Skip to main content

Tânjaua Hotenarilor, Hoteni, Maramureș

Hoteni, Maramures-Tânjaua Hotenarilor. ,,Tânjaua de pe Mara” – Hoteni, județul Maramureș
Străvechi ritual, bogat și viu colorat, de celebrare a primului om ieșit la arat.
Acesta este petrecut cu alai, alături de feciori care poartă 12 ”tânjele” împodobite (proțapuri folosite pentru a prinde perchile de vite la în jug).

Obiceiuri pierdute, obiceiuri renăscute, Șugag

”Obiceiuri pierdute, obiceiuri renăscute” – Statu la vase,
„Statu’ la vase în lunea Paștelui” este un vechi obicei al locuitorilor din Șugag, reluat în ultimii ani pentru a celebra familiile întemeiate din anul precedent până la sărbătoarea Paștelui.
Întregul ceremonial se desfășoară în curtea Bisericii, după Liturghie, unde tinerele familii, îmbrăcate în frumosul și elegantul port popular, își așteaptă nașii, rudele și prietenii care aduc vase sau alte daruri potrivite pentru gospodărie, rămânând împreună la cântec, joc și voie bună până seara.

Festivalul Grădinilor, Sibiu

Festivalul Gradinilor, Sibiu.
Este evenimentul din Piaţa Mare unde urbanul întâlneşte verdele. Producătorii de flori, arbuşti ornamentali, arbori, plante de interior sau exterior se întrec în a cuceri grădinarii şi iubitorii de verde.

Pe lângă plante mai sunt expuse material săditor, produse pentru îngrijirea plantelor, îngrăşăminte, accesorii și unelte pentru grădinărit.
Organizator: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu

Salomon EcoRun Moieciu

Salomon EcoRun Moieciu, 07 Mai 2022, Salomon EcoRun Moieciu 2022, Moieciu și Fundata,
Evenimentul de alergare montana Salomon EcoRun Moieciu care va avea loc in 07 Mai 2022,

Sărbătoarea Liliacului, Ponoarele, Mehedinți

Sarbatoarea liliacului, Ponoarele. Sărbătoarea liliacului Mehedinti
Se desfăşoară de obicei la începutul lunii mai a fiecărui an în perioada în care liliacul este înflorit.
Locul de desfăşurare este binecunoscuta "Pădure de liliac" aflată pe Valea Prislopului, rezervaţie unică în ţară având o suprafaţă de aproximativ 20 ha.
Sărbătoarea liliacului a devenit celebră atât pentru cadrul deosebit în care se desfăşura (Pădurea de liliac) dar mai cu seamă datorită spectacolelor de muzică populară desfăşurate aici.

Sărbătoarea Liliacului, Oravița

Oravița, Caraș-Severin-Sărbătoarea liliacului. Alaiul Primăverii pe Valea Caraşului,
Sărbătoarea liliacului.
Alaiul Primăverii este una dintre cele mai mari sărbători ale folclorului cărăşan, care reuneşte mesagerii folclorului din văile etnofolclorice cărăşene, menită a face cunoscută publicului arta, cultura şi obiceiurile populare specifice acestor zone. 

Maialul, Hărman, Brașov

Harman, Brasov-Maialul. Maialul este o serbare campeneasca in cinstea primaverii. Dedicata la origine zeului vegetatiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor si livezilor, se mai numeste si Arminden si este celebrata la 3 mai.

Zilele comunei Brănești, Gorj

Branesti, Gorj-Zilele comunei Branesti. Zilele comunei Branesti. Sarbatoare comunitara, Organizeaza: Consiliul local si Cĺminul Cultural, la Branesti, Parteneri: Ansamblul artistic ,,Doina Gorjului”, CJCPCT Gorj, la Capu-Dealului

Top