Locuri de legendă la Botoșani

Locuri de legendă la Botoșani. Iazul lui Vodă și stiuca nazdravana, mormintele uriașilor sau locurile haiducilor

Etnografii spun că pentru fiecare palmă de pământ românii au câte o legendă. Cu atât mai mult pentru locurile sau mai ales formele de relief ieşite din comun.

Marea majoritate a legendelor au fost uitate, înghiţite de oraşe şi de lumea modernă. Chiar şi în lumea satelor puţini oameni mai ştiu poveştile locurilor. Şi cei mai mulţi sunt bătrâni trecuţi de 80 de ani. Şi în judeţul Botoşani locurile abundă în legende. Doar câteva legate de voievozi şi de mândria locului :iazurile pline de peşte au mai rămas în cărţi sau aminitrea bătrânilor. Oamenii au locuit ceea ce astăzi poartă numele de judeţul Botoşani, din timpuri imemoriale. Uneori dovezile arheologice duc şi către marile glaciaţiuni. Cele mai multe legende au rămas însă din perioada Evului Mediu şi sunt legate bineinţeles de personalitatea cea mai marcantă a Moldovei din aceea perioadă, voievodul Ştefan cel Mare.

Cum una dintre cele mai mari mândrii ale Botoşaniului sunt iazurile, cel mai mare dintre acestea, iazul de la Dracşani, are si el o legendă pe măsură. “Iazul ăsta, Ştefan cel Mare l-a făcut, adică în timpul lui s-o făcut, eu aşa ştiu. Şi parcă s-au şi omorât oameni pentru iazul ăsta”, îşi aminteşte din poveştile auzite în copilărie moş Deleanu. De altfel, legenda iazului mai poate fi găsită doar într-o carte din anul 1914, scrisă de folcloristul dorohoian Dumitru Furtună. În lucrarea “Cuvinte Scumpe”, dorohoianul scrie că într-adevăr iazul de la Dracşani era unul domnesc şi că pe acesta se plimba Ştefan cel Mare cu barca. Până însă să stăpânească furia apelor legenda spune că voievodul a trebuit să facă şi sacrificiu uman. Pentru a stăvili furia apelor, spune folcloristul, Ştefan cel Mare “l-a iezit cu lână” şi a sacrificat în vâltoarea apelor un ţigan şi un cocoş. Generaţiile anterioare de răzeşi din jurul Dracşaniului spuneau că ziua când este frumos ţiganul mai iese şi acuma din iaz şi scapără amnarul iar la apus cântă cocoşul de se aude în toată zona. Tot legenda ne spune că Ştefan Vodă voind să arate că este iaz domnesc şi mai ales drept mulţumire pentru stăvilirea apelor a lăsat în apă un crap şi o ştiucă cu cercel aurit. Cât despre sacrificiu mulţi preoţi din secolul trecut susţineau că de multe ori iazul se mânia şi cerea om, prin zgomote înfricoşătoare.
Mormintele uriaşilor sunt, însă, la Botoşani şi legende mai vechi decât vremurile voievozilor şi coboară către perioada când teritoriul judeţului Botoşani era locuit de triburile dacilor liberi. De atunci bătrânii din Ripiceni spun că ar fi ramas nişte morminte de uriaşi, împrăştiate pe tot malul Prutului. Cu alte cuvinte nişte movile înalte de care nimeni nu se apropie. Multe dintre acestea sunt grupate atât în localitatea Ripiceni cât şi la Mitoc. Ceea ce a mai rămas din bătrâni, dar care se pierde astăzi, sunt poveştile cu giganţii care locuiau odată aceste locuri, îşi făceau bordeie din piatră şi pescuiau peşti uriaşi din Prut. Legendele spun ca aceştia au murit fără urmaşi, rămânând doar uriaşele lor morminte. Istoricii susţin însă că aceste morminte de uriaş nu sunt în mare parte decat tumului, adica tot morminte, dar in niciun caz de uriaş. “Aceste movile erau morminte ale unor şefi miliari , probabil din epoca bronzului sau a populaţiilor migratoare care au traversat zona, Prutul fiind un punct important de trecere”, a precizat muzeograful botoşănean Gheorghe Median.
Legendele, însă, continua in ceea ce priveste dealurile sau movilele pe care oamenii nu si le pot explica in mod natural. Asa este si dealul din localitatea Sarbi pe care satenii spun ca ar fi mormantul unei fete de sapte ani. Insa fiind vorba de o fata de urias mormantul se intinde pe o portiune uriasa, cam cat de lung este dealul. Si in aceasta situatie istoricii sustin ca nu este vorba de uriasi ci de valul de aparare ridicat din pamant al unei vechi cetati dacice. Multe dintre legendele locului incep sa se pairda insa odata cu tradiţia orala. Ramane doar ceea ce au consemnat etnografii in lucrări de specialitate.

Locurile haiducilor – un loc despre care doar pădurarii bătrâni îşi mai aduc aminte este Dealul Holm sau “Masa Talharilor”. Aici legendele spun că în urmă cu milioane de ani în urmă s-ar fi aflat o uriaşă mare, “Marea nisipoasă”. Intre timp aceasta s-ar fi solidificat si a luat nastere dealul de la Holm. Pe deal însă haiducii din zona Flămânziului şi-ar fi găsit loc de întâlnire. De aici supravegheau poştalioanele, mai ales că la poalele dealului era staţie de schimbare a cailor, negustorii devenind o pradă uşoară. Bătrânii au lăsat cu limbă de moarte locuri unde se spune că aceşti tâlhari la drumul mare şi-ar fi îngropat prada. Nimeni nu mai ştie unde să caute, comorile haiducilor.