Skip to main content

 Iubeşti aventura??….Eşti pasionat de munte şi de drumeţii??….Vrei să explorezi frumuseţile şi bogăţiile Carpaţilor României dar nu ai găsit pe cineva potrivit!!….Atunci nu ezita.!!

Vino şi vei fi în siguranţă cu un nou prieten „Ghidul Montan”

Traversarea crestei principale a Munţilor Făgăraşului este o tură care presupune o condiţie fizică şi psihică foarte bună din partea turistului deoarece tura se desfăşoară pe mai multe zile ( circa 6-7 zile), în care întâlnim diferenţe de nivel de câteva sute de metri, aflându-ne în medie la peste 2000 metri altitudine, distanţele dintre cabane sau refugii sunt destul de mari, iar factori climaterici au rol important în reuşita turei.

Detalii de organizare a turei

Numărul minim de participare la tură este de minim 2 persoane şi de maxim 10 persoane pentru un singur ghid însoţitor, însă dacă numărul de participanţi este mai mare se va apela la încă un ghid însoţitor.

Perioada optimă pentru parcurgerea crestei este 15 iunie – 15 octombrie, însă totul depinde de condiţiile climaterice.

În funcţie de numărul de participanţi se va alege mijlocul de transport adecvat.

Pe tot parcursul turei veţi fi însoţiţi de către ghid montan autorizat ( A.G.M.R).

Cazarea se va face în funcţie de doleanţele dumneavoastră, în cabane turistice, refugii alpine sau corturi.

Condiţie fizică bună deoarece solicitarea la efort este destul de mare,

Echipament adecvat zonei montane.

Asigurare medicală / Asigurare de accidente.

Ziua 1. Întâlnirea are loc dimineaţa la ora 8.00 în Sibiu de unde ne vom deplasa cu microbuzul, spre comuna Turnu Roşu care este primul punct de plecare în parcurgerea turei crestei Munţilor Făgăraşului. Urcăm spre creasta principală pe marcaj cruce roşie până în Şaua Apa Cumpănită, atingem Vârful Suru ( 2281 m alt.), trecem prin Portita Avrigului, îndreptându-ne cu paşi domoli spre primul nostru popas, Cabana Bîrcaciu ( 1550 m alt.).

Durata parcurgerii traseului este de aproximativ 6-8 ore, iar dificultatea traseului este medie.

Ziua 2. Ora 8.00 – Servire Mic Dejun

Ora 9.00 – Plecarea de la Cabana Barcaciu ( 1550 m alt.) spre Vârful Scara ( 2307 m alt.) – Vârful Mîzgavu ( 2277 m alt. ) – Vârful Serbota ( 2331 m alt. ), de unde vom coborî aproximativ 800 m diferenta de nivel, pe Muchia Şerbotei până la Cabana Negoiu ( 1546 m alt. ), unde vom înnopta în compania unor cabanieri foarte ospitalieri.

Durata parcurgerii traseului este de aproximativ 6-7 ore, iar dificultatea traseului este medie.

Ziua 3. Ora 8.00 – Servire Mic Dejun

Ora 9.00 – Plecarea de la Cabana Negoiu (1546 m alt.) parcurgând Valea Sărăţii până ajungem în Şaua Cleopatra de unde întîlnim traseul principal de creastă spre Vârful Negoiu. După aproximativ 3 ore – 3.30 ore şi atingem Vârful Negoiu (2535 m alt.), al doilea vârf al Carpaţilor Româneşti. De aici avem două variante de a cobori la Lacul Călţun şi anume: Strunga Dracului pentru turiştii experimentaţi sau Strunga Doamnei pentru turiştii mai putin experimentaţi. După aproximativ o oră ajungem la refugiul Călţun unde vom poposi pentru servirea unei gustari. Apoi continuăm traseul de creastă: Vârful Lăiţel – Vârful Laiţa – Turnul Paltinului – Vârful Paltinu şi coborâre la Cabana Bâlea Lac (2034 m alt.).

