Skip to main content

Festivalul Glasul Ceaunelor, Moneasa, Arad

Festivalul Glasul Ceaunelor, Moneasa, Arad. Festivalul Glasul Ceaunelor, Moneasa, județul Arad
Ediţia a-V-a
"Glasul Ceaunelor" este un eveniment cultural – gastronomic la care şi-au anunţat participarea peste 30 de echipe, care se întrece în prepararea tocanei la ceaun. Pe lângă tradiţionala tocană de porc, fasole cu ciolan, gulaş de vită, turiştii sosiţi în staţiune vor fi răsfăţaţi si cu bogat meniu de preparate tradiţionale din carne de vită, iepure şi vânat. Preparatele maeştrilor bucătari vor fi condimentate cu multă muzică şi o mare varietate de programe artistice, pentru toate gusturile.

Festivalul Verzei, Milişăuţi, Suceava

Festivalul Verzei, Milişăuţi, Suceava. Festivalul Verzei are ca scop principal promovarea și valorificarea tradițiilor existente în această zonă în cultivarea și conservarea verzei, peste 500 tone anual, preponderent varză și castraveți), dar și a produselor gastronomice specifice.

Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival, Sibiu

Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival, Sibiu.
Festival de cultură gastronomică din sudul Transilvaniei.
Festivalul Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival susține și încurajează creșterea comunității celor care apreciază și promovează cultura gastronomică autentică din sudul Transilvaniei, ca mod de a păstra și celebra diversitatea culturală foarte bogată care se regăsește în produsele și rețetele locale.

Răscolul Stânii, Ciocănești

Răscolul Oilor, Botoş. Răscolul Oilor, Botoş, judeţul Suceava
Scopul acestui festival este revigorarea şi promovarea obiceiuri ancestrale ale păstorilor, promovarea formaţii artistice care au în repertoriu obiceiuri păstoreşti, constatarea stării şi originalității costumelor populare etalate de formaţiile participante, promovarea instrumentele tradiţionale: fluierul, buciumul, tulnicul, etc.

Festivalul de literatură Dorel Sibii, Săvârşin

Festivalul de literatură Dorel Sibii, Săvârşin. Festivalul de literatură Dorel Sibii, Săvârşin județul Arad
Scriitorului Dorel Sibii, unul dintre cei mai fermecători şi talentaţi scriitori arădeni, validat în poezie, proză şi teatru pentru copii, al cărui umor ingenios şi trăznit părea inepuizabil.

Sărbătoarea Surechiului, Ineu

Sărbătoarea Surechiului şi a Meşterilor Populari”, Ineu, judeţul Arad
8 septembrie începând cu orele 15:00, va avea loc în Ineului,

Momârlanii, gazde bune, Petrila

Festivalul Concurs Național de Folclor  Momârlanii, gazde bune, Petrila.
Evenimentul se află la a IV-a ediție și spre deosebire de edițiile anterioare în acest an se va organiza și o paradă a portului popular.

Sărbătoarea Naţională de la Ţebea

Sarbatoarea Nationala de la Tebea. Baia de Cris, Hunedoara. Serbarile Nationale Țebea 2024.
Sărbătoarea de la Ţebea este una de omagiere a eroului naţional Avram Iancu.
În acest an se împlinesc 152 de ani de la moartea “Crăişorului Munţilor”, eroul naţional Avram Iancu.

Ziua Internațională a Croșetatului, Brașov

Ziua Internațională a Croșetatului, Brașov
 Programul activităților prilejuite de „Ziua Internațională a croșetatului, ediția a V-a, Septembrie 2024”:

Cânt şi joc pe Hârtibaci, Agnita

Agnita, Sibiu-Cant si joc pe Hartibaci, Tel. 0269510465, Primaria Agnita.
Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, Consiliul Local și Primăria Orașului Agnita prin Casa de Cultură „Ilarion Cocișiu” Agnita organizează, în perioada 3-4 noiembrie 2022, cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului , Concurs Național al Interpretilor Cantecului Popular Romanesc „CÂNT ȘI JOC PE HÂRTIBACI”.

Târgul de Crăciun Cluj Napoca 2024

Targul de Craciun Cluj-Napoca va fi deschis anul acesta în perioada 24 noiembrie 2024 - 31 decembrie 2024.
Vă așteptăm în “format complet de familion” la deschiderea Târgului de Crăciun și la evenimentele din 24 noiembrie până în 31 decembrie. Am pregătit evenimente pentru întreaga familie: ateliere la Căsuța lui Moș Crăciun, concerte de muzică ușoară și colinde, teatru, spectacol de tango interactiv, concerte de muzică clasică, folk, spectacolul pentru cei mici FROZEN - Tărâmul de Gheață.

Târgul de Crăciun, Brașov

Târgul de Crăciun, Brașov. Targul de Craciun din Brasov, perioada 30 noiembrie 2024 -  7 ianuarie 2025.
Cu Crăciunul la orizont, Târgul de Crăciun din Brașov devine un loc de întâlnire al magiei și al tradițiilor de iarnă.
30 nov (ora 10:00) – deschiderea oficială a târgului + (ora 17:00) evenimentul de aprindere luminițe, 7 ianuarie (ora 20:00) – închiderea Târgului.

Top