Skip to main content

În ultimul timp asistăm la tot felul de vociferări ale unor asociații care se erijează în patronate reprezentantive ale mediului economic turistic.

Haos instituțional

Din păcate dacă ne uităm, la ultimele numiri ale șefilor Autorității Naționale pentru Turism, din ultimii 10 ani, vom constata că numirea sau demiterea acestora s-au făcut ca urmare a „lobby-ului” făcut de așa ziși reprezentanți ai asociațiilor din turism, care au interese directe de-a monopoliza piața turistică, având în vedere că dețin cele mai puternice agenții de turism sau dețin brand-uri, lanțuri hoteliere.

Desele răsturnări de situații de la conducerea ANT, au dus la apariția acestor situații hilare și de nefuncționalitate a instituției. Astfel de mai bine de peste jumătate de an nu se emite nici-un document legal, care este de competența ANT, motivându-se tot felul de aberații:  ba că a fost numit un nou sef la ANT; bă că nu există conducere; ba că nu au fost confecționate ștampilele instituției, nu a fost adoptat bugetul;  ba că nu există formulare tipizate, iar de 10 ani, o ținem tot așa.  La ora actuală există agenți economici care încă nu și-au primit documentele legale de funcționare nici după 6 luni.

Eu nu zic că nu ar trebui demise aceste persoane care se dovedesc a fi fără pregătire, inițiativă, experiență în domeniu, dar nici să numim persoane care răspund prompt cu ”favoruri legale și fiscale”, grupului de interese care se invârte pe lîngă ograda ANT , ar trebui numite persoane profesioniste, apolitice și fără interese directe în mediul economic (vezi cazul, Simona Man, Răzvan Filipescu, iar  lista  poate continua, dacă ne uităm la toate numirile din perioada 2004-2014, vom constata că au venit dintr-un mediu strîns legat de influența patronatelor).

Adevăratele aranjamente din turism

Mă oripilează faptul că aceste asociații ”patronate” nu fac scandal când sunt numite persoane care nu au nici-o legătură cu turismul, dar fac mare scandal când nu le sunt create premisele legiferării hachițelor personale sau ale grupului de interese.

Referitor la demisia, ultimului sef de la ANT, Simona Alice Man, premierul a dat imediat satisfacție grupului de presiune, fără să verifice adevăratele motive sau a găsit momentul să se descotorosească, fiind părtaș al jocului de culise legat de emiterea voucherelor de vacanță și multe altele. 

Singura vină care i se poate reține lui Simona Man, este că nu a fost stăpână pe deciziile ei, nu a avut o echipă închegată de consilieri profesionisti, s-a lasat săpată și manipulată din interior și a crezut că dacă acceptă dulcegării din partea patronatelor o să le fie  pe plac.

Se știe foarte bine de ce nu a fost implementat sistemul de emitere on-line  a voucherelor de vacantă, iar aici nu e vinovată Simona Man, ci sindicatele în complicitate cu marile agenții de turism care au contracte exclusive cu cele mai puternice sindicate din țară, vezi cartel ALFA. Existând o  mare temere,  că prin aplicarea legii se va crea o concurență directă și loială, urmînd ca pe piata să iși facă apariția mai multe agenții de turism, care ar urma să tranzacționeze pachete de servicii turistice estimate la o valoare de 300 milioane euro.

Se știe foarte bine că prin aplicarea sistemului on-line de emitere a voucherului de vacanță, salariatul se va putea adresa direct agenției de turism care dorește, în schimb în varianta offline, în foarte multe cazuri există contract exclusiv între sindicat și firma de tipărire a tichetelor de vacanță (piața care este controlată la ora actuală, de 3 firme cu clientelă politică: Cheque Dejeuner, Sodexho Pass şi Edenred care practic putem spune ca au monopolizat piata) iar în multe situații sunt tipărite în mod evident agenția la care trebuie să se adreseze salariatul, vă imaginați ce înțelegeri și sume se vechiculează, aici.

În privința problemelor semnalate de asociații, acestea au fost semnalate și de către subsemnatul în cadrul multor articole, dar până acum, nimeni nu s-a aplecat asupra lor cu adevărat, fiind considerate mici neplăceri.

Practic motivul este altul, nu faptul că instituția nu are telefoane funcționale, un pretins buget,  că sunt obligate sau amendate unitățile turistice care nu au deschis la 1 mai (din câte știu eu nu a fost amendată- niciodată o unitate de cazare, pe motiv că nu a deschis în mod expres pe 1 Mai ).

E drept legat de premisele deschiderii sezonului estival sunt multe de discutat și implicit actul normativ trebuie să sufere modificări, dar trebuie găsite  o serie de facilități pentru a încuraja investitorii să deschidă unitățile turistice la 1 Mai, în condițiile, în care pînă la 13 iunie, sunt nevoite să repună lacătele pe uși, din lipsa turiștilor.

Evaziune versus Fraudă

Adevăratele motive sunt că Simona Man nu a avut influența necesară pe lîngă ANAF să anuleze controalele programate pentru 1 Mai, e drept e neplăcut ca turistul care vine să se simtă bine la mare să asiste la controalele efectuate de inspectorii Antifrauda, dar e mai neplăcut să se îmbogățească fără temei,  pe de altă parte nu e corect ca evaziunea fiscală în acest sector, în lunile de vară să fie în proporții de 70 %,. Ori știm că orice act  ilicit, frauduros trebuie eliminat din fașă, iar acest lucru mai devreme sau mai tarziu trebuie realizat, fie  el pe 1 mai, fie pe 13 iunie, când debutează vacanța de vară,  ele undeva și cândva trebuie făcute.

Investiții fără efort și disconfort

E neplăcut că turistul să fie deranjat de zgomotul produs de șantierele aflate în plin proces de lucru, dar soluții pot fi găsite dacă ”guralivii din turism” ar fi avut inițiativa și s-ar fi pus la masa discuțiilor cu ANT, primăriile de pe litoral, hotelierii, administratorii de plajă, constructori, etc.

Nu poți să sistezi o serie de lucrări care sunt esențiale pentru utilitatea și funcționalitatea unor servicii specifice litoralului, care au un termen limită de execuție; trebuie să respecte anumite termene prevăzute în proiect, mai ales că  dispun de fonduri UE, pe de altă parte sezonul prielnic unor lucrări de rezistență, arhitectură exterioară pot fi executate doar în lunile de vară.

Ne plîngem că litoralul arată rău, dar nu dăm voie să se construiască nimic, ca este deranjată liniștea și disconfortul turiștilor, dar nu spunem nimic de vacarmul care îl fac multe cluburi, terase care aparțin celor mai influenți oameni de turism, afectând la orele de noapte,  odihna și buna dispoziție a turiștilor.

Postacii de serviciu

Din păcate toate aceste probleme nu sunt reflectate și anlizate în mod serios de jurnaliști specializați în turism, dat fiind că nu există nici-o publiciație de analiză și investigații în turism, există o serie de bloggeri, postaci, care au angajamente cu agenții de turism, să le fie ”periată imaginea” , în schimb primesc, sub paravan de info-tripuri, conferințe, simpozioane: excursii gratis, cadouri, premii,  inventate special pentru ei, etc.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top