Banchete Școlare 2025 la Pensiunea Dracula
Sejur 2 zile, 1 Noapte cazare, Cină festivă, Mic Dejun,
Pret: 350 Lei/persoană.
Îmi amintesc parcă era ieri când am intrat, plin de emoţii, pentru prima dată pe poarta şcolii şi am întâlnit-o pe doamna învăţătoare. Ce repede a trecut nemiloasa vreme!… A smuls din sufletele noastre tot ce era pur, frumos şi lipsit de griji…Dar viaţa merge mai departe, cupa se umple de lacrimi, de regrete, de cuvinte nerostite încă…Nu mai e timp pentru nimic, decât pentru mulţumiri şi pentru îmbrăţişări! Ce poate fi mai frumos decat o petrecere alaturi de colegii tai, alaturi de profesori tai care au trudit timp de 4 ani la motelarea ta astfel incat bobocul de ieri sa zboare, azi, liber spre cer.
Va invitam sa petreceti alaturi de cei dragi, clipe unice la petrecerea de sfarsit de ciclu scolar la:
Complexul Dracula este situata pe Transfagarasan, in comuna Arefu, la 20 km de Curtea de Arges, 6 km de Barajul si Lacul Vidraru si la doar un km de Cetatea Poenari. In complex, copiii se pot bucura de aer curat, de liniste, dar si de bucatele traditionale romanesti. Cazarea este asigurata in camere cochete cu 2, 3 sau 4 locuri. Grupurile sanitare, dotate cu dusuri (cu apa calda ), sunt situate in camera. Preparatele traditionale sunt gatite si servite in cadrul unui restaurant ( aproximativ 200 locuri). Copii se pot relaxa in spatiu de joaca amenajat ( leagane, topogane, balansoare), in foisoare pentru desfasurarea activitatilor, sau in amfiteatrul complexului. Va putem pune la dispozitie o sala de antrenament sportiv ( dansuri, karate etc) si o sala de conferinta. Din sezonul vara 2015, complexul pune la dispozitie turistilor un centru spa dotat cu piscine interioara incalzita, bazin jacuzzi, o piscina pentru copii mici ( 3-6 ani), sala de fitness.
Oferta Complex Dracula:
*****Menționăm că pentru cazarea adulților în afara cadrelor didactice este necesară rezervare cu confirmare din partea complexului. ***Sistemul de masă este Bufet deschis – pentru grup de minim 30 plătitori. **Se acordă o gratuitate la 10 plătitori. |
|||||||||||||||||||||
Tarife:
– 350 Lei/persoană – Grup de minim 30 de elevi, transport autocar/mini-autocar.
– 490 Lei/persoană * – Grup de minim 20 de elevi, transport microbuz.
Oferta este valabilă doar pentru grupuri de copii ( minim 20 plătitori)
Sistemul de masă este Bufet deschis – pentru grup minim 30 plătitori.
Pachet Banchet:
Aperitiv: minim 15 preparate;
Fel principal: Mix grill;
Diferite garnituri;
Diferite salate;
Tort;
Sucuri: 0.5 l de persoana, apa minerala sau plata 0.5l de persoană;
Vin: 0.5 l de persoană (doar persoanelor cu vârsta peste 18 ani);
Cafea;
Fondul sonor, glasul petrecerii este asigurat de Dj-ul complexului. (IN LOCATIE NU SE ASCULTĂ MANELE);
Bonus: pentru grupurile de copii până la 14 ani: Acces gratuit într-o zi – o oră la piscina complexului sau la sala de jocuri;
Bonus: pentru liceeni cazati in camere duble: Acces la piscina complexului sau la sala de jocuri în intervalul 12:00-20:00 intr-una din zile;
Petrecerea începe la ora 20:00 și se încheie la ora 2:00!
Condiții de Înscriere:
– Perioada și durata excursiei se aleg de comun acord între reprezentantul agenției de turism și profesorii coordonatori care vor participa la banchet;
– Rezervarea și Confirmarea perioadei, numărul de locuri, se pot face prin plata unui avans, reprezentând 50 % din valoarea pachetului, diferența se achită în termenul comunicat, dar nu mai târziu de 1 săptâmănă, înaintea începerii pachetului turistic/evenimentului de tip banchet.
Informații pentru rezervări și plăți:
Datele firmei sunt România Turistică S.R.L.
CUI/CIF: RO31739462
ORC: J8/899/2016
AGENȚIA DE TURISM ”ROMÂNIA TURISTICĂ”
Licență Agenție de Turism Organizatoare nr. 548/2019,
reînoiește Licența nr. 6954/2017, respectiv Licența nr. 6954/2013
Agenția de Turism România Turistică este membră a firmei Romania Turistică S.R.L.
Cont IBAN. RO62INGB0000999905154084, Deschis la ING Bank Brașov
Cont IBAN: RO29BTRLRONCRT0463637601, Deschis la Banca Transilvania Brașov.
Informații Sediu firmă: Municipiul Brașov, Bulevardul Griviței nr. 91, Cod Poștal 500173
Coordonate GPS: 45.6529347, 25.6060923
Telefon/Fax – Agenție: 0268 420905
Telefon GSM: 0722 910422, 0741 657495
e-mail: agentia@romaniaturistica.ro
web-site: www.romaniaturistica.ro