O comună din Botoșani păstrează tradiții vechi de 700 de ani

O comună din Botoșani păstrează tradiții vechi de 700 de ani

Tradiţii vechi de peste 700 de ani

Vârful Câmpului este o comună din judeţul Botoşani în care sunt păstrate tradiţii vechi de peste 700 de ani. În special într-o veche comunitate, satul Dobrinăuţi-Hapăi, cel mai gospodar om din sat este colindat de tineri din patru cătune.

Pe aceste meleaguri a luptat odinioară Ioanăş cel Viteaz contra tătarilor, atunci când vechiul principat al Moldovei abia se înfiripa. În aceste locuri încărcate de istorie, tradiţiile arhaice sunt păstrate cu sfinţenie. Mai ales în satul Dobrinăuţi-Hapăi, acolo unde se spune că ar fi şi cea mai veche biserică ţărănească din toată Moldova. În acest sat, oamenii încă poartă costume populare cu ocazia sărbătorilor, iar bătrânii transmit jocuri şi tradiţii cu iz păgân noilor generaţii.

„La Dobrinăuţi-Hapăi, de Crăciun oamenii se pregătesc aşa cum au învăţat din bătrâni, dând naştere unui spectacol folcloric unicat“, spune primarul comunei Vârful Câmpului, Maria Huţu.

O vizită la gospodarul satului Dobrinăuţi-Hapăi, cătun arhaic, nu şi-a schimbat înfăţişarea de sute de ani. Aici, pe uliţele desfundate, cu o săptămână înainte de Crăciun trece un alai impresionat de colindători şi urători. Drumul le este deschis de şarete trase de cai vânjoşi bucovineni, urmaţi de mascaţi, căiuţi, capre şi grupuri de colindătoare îmbrăcate în port naţional. Tot acest alai zgomotos, ce întrupează esenţa obiceiurilor de iarnă din zonă, se opreşte ca în fiecare an în faţa casei celui mai gospodar om din sat. 

„Tradiţia noastră este veche de câteva sute de ani. Aşa se întâmplă mereu aici, la Dobrinăuţi-Hapăi. Este o recunoaştere a gospodarului, a omului care a muncit întregul an şi s-a făcut remarcat în comunitate prin păstratea tradiţiilor, dar şi printr-o muncă asiduă. Din vremea răzeşilor aşa se procedează la sărbătorile de iarnă“, precizează Maria Huţu.

Starostele urătorilor, un bărbat cu faţa acoperită de o mască, explică ce înseamnă de fapt acest obicei.

„Prima dată urătorii şi colindătorii trag la casele gospodarilor şi mai ales la a celui care organizează în bătătura casei întregul joc. Aşa se face de demult. Noi am învăţat de la bunici, bunicii şi ei la rândul lor. Aşa cinstim noi pe oamenii gospodari“, spune urătorul.

„La mine vin oameni din toate satele“

Gospodarul care a fost ales în acest an de grupurile de urători şi colindători este Dinu Achim, un om muncitor şi recunoscut păstrător al tradiţiilor. Acesta spune că în fiecare an, de Crăciun, se pregăteşte să primească pe toţi cei care vor să-l colinde şi să-i ureze de bine.

„La mine vin oameni din toate satele. Vin nu numai din comună, dar şi din zonele învecinate. Eu îi primesc pe toţi. Aşa este tradiţia noatră de sute de ani şi eu nu pot să fac altfel. Este de bun noroc să-i cinsteşti pe cei care vin să te ure. Eu când eram mic plecam cu uratul şi jucam după obicei. Este datoria noastră sfântă să ocrotim ceea ce ne-au lăsat străbuni“, spune Dinu Achim.
   

Localnicul s-a pregătit cum se cuvine. În bătătura casei a scos bucate felurite, vin şi rachiu. A ieşit cu toată familia, îmbrăcaţi după portul locului. Nu se uită la bani când vine vorba de obiceiuri şi spun că le poartă cel mai mare noroc şi că este cea mai mare cinste să fie aleşi de urători.

„Onoarea asta nu se poate cumpăra. Se obţine cu trudă şi păstrarea tradiţiei“, adaugă Dinu Achim.

„Căiuţi“, capre şi dansuri păgâne

Odată ajunşi în bătătura gospodarului, colindătorii şi urătorii dau naştere unui adevărat spectacol. Acompaniaţi de o fanfară autentică, una care-i însoţeşte kilometri întregi pe uliţele satului până la destinaţie, începe „jocul căiuţilor“ din Dobrinăuţi-Hapăi. Este un dans energic, aproape războinic.

„Căiuţii din Dobrinăuţi-Hapăi arată o veche apropiere dintre om şi cal din zona Vârful Câmpului. Răzeşii noştri plecau la război călare şi luptau şi contra tătarilor. Aici calul are o mare valoare. Şi de aceea mereu căiuţii din Dobrinăuţi-Hapăi arată tradiţia asta de călăreţi a vechilor răzeşi“, spune gospodarul Dinu Achim.

După dansul „căiuţilor“, în poarta casei, cu colacii în mână, gazdele primesc vizita grupurilor de colindătoare împodobite de sărbătoare. Sunt grupuri de tinere aduse special cu şarete trase de cai voinici, cu ciucuri roşii şi albi, exprimând puritatea, dar şi vitalitatea. După ce tinerele colindă de noroc şi bunăstare, încep şi alte jocuri ritualice, cu tentă păgână. Un bun exemplu este jocul moşnegilor, jumătate-demoni, jumătate-oameni, cu măşti groteşti şi mişcări ciudate ritualice. Jocurile se încheie cu dansul caprelor şi cu ceata lui Bujor. (Sursa: Adevărul)