Skip to main content

Una din mânăstirile, din România, care fascinează pe vizitatorul sau pe pelerinul ajuns aici este fără doar şi poate şi Sfânta mănăstire Jercălăi de lângă oraşul prahovean Urlaţi. Este o mănăstire de măicuţe ce poartă hramurile: Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (biserica veche), Sfântul Ilie, Sfântul Mare Ierarh Nicolae, Naşterea Sfântului loan Botezătorul (biserica nouă).

Situată undeva peste râul Cricovul Sărat (când vii dinspre Urlaţi), mânăstirea beneficiază de un amplasament într-un cadru natural de mare excepţie, peisajele dealurilor cu viţă de vie de aici îţi dezvăluie nişte privelişti cum nu ai mai văzut niciodată. Iar dacă ajungi toamna aici, te vei putea bucura şi de struguri şi must, deoarece aproape la fiecare poartă vei găsi pe cineva, care să-ţi ofere spre vânzare aşa ceva. Nu există nici un dubiu că peisajul te va trimite cu gândul la „domeniile” zeului vinului, Bachus.

Acum revenind la mănăstire ea se află situată pe, strada Jercălăi, la numărul 1 şi este alcătuită dintr-un ansamblu de 4 construcţii: chiliile, biserica veche (de lemn), casa parohială şi biserica nouă. Chiliile, sunt construcţii noi şi moderne, foarte curate şi bine întreţinute cu foarte multe flori în faţa lor, semn că aici sunt oameni gospodari. Biserica veche (de lemn), este datată 1731 şi a fost construită de credincioşii din satul Luieriu-Reghin, judeţul Mureş, după ouă secole aceştia şi-au ridicat o biserică nouă din zid, dăruind biserica veche, familiei regale, pentru loc de rugăciune la Castelul Bran, în vecinătatea căruia a fost strămutată în anul 1932. din păcate, fiind destinată doar ca să înfrumuseţeze locul biserica de lemn NU şi îndeplinit rolul sacru. După 1948, când castelul Bran a fost transformat în muzeu, biserica a început să se deterioreze.

Descoperită într-o stare avansată de degradare de către Patriarhul Iustinian Marina, biserica va ajunge în primăvara lui 1956 pe actualul amplasament, unde se afla schitul Cricov. Pictura iniţială a bisericii a fost realizată de către un pictor rămas anonim şi după 100 ani a fost repictată de către pictorul Conrad şi restaurată după anul 1981 . Lângă biserică , în partea sudică , este o cruce mare din piatră care ne reaminteşte tuturor că  aici  a  fost  Altarul fostei  biserici  a  schitului Cricov. Casa parohială şi biserica nouă (cu hramul Naşterea Sf. Ioan Botezătorul) sunt construcţii noi de dată recentă, aflate încă în proces de finisaj.

Fără nicio îndoială că aş putea să vă povestesc, pagini întregi despre Mânăstirea Jercălăi, dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi totul la faţa locului, chiar dumneavoastră, aşa că vă invit pe toţi să admiraţi pozele de aici şi să vizitaţi Mânăstirea Jercălăi din Urlaţi.

Închei acest articol spunându-vă că la numai 3 km. distanţă de această spectaculoasă mănăstire se află  un alt locaş ortodox, la fel de inedit şi fascinant şi anume: Mânăstirea Vărbila. Dar despre aceasta vă voi povesti într-un articol următor. Aşa că vă zic atât: „STAY THERE I’LL BE BACK !!!

 

Admin

Va rugam respectati raportul imagini-text.

Imaginile trebuie sa fie reprezentative descrierii, sa redea obiectivul de care se face vorbire.

Pentru un impact mai bun, este recomandat ca articolul ca formulare sa fie unic si insotit de cat mai multe imagini.

Acelasi articol care are titlul si text idem, prezent pe mai multe siteuri este penalizat ultimul site pe  motoarele de cautare, considerandu-se copiat.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top