Skip to main content

Festivalul Bujorului de Munte, Șaru Dornei

Festivalul Bujorului de Munte, Șaru Dornei. „Festivalul Bujorului de munte” Comuna Șaru Dornei și Parcul Național Călimani, județul Suceava
Sărbătoarea Bujorului promovează o tradiție mai veche a comunităților din zonă și promvează atât valoriule naturale cât și valorile culturale tradiționale locale. Numele festivalului este legat chiar de planta care crește la altitudini ridicate, fiind o atracție naturală deosebită.

Petrecere câmpenească, Brașov

Într-un decor de basm, printre flori și zumzete, miresme felurite și acorduri românești, organizatorii invită localnicii și turiștii să se delecteze împreună, pe săturate, cu produse proaspete de la țăranii noștri dragi, ce vor pregăti cu multă dragoste bucate alese pentru toți cei ce doresc să își redescopere rădăcinile strămoșești și să se învăluie în binecuvântarea tradițiilor și valorilor autentice românești.

Jocu’ Satului în Călineşti

„Jocu’ Satului în Călineşti”, Călineşti, județul Maramureș
Turiști aflați în județul Maramureș, pentru petrecerea vacanței și nu numai, sunt așteptați în fiecare duminică să participe alături de locuitorii comunei Călinești la „Jocu’ Satului”, un obicei cu tradiție reînviat prin grija Asociației „Călineștenii Țării Maramureșului”.
Organizator/Parteneri: Asociația Călineștenii Țării Maramureșului

Digănia din Hodişa”, Hodişa

Digănia din Hodişa”, localitatea satul Hodişa, Comuna Socond, județul Satu Mare
„Digănia” reprezintă un vechi obicei al tinerilor codreni care, după slujba de duminică, de la biserică, se întâlneau, din mai multe sate, pentru danț, se cunoșteau și socializau, legau prietenii.

Adventure Fest, Cheile Râșnoavei

Adventure Fest, Romanian Adventure Fest, 19-20 Iunie 2022, Cheile Râșnoavei.
Hai și tu în weekendul 19-20 iunie* în Cheile Râșnoavei, unde te așteaptă un adevărat festival plin de adrenalină, unde îți vei crea multe amintiri de neuitat alături de prieteni și familie!

Festivalul cireșelor, Făgetu

Festivalul cireșelor Făgetu.
Vă invităm, în 20 iunie, la cea de a cincea ediție a „Festivalului Cireșelor”, eveniment prin care ne propunem să promovăm valorile noastre locale, implicând câți mai mulți membri ai comunităților din zonă și nu numai.

Festivalul Cireșelor, Urleta, Prahova

Urleta, Comuna Bănești, Prahova-Festivalul Cireşelor. Loc de desfășurare: sat Urleta, Comuna Bănești.
Concerte:
Recitaluri folclorice susținute de

Măsurișul laptelui și Sărbătoarea Sânzienelor, Șirnea

Măsurișul laptelui și Sărbătoarea Sânzienelor, Șirnea. Acest obicei stravechi în satele de oieri din zona Branului adună toată suflarea, cu mic, cu mare, îmbrăcată în straie de sărbătoare. Nu e puţin lucru să participi la "măsurişul laptelui"

Sărbătoarea Sânzienelor, Sliminic, Sibiu

Sliminic, Sibiu, Sarbatoarea Sanzienelor
Noaptea de 23 spre 24 iunie, cunoscută drept „Sărbătoarea Sânzienelor”, este cea mai mare sărbătoare păgână a anului şi singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creştin-ortodox.

Sânzâienele – Obicei folcloric, Băiţa de sub Codru, Maramureș

Sânzâienele Obicei folcloric, Băiţa de sub Codru, județul Maramureș, Ediţia a XXII-a.
Serbare câmpenească desfășurată în locul numit Huta Baiței, care promoveaza portul popular si tradiții specifice zonei. Data la care creștinii sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este și ziua unei sărbători păgâne, bogată în obiceiuri, care încă se mai păstrează în satele Maramureșului- Sânzienele.

Festivalul interjudețean “Sânzâienele” Borșa

Festivalul interjudețean “Sânzâienele” Borșa.
De peste 30 de ani în ziua de 24 iunie în orașul Borșa din județul Maramureș se desfășoară Festivalul Interjudețean NOPȚI DE SÂNZÂIENE.

Top