Târgul de Sânziene al meşterilor populari, Suceava.
Zilele Sucevei, Hramul Sucevei, Municipiul Suceava.
Târgul, care reuneşte peste 60 de meşteri populari, artizani şi meşteşugari din toate zonele judeţului precum şi din câteva judeţe din ţară, amplasați în cele 10 căsuțe de lemn și la câteva mese de pe aleile Parcului Central, vor prezenta publicului sucevean o gamă diversă de produse: de la produse alimentare la împletituri de nuiele, ceramică, ţesături, marochinărie, podoabe, diverse obiecte cioplite din lemn.
Ziua Universală a IEI satul Hobița, comuna Peștișani, județul Gorj.
Autoritatea Națională pentru Turism promovează Festivalul Romania Autentică!
Conform organizatorilor acesta este primul mare festival de tradiții și meșteșuguri românești care are ca principal obiectiv promovarea tradițiilor și meșteșugurilor românești, a frumuseții țării noastre și cu predilecție, a zestrei lăsată moștenire neamului românesc de către Constantin Brâncuși.
Ziua Universală a IEI la Brașov. - Ziua Universală a IEI la Brașov – „Scheiul îmbracă IA”, Municipiull Brașov, județul Brașov
Ziua Universală a IEI la Brașov – „Scheiul îmbracă IA”, Municipiul Brașov, județul Brașov
IA românească va fi sărbătorită și în Scheii Brașovului unde participanții sunt invitați să își îmbrace frumoasele straie populare și să petreacă ziua dedicată iei, printr-o călătorie pe tărâmul tradiției, al istoriei și al artelor, pe traseul: Casa Junilor – Piața Unirii / curtea Bisericii Sfântul Nicolae / Prima Școală Românească - Galeria Albastră.
„Ziua Internaţională a IEI”, localitatea Vatra Dornei, județul Suceava
Eveniment în cadrul căruia dornenii, şi nu numai, sunt provocaţi să îmbrace ia sau cămaşa tradiţională şi să se întâlnească în parc, unde va avea loc un spectacol muzical şi se vor oferi premii pentru cea mai autentică ie, cea mai autentică cămaşă tradiţională de bărbat, cea mai frumoasă prezenţă feminină, cea mai frumoasă prezenţă masculină, cel mai tânăr purtător de costum tradiţional etc.
Festivalul „Nunta Tradițională în Petrova” Localitatea Petrova, județul Maramureș
În a doua zi de „Rusalii”, de la ora 14:00, oaspeții prezenți în județul Maramureș sunt așteptați, cu mare drag, în localitatea Petrova, pentru a participa la evenimentul „Nunta Tradițională în Petrova”.
În cadrul evenimentului va fi reconstituit obiceiul tradițional de nuntă din județul Maramureș și nu numai, oferind participanţilor o imagine asupra măreţiei și frumusetii ceremonialului de nuntă din această zonă a tării.
Poveștile costumului popular românesc, Breaza
Pe 24 Iunie 2024 – dată ce marchează nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoarea de Sânziene și ZIUA Universală a IEI – sărbătorim portul național și tradițiile strămoșești.
Valea Chioarului, Maramures-Sărbătoarea cositului și a placintelor crete. Valea Chioarului, Maramures-Sărbătoarea cositului și a placintelor crete. Femeile din Mesteacăn se intrec atât în coptul plăcintelor crete,
Șezătoare cu Pădureanca – Ziua Universală a Iei la Zalău.
În 24 iunie punem Zalăul pe harta internațională a evenimentelor generate de sărbătoarea fenomen „Ziua Universală a Iei”
Ziua Dunarii, Galati, Braila,Tulcea, 29 iunie,
Ziua Dunării reprezintă un prilej pentru a sărbători unul din cele mai mari sisteme fluviale din Europa, incluzând și oamenii și viețuitoarele sălbatice pe care le susține. Mari festivaluri pe malurile Dunării, întâlniri publice și evenimente educaționale sunt dedicate Dunării, oamenilor ei și progreselor care au fost făcute în administrarea fluviului.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 23-01-2025
€4.98
$4.76
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.