Skip to main content

Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea

Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea. Săptămâna Filmului Interetnic, Tulcea
Festivalul de muzică, dans şi film a debutat în 2006. În această vară evenimentul ajunge la a VIII-a ediţie; de la prezentarea unor filme fără subtitrare la care se uitau o mână de spectatori, „Săptămâna Filmului Interetnic“ a devenit astăzi un spectacol al convieţuirii interetnice care atrage peste 12.000 de spectactori.

Stâna Haiducilor, Suciu de Jos

Stâna Haiducilor, Suciu de Jos.
În data de 26 iulie 2017, de la orele 15:00, Asociația Zestrea Maramureşului vă invită la o seară haiducească de neuitat în localitatea Suciu de Jos, în locul numit ,,Pă Vidinoaia”. Veţi fi pentru câteva ore, haiduci în Ţara Lăpuşului.

West Summer University 2017, Timișoara

West Summer University 2017, Timișoara
West Summer University 2017 este un proiect realizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), având ca scop principal promovarea învățământului superior, în vederea prevenirii abandonului școlar în rândul elevilor de liceu, absolvenți ai clasei a XI-a din România și Republica Moldova. De asemenea, elevii simulează procesul de învăţare şi evaluare în Universitatea de Vest din Timisoara și a vieții de student pentru un număr de aproximativ 250 de participanți.

Neveste de fotbalişti”, Teatrul de Vară Jupiter

Neveste de fotbalişti, Teatrul de Vară Jupiter.
Piesa „Neveste de fotbalişti” scrisă de Ivona Boitan este o comedie contemporană, o satiră la adresa unei felii a societăţii noastre, ahtiată după bani, parvenire şi statut social cu orice preţ.
Dacă Moliere râdea de burghezul gentilom, „Neveste de fotbalişti” face haz de fetele care ar da orice ca să se mărite cu un fotbalist, pentru a avea un statut social şi financiar garantat, chiar dacă e plătit cu chin şi nefericire.
Printre actorii care vă vor binedispune se numără Magda Catone, Răzvan Oprea, Cosmin Şofron, Mariana Dănescu, Marius Rizea, Doina Teodoru, Simona Popescu şi Angel Popescu.

Neveste de fotbalişti�?, Teatrul de Vară Jupiter

Neveste de fotbalişti, Teatrul de Vară Jupiter.
Piesa „Neveste de fotbalişti�? scrisă de Ivona Boitan este o comedie contemporană, o satiră la adresa unei felii a societăţii noastre, ahtiată după bani, parvenire şi statut social cu orice preţ.
Dacă Moliere râdea de burghezul gentilom, „Neveste de fotbalişti�? face haz de fetele care ar da orice ca să se mărite cu un fotbalist, pentru a avea un statut social şi financiar garantat, chiar dacă e plătit cu chin şi nefericire.
Printre actorii care vă vor binedispune se numără Magda Catone, Răzvan Oprea, Cosmin Şofron, Mariana Dănescu, Marius Rizea, Doina Teodoru, Simona Popescu şi Angel Popescu.

Europa FM Live Pe Plajă, Plaja Venus

Europa FM Live Pe Plajă, Plaja Venus, Plaja Venus – Saturn.
Evenimentul este organizat de Europa FM cu sprijinul Primariei Municipiului Managalia,
Andra / Vama / Delia / Vița de Vie / Smiley / Loredana / Voltaj / Carla’s Dreams / Alternosfera / Fly Project / VUNK / Antonia / Bere Gratis / The Motans / Les Elephants Bizarres / Irina Rimes / Grimus / Mihail / Sore / Jean Gavril / The Kryptonite Sparks / Alina Eremia

Festivalul Internațional de Folclor ,,Întâlniri Bucovinene”, Câmpulung Moldovenesc

Festivalul Internațional de Folclor ,,Întâlniri Bucovinene”, Câmpulung Moldovenesc, Suceava.
Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene” este unic în Europa și are drept scop prezentarea bogăției culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, al trecerii în revistă a formaților artistice care prezintă cântecul, jocul, muzica, portul și obiceiurile în scopul protejării, conservării și promovării folclorului bucovinean în Bucovina și în zonele locuite de emigranții bucovineni, stimularea procesului de formare a conștiinței comunității bucovinene regionale, mai ales în rândul tinerilor, prezentarea valorilor bucovinene reflectate în înțelegere și respect, toleranță și bună conviețuire a diferitelor grupuri etnice.

Festivalul Internațional de Folclor ,,Întâlniri Bucovinene�?, Câmpulung Moldovenesc

Festivalul Internațional de Folclor ,,Întâlniri Bucovinene�?, Câmpulung Moldovenesc, Suceava.
Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene�? este unic în Europa și are drept scop prezentarea bogăției culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, al trecerii în revistă a formaților artistice care prezintă cântecul, jocul, muzica, portul și obiceiurile în scopul protejării, conservării și promovării folclorului bucovinean în Bucovina și în zonele locuite de emigranții bucovineni, stimularea procesului de formare a conștiinței comunității bucovinene regionale, mai ales în rândul tinerilor, prezentarea valorilor bucovinene reflectate în înțelegere și respect, toleranță și bună conviețuire a diferitelor grupuri etnice.

Căsoaia Bike Race, Tabăra Căsoaia – Târnova, Arad

Căsoaia Bike Race, Tabăra Căsoaia – Târnova, Arad. Căsoaia Bike, Run & Fun.
Acest eveniment face parte dintr-o serie de concursuri de ciclism ce se desfăşoară în vestul ţării, reunite sub denumirea de Bike West Tour. Ediţia din acest an al West Bike Tour cuprinde 9 concursuri, dintre care Căsoaia Bike Race, în cadrul căruia se vor desfaşura 3 probe: 40 km; 12 km şi 1 km, unde se vor putea întrece cei mai buni mountain bikeri din zona de vest a ţării şi nu numai.

Padina Fest 2017

Padina Fest 2017 -  HAI LA MUNTE !                                                                                             
Padina Fest  – a opta ediţie de munte, sport, aventură şi muzică bună
Platoul Padina. Fesival montan de muzica, sprt si aventura

Festivalului Internaţional de Folclor ”Nunta Zamfirei”, Bistriţa,

Festivalului Internaţional de Folclor ”Nunta Zamfirei”, Bistriţa, Bistrita Nasuad.
Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, ajuns acum la cea de-a XXII ediţie, începe pe 28 iulie, iar pe parcursul celor patru zile de desfăşurare, interpreţi şi ansambluri folclorice de renume, atât din ţară cât şi din străinătate, vor încânta publicul care apreciază cântecul, dansul şi portul popular.

Festivalului Internaţional de Folclor �?Nunta Zamfirei�?, Bistriţa,

Festivalului Internaţional de Folclor �?Nunta Zamfirei�?, Bistriţa, Bistrita Nasuad.
Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei�?, ajuns acum la cea de-a XXII ediţie, începe pe 28 iulie, iar pe parcursul celor patru zile de desfăşurare, interpreţi şi ansambluri folclorice de renume, atât din ţară cât şi din străinătate, vor încânta publicul care apreciază cântecul, dansul şi portul popular.

Top