Durata : 8-10 ore.traseul are grad de dificultate mediu, însă în Strunga Dracului, gradul de periculozitate este ridicat.

Ziua 4. Ora 8.00 – Servire Mic Dejun

Ora 9.00 – Plecarea de la Cabana Bâlea Lac cu urcare în Şaua Capra – Lacul Capra.. După circa 2 ore de la plecare ajungem în Fereastra Zmeilor, un loc deosebit de belvedere.

Continuăm traseul principal parcurgând o zonă cu un nivel de dificultate mai ridicat denumit “La trei paşi de moarte”, unde avem cabluri şi lanţuri montate pentru susţinere. După ce trecem de această zonă urcăm Vârfulf Arpaşu Mic – Vârful Arpasu Mare – Vârful Mircii şi coborâm la lacul Podul Giurgiului. De aici vom urca pe curbă de nivel pe sub Vârful Podragu şi vom ajunge în Şaua Podragului de unde în circa 20-30 de minute vom ajunge la Cabana Podragu.

Durata : 5 – 7 ore. Traseul are grad de dificultate medie.

Ziua 5. Ora 7.00 – Servire Mic Dejun

Ora 8.00 – Plecare spre Cabana Valea Sâmbetei.Acest traseu este cel mai lung din punct de vedere al duratei şi al distantei dintre cabane. Lăsând în urmă Cabana Podragu vom urca în Şaua Podragului şi vom parcurge traseul următor: Vârful Tărâţa – Vârful Corabia – Vârful Ucişoara – cu urcare mai dificilă pe Vârful Viştea Mare (2527 m alt.) de unde pe o creastă secundară ajungem în 5-10 minute pe Vârful MOLDOVEANU( 2544 m alt.), Acoperişul României.

După o pauză bine meritată pe Acoperişul României vom continua drumul cu coborârea spre refugiul Viştea Mare-Vârful Hârtopul Ursului-Vârful Galbenele-Vârful Gălăşescu Mare- Fereastra Mare a Sâmbetei, de unde în circa o ora şi 30 de minute de coborâre pe Valea Sâmbetei, ajungem la cabana Valea Sâmbetei ( 1401 m alt.)

Durata: 9-11 ore. Traseul are grad de dificultate medie.

Ziua 6: Ora 8.00 – Servire Mic Dejun

Ora 9.00 – plecare de la cabana Valea Sâmbetei spre traseul principal de creastă Fereastra Mare a Sâmbetei – Vf Cheia Bândei – Vârful Urlea ( 2471 m ) – Lacul Urlea, loc în care vom poposi pentru o pauză de relaxare pe malul apei. După o bine meritată pauză vom coborî de la lacul Urlea spre cabana Urlea. Vom sta la o gustarea aici după care vom coborî pe Valea Pojortei până jos în satul Breaza, de unde vom fi preluaţi de un mijloc de transport şi aduşi înapoi în Sibiu. Sfârsit de tură.

Durata: 6-8 ore. Traseul are grad de dificultate medie.

Alte detalii referitoare la tură:

În fiecare zi se va putea servi masa la una din cabanele de pe parcurs,în condiţii optime, cazarea se va face în cabane în care confortul variază.

Preţul pentru aceste facilităţi variază în funcţie de cabană, aşadar nu vă pot preciza un preţ exact pentru cazare şi masă.

Exclud asumarea oricărei responsabilităţi privind pierderea, distrugerea proprietăţii, pagube materiale sau răniri personale (inclusiv decesul), pe care le poate suferi clientul, ca rezultat al:

– nepregătirii sale fizice;

– forţelor naturii;

– consumului de băuturi alcoolice/droguri;

– defecţiunilor de fabrică ale echipamentului folosit;

– accesului limitat la serviciul medical.

  • Pentru mai multe detalii referitoare la preţuri şi la taxa de ghid, pe care le percep vă rog să mă contactaţi la numerele de telefon +40726687656 sau +40731310060 şi la adresa de e-mail: iulian.panescu@yahoo.com.
Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top