ncălze săminţele / Să rodească holdele. Apoi se rosteşte Tatăl Nostru.

Sărbătoritul este păzit permanent de „străji” sau „fugăi” pe tot parcursul ceremonialului spre a nu fugi. Altfel, ei sunt cei care îi dau de băut gospodarului. Apoi alaiul se îndreaptă spre râu, Valea Dărasca.

Pe drum, sărbătoritul încearcă să fugă, dar oamenii din jur se străduiesc să-l prindă, deoarece acesta trebuie să cinstească cu mâncare şi băutură tinerii participanţi la obicei. Odată ajunşi la râu, cel mai bătrân bărbat din sat îl spală pe sărbătorit pe mâini şi pe faţă, rostind o urare de prosperitate:
“Să rodească Hotenii şi tot satul”, la care cei din jur răspund: “Să rodească!”. Feciorii care duc plugurile, trec cu tânjelele râul şi împreună cu alţi feciori udă şi fetele şi nevestele, apa fiind simbolul vieţii, al purificării, al regenerării. Fetele abia aşteaptă să fie luate în seamă de feciori, altfel rămân supărate.

Elementul încercării de fugă şi prindere a “primului arător”, spre sacrificarea sa prin aruncarea în apă, desemnează ritualul magic al sacrificiului de primăvară şi cu simbolica de fertilitate a apei, a verdeţii, din îmbrăcăminte şi recuzită. Nu întâmplător obiceiul se practică de Sângeorz, deşi muncile agrare încep mult mai devreme. În credinţele populare româneşti, Sf. Gheorghe îşi pierde valoarea religioasă şi apare drept cap al primăverii, semănătorul seminţelor, stârpitorul balaurilor acaparatori ai fertilităţii, agricultorul sanctificat.
După ceremonie, alaiul se reîntoarce la casa sărbătoritului în cântece şi strigături, unde se întinde o masă cu mâncăruri specifice şi băuturi şi se încinge din nou jocul. Gospodarul, pe tot parcursul anului are un mare prestigiu în sat şi lui i se atribuie rezultatele rele şi bune ale recoltelor.

Toate aceste elemente de bază ale riturilor de fertilitate dovedesc importanţa acestui obicei agrar, dar şi vechimea agriculturii în spaţiul românesc.
Sărbătoarea plugarului a căpătat în Maramureşul ultimilor decenii un aspect spectacular: ea este fie un prilej de întâlnire şi petrecere în zi de sărbătoare, un pretext ceremonial pentru desfăşurarea unor festivaluri locale, fie o încercare de recuperare a valorilor tradiţionale şi de revitalizare a obiceiurilor.
Turiştii prezenţi la această sărbătoare sunt cuceriţi de costumele viu colorate, de horile cântate de feciori, dar şi de dansurile tinerilor. Cei prezenţi au parte de un bogat program artistic cu participarea mai multor ansambluri folclorice şi artişti din Maramureş.
Tânjaua este cea mai mare manifestare populară, reuşind să adune anual mii de oameni, atât din Maramureş şi restul ţării, cât şi de peste hotare.