Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă pe stil vechi, Drăgușeni. Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă pe stil vechi, Drăgușeni
Acest festival, aflat la a VIII-a ediţie, încheie programul sărbătorilor de iarna.
Mihesu de Campie, Mureș-Tirgul Traditional de Iarna,
Târgul Tradiţional de Iarnă, Miheşu de Câmpie, Mureş,
Primăria Miheşu de Câmpie și Căminul Cultural
Ziua Unirii Principatelor Romane, sarbatorita la Cluj-Napoca.
Anul acesta se implinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Romane. Cu aceasta ocazie, clujenii sunt invitati sa sarbatoreasca impreuna cu Primaria Cluj-Napoca acest eveniment istoric, care a marcat decisiv parcursul natiunii noastre.
Pururi uniți sub tricolor. Complex de manifestări închinate împlinirii a 164 ani de la Unirea Principatelor Române prilej cu care Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului va susţine un spectacol de muzică populară în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu.
La eveniment vor lua parte oameni de cultură ai judeţului, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, şi militari, care cu torţe aprinse vor dat farmec manifestării. În final participanţii vor cânta şi juca Hora Unirii.
Ziua Unirii Principatelor Romane.
24 Ianuarie 2023, Locul de desfăşurare : Platoul de la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Întalnirea oficialităţilor, Scuarul de la Monumentul Domnitorului Al.I.Cuza-ceremonialul militar :
semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a gărzii de onoare, intonarea Imnului Naţional al României
Unirea Principatelor Romane, Negrești Oas. Unirea Principatelor Române, Negrești Oaș
Cu ocazia zilei ,,Unirii Principatelor Române” în parcul central al orașului Negreşti Oaş, la monumentul eroilor vor avea loc o suită de manifestări prilejuite de această sărbătoare.
Ziua Unirii, Satu Mare. Ziua Unirii, Satu Mare
În această zi cu o mare încărcătură istorică, în municipiul Satu Mare vor avea loc numeroase activități, pentru celebrarea acestui eveniment.
Unirea Principatelor Romane, Focsani, Romania. Focșani, Oraș al Unirii, Unire in cuget şi-n simţire, Unirea Face Puterea. Municipiul Focsani, 24 Ianuarie 2023, manifestari prilejuite de sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie 1859, Ziua Unirii Principatelor Române. Manifestările dedicate împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor vor fi organizate, pe data de 24 ianuarie, la Focşani, în Piaţa Unirii,
Recital Ansamblu Folcloric ”Țara Vrancei, Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare.
Intonarea imnului național, Manifestările se vor derula pe parcursul a aproape două ore și se vor încheia prin defilarea militarilor spre garnizoane: retragere cu torțe.
Festivalul Sufletul satului, Draguș. Festivalul ”Sufletul satului”, Drăguș, județul Brașov.
Tradiţiile şi obiceiurile populare reînvie la inceput de an.
Căminul cultural din localitatea Drăguş răsună de colinde, cântece şi dansuri populare.
Ansamblurile populare din Drăguș și din localitățile învecinate Cârţişoara, Ucea, Viştea, Rucăr, Sâmbăta şi oraşul Victoria vor colinda, vor dansa şi vor interpreta cântece populare.
Micuţii artiști vor fi primiți aşa cum se cuvine, de gazde, cu cozonaci.
Farăgău, Mures, Fuga din Tău. „Fuga din Tău” - sărbătoare cu vechi conotaţii de tradiţie
Plugarul, Fuga din tău, Fugarul, Crai Nou, Tanjaua, Udăritul. sărbătoare cu vechi conotaţii de tradiţie.
Este obiceiul sărbătoririi plugarului, a aceluia care iese primul primăvara la arat.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 06-11-2024
€4.98
$4.57
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.