Chirpar, Sibiu, Sarbatoarea Lolelor. 28 decembrie, ora 12:00
Alaiul sau Parada reprezenta înmânarea lăzii de breaslă "Ladeforttragen"- noilor conducători de breaslă şi a calfelor, fiind însoţit de personaje haioase "lole"(Urzeln) care săreau şi protejau lăzile de vecinătate. Participarea acestora în cadrul paradei a devenit în timp un obicei popular foarte important pentru comunitatea săsească
Avrig, Sibiu-Meteleaua. Meteleaua-traditii de iarna - Avrig
În fiecare an, la 28 decembrie, avrigenii şi mulţi dintre locuitorii localităţilor învecinate obişnuiesc să se adune în Piaţa “Gheorghe Lazăr” din centrul Avrigului, pentru a participa la obiceiul Meteleaua sau pentru a vedea meteleii.
Brîncovenesti, Mures-Festivalul de Obiceiuri de Iarnă şi Datini Populare de Iarnă ”Sculaţi gazde, nu dormiţi!"- ediţia a XIII-a , Primaria comunei Brancovenesti, Idicel padure
Vatra-Dornei, Suceava-Festivalul National de Datini si Obiceiuri de Iarna Porniti plugul feti frumosi.
Pe 29 decembrie 2022, ora 11:00 , la Vatra Dornei se va desfăşura a XXIV-a ediţie a Festivalului naţional de datini şi obiceiuri populare de iarnă „Porniţi plugul, feţi-frumoşi!”, festival care reuneşte în fiecare an zeci de ansambluri, grupuri de colindători și formații de urători din județele Suceava, Iași, Botoșani, Maramureș şi Bistrița-Năsăud.
Sinaia, Prahova - Comemorarea Ion Gheorghe Duca. Evenimentul are loc la ora 12:00, in Gara din Sinaia.
Ion Gheorghe Duca, om politic liberal român, a deţinut funcţiile de ministru al educaţiei (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), şi prim-ministru al României între 14 noiembrie şi 20 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat pe peronul Gării din Sinaia de aşa-numiţii Nicadori din cauza eforturilor sale de a pune stavilă avântului mişcării fasciste Garda de Fier.
Numele de Nicadori a fost creat prin combinarea primelor silabe din numele celor trei membri ai grupului: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace.
Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă, Slănic Moldova. 29 Decembrie 2022, ora 13:00.
Festivalul de traditii si obicieiuri de iarna de pe Valea Trotusului. În fiecare iarnă, pe data de 29 decembrie are loc în parcul staţiunii Slănic Moldova „Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de pe Valea Trotuşului”.
Frumoasele tradiții și datini strămoșești vin și la Slănic-Moldova în data de 29 Decembrie cu cete de Ursi, Calusări, Capre și Jieni.
Festivalul de datini şi obiceiuri strămoşeşti, Comăneşti. Parcul Central al Orașului Comănești, 30 decembrie 2022, ora 12:00.
La eveniment participă cete şi formaţii care prezintă tradiţii de Anul Nou, în principal din satele de pe Valea Trotuşului şi Valea Tazlăului, dar şi formaţii din alte zone ale Moldovei.
Revelion 2023 pe pârtie la Arena Platos. Practic, doi ani pe pârtie într-o singură seară. Sigur ați auzit deja de Revelionul de la Arena Platoș.
Unul din prieteni v-a povestit până acum cât de mișto a fost anul trecut. Dacă nu v-a povestit, o să îi povestiți voi în 1 ianuarie 2023. Noul an trebuie musai să ne prindă în clăpari.
Spectacol pe pârtie: Coborâre cu torțe pe schiuri și snowboard executate de instructorii de la Școala de Schi.
Sărituri cu schiuri și snowboard prin cercul de foc: Schiori și snowboarderi de elită vor executa sărituri demonstrative prin cercul de foc cu trickuri tehnice și spectaculoase.
Coborârea ratracelor lansând artificii marchează trecerea dintre ani.
Concert de Anul Nou Sibiu, Sala Thalia Sibiu, 31 decembrie 2022, ora 18:00. Anotimpuri Iarna
Cel mai aşteptat eveniment muzical al sfârşitului de an , Concertul de Anul Nou de la Sibiu - prilejuişte întâlnirea publicului cu una dintre cele mai apreciate voci.
Evenimentul Iarna: Concert de Anul Nou 2022 se va desfășura la Sala Thalia din Sibiu și va avea două reprezentații: 31 decembrie de la ora 18:00
Parada mălăncilor, Șcheia. ,,Parada mălăncilor”- localitatea Mihoveni, Comuna Șcheia, judeţul Suceava.
La acest eveniment vor participa formații artistice și grupuri de urători din comună.
Vor fi prezentate datini și obiceiuri de iarnă. La final va avea loc o bătaie cu puf.
Orar zilnic Agenție de Turism (09:00-19:00)
Tel/fax: 0268.420.905
Tel GSM: 0722.910.422 0741.657.495
Curs BNR 11-11-2024
€4.98
$4.62
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat .
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terțe.
Cookie-urile de performanță sunt folosite pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului web, în mod anonim.