Colac de salvare de la Uniunea europeana pentru economie,
OUG 130/2020 DE SPRIJIN PENTRU IMM, PFA ȘI ALȚI OPERATORI ECONOMICI – 1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, 1 miliard de euro pentru relansarea economiei!
Greva generală a angajaţilor Romatsa provoacă pierderi agenţiilor de turism. O grevă generală a controlorilor de trafic ai Romatsa provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru r
Prima Bursă de Turism la TTR 2015. PRIMA BURSA DE TURISM la TTR, EDITIA DE PRIMAVARA
CAND? 12-15 martie 2015
UNDE?
Targul de Turism al Romaniei, Pavilionul C1, etaj
CINE?
Romexpo
Şef nou la Autoritatea Naţională pentru Turism. Doamna Simona-Allice Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PPDD), a fost numită, luni printr-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, de premierul Victor Ponta la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), cu rang de secretar de stat.
România destinație de turism medical. În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme de interes major pentru dezvoltarea turismului medical precum importanța medicinei centrate pe pacient sau rolul parteneriatelor transfrontaliere în promovarea destinațiilor de turism medical. O atenție deosebită s-a acordat promovării României ca destinație de turism medical.
Se deschide Târgul de Turism Bursa Litoral – Delta Dunării 2015. Se deschide Târgul de Turism Bursa Litoral – Delta Dunării 2015
In data de 16 septembrie 2014, la Hotelul “Iaki”, din staţiunea Mamaia